Jurnal de rocker… ziarist (2 și 3)

Jurnal de Rocker, nr. 2

A doua revistă Rocker a apărut în acelaşi an 1990, spre vară. Reţin un reportaj al subsemnatului la Festivalul „Top T” de la Buzău (așadar prima ediție în libertate). O datorie de onoare, pe care mi-am asumat-O și în anii de radio și de televiziune faţă de concursul de top care a funcționat încă ani mulți. Istoria punctată în emisiunea postată pe canalul youtube TVR a fost depășită, între timp, de cel puțin două reportaje filmate în 2003 și 2005. În emisiunile „Remix” din stagiunea de primăvară 2025 la TVR Cultural, reportajul la gala „We are the underground” conține câteva secvențe din prestațiile trupelor Interitus Dei și L.O.S.T. (2005).

La ediţia din 1990, vitrina a arătat cam aşa: Premiul pentru muzicalitate – Unison, menţiune specială – Profesor Brener, premiul Casei Tineretului – Electon, premiul săptămânalului Focuri vii – Sunet Transilvan, premiile Rocker şi de popularitate – Survolaj, premiul special al juriului – Trident, premiul III – Pastelcolor, premiul II – Pe Cont Propriu, premiul I – Asterisc (din Balş, viitorii Karma, Floarea Soarelui, difuzați în 15 ianuarie 2025 la Rock FM). Să nu uit de coperte – Dave Mustaine, respectiv un colaj cu Survolaj şi Asterisc, plus prezentatoarea de la Buzău, Gabi, pe care fotografii noştri (era un grup de vreo opt-nouă, condus de Cornel Roșioru) au luat-o sub… aripa lor, a noastră. De fapt, au pozat-o cu un grif de chitară între picioare (printre reviste Rocker, frate, că mă-nroşesc și acum!), apoi prin natură (sexi’n’păpușoi!).

Cu documentare la fix de la directoarea Ana Lazăr, factotum-ul clubului Universitas de vizavi de Cişmigiu (prima gazdă a formaţiilor în care am cântat în Bucureşti): articol despre „Primăvara Baladelor”, povestea unui festival-concurs care, în 1990, împlinea 17 ani de la prima ediţie, când aducea în faţă nume ca Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Marcela Saftiuc, Vali (Sterian) şi Carmen… Folkul din primii ani a devenit rock acerb mai târziu, fie şi doar studiind cariera ulterioară a foştilor folkişti Ilie Stepan (Pro Musica), Valeriu Sterian, Mircea Florian, Constantin Râşniţă (chitaristul de la Rogvaiv din Ploieşti), Tiberiu Pop (Celelalte Cuvinte), Adrian Dinu (Abra) şi Raul Dudnic (basistul de mai târziu de la Cargo). O evoluţie permanentă a concurenţilor, prin tehnică, mentalitate, gust.

Cu înaintarea în timp a festivalului – greutate emoțională a textelor, gravitate a exprimării care devenise manifestarea primordială a spectacolelor – s-a ajuns în 1986 la relansarea prin rock, ultimele trupe premiate dând seama asupra amplorii concursului: Celelalte Cuvinte, Floare Albastră, Alla Breve, Conexiuni, Rogvaiv, Krypton, Kappa, Abra, Autograf, Flori de Crin… Dar totul s-a rupt în 1990, iar noi făceam apel pentru reluarea festivalului, atenţionând cu un citat din Mircea Florian: „E primăvară – am spus – în muguri toate, tineri noi şi pe încercate. Cum va fi mereu…”

 

Cronica revistei a revăzut concertul dublu de la Sala Polivalentă din Bucureşti, care a adunat în 11-12 aprilie („Uni-Fun Show”) nume ca: Numărul Unu (care era prezidat de Adi Butoi, tăticul „distorsurilor” de chitară confecţionate în cutii de seringă), B22 (cu Dan Iliescu la chitară, proaspăt plecat din Timpuri Noi), Trans Express din Cluj (cu Totu Rareş la chitară, în mare formă), Krypton, Mihai Pocorschi & Formula 5, Cargo, Pro Musica (la un moment-dat acompaniindu-l pe Victor Rebengiuc recitând „Scrisoarea II”), Asterix (da, waverii cei mai tineri, cu Bodo,Pepino, Pupe…), Cristian şi Florian Nanu (muzică electronică)…

 

„Carte de vizită”:  Survolaj, surprinşi la „Top T” câştigând îndreptăţit popularitatea festivalului buzoian, noi căţărându-i pe statuia din faţa Casei Tineretului, pentru o fotografie nocturnă inedită. Componenţă: Dan Petre (voce, blockflöte, muzicuţă… „şi alte de-ale gurii”), Zsolt Szabo (chitară solo, wau-wau şi sticlă), Cătălin Teodoreanu (chitară bas, degete şi arcuş), Levente Molnar (tobe), Ferencz Andras (mixerist fără mixer) şi Răzvan Constantinescu (primul fan, impresar). Un număr dedicat, iată, Timişoarei, ţinând cont de megainterviul cu Ilie Stepan şi posterul-colaj cu Nicolae Covaci, Ilie Stepan şi Pro Musica. Nume străine: Black Sabbath, Manowar, Yngwie Malmsteen, Iron Maiden, plus in memoriam Bob Marley, Tommy Bolin şi Bon Scott.

 

Jurnal de Rocker, nr. 3

Cronica de concert tradițională a revenit reportajului de la „Tim Aid Rock”-ul timişorean (o fi fost şi ultimul, cel din 8-9 iunie 1990?!) unde au evoluat, printre alţii: Post Sincron şi Antract din Râmnicu Vâlcea, Apropo din Târgovişte, Canon din Deva, Survolaj, Labirint şi Amala din Timişoara, Celelalte Cuvinte şi Pe Cont Propriu din Oradea. Lista este cu mult mai lungă şi… internaţională (semnată de la locul faptei de o nouă colaboratoare a revistei, Camelia Onciu: „Dacă se va publica ceva, îmi asum întreaga răspundere, chiar dacă am scris prea repede şi, poate, în joacă; părerile erau, oricum, gata formate. Opiniile sunt personale şi nu coincid totdeauna cu realitatea. Motivul: uneori oboseala, alteori aversiunea personală.”).

Aveam boală să scriem corect, să fim informaţi cât mai exact, dar să şi punem textele în pagină cât mai literar cu putinţă. Să nu plictisească, fiecare articol să aibă ceva personal, să se individualizeze, să ai chef să îl recitești. Dacă veneau mai multe traduceri pentru o biografie (şi erau destule, din reviste engleze şi americane, dar în primul rând nemţeşti, franţuzeşti şi italiene), pe unele le comperam luni în şir, aşteptând să se configureze puzzle-ul. Camelia scria foarte bine (dar avea să dispară destul de repede din cutia poștală).

Deschiderea cu Rocker service si Marshall

De la acest număr aveam să fiu în contact cu Gabi Gomboş, bateristul de la Test, tip foarte bine documentat, care avea taraba de casete & reviste în faţă la Grădiniţa (actualul Mac din apropierea Pieței Romane). Trei biografii internaţionale (Led Zeppelin și rubrica „Metal Maniac” cu Exodus și Anthrax) se alăturau celor semnate de Bodo, instituţionalizate deja. Dar ne-am supărat repede, cocoşi amândoi, Gabi băgând o tarabă şi la Romană, unde vindea redacţia noastră! I-am şi fragmentat în episoade cele două articole, ce-i drept, pentru boala mea (şi-a revistei, normal!) cu underground-ul românesc. Dar aveam să ne-mpăcăm şi să rămânem prieteni întru rock multă vreme… Şi am rămas aşa până la plecarea lui Gabi, din august 2024. Ultima dată ne-am văzut în primăvara lui 2015, la o seară a rockerilor nouăzecişti organizată de Cătălin Cătană „Cattani” la Clubul Fabrica… Atunci, în primii ani ’90, Gabi a dat-o şi el pe de-ale noastre, devenind unul dintre cei mai importanţi pi(l)oni de sprijinire a undergroundului din ogradă (revista şi Festivalul „Metal Fan”).

În aceeaşi revistă – partea a doua a interviului cu Cristian Minculescu, cu fotografii optzeciste Iris – senzaţionale –, pe care i le-am cedat după publicare (primite de la grupul de fotografi „f8” cunoscuţi la Telegraf…), două „Cărţi de vizită” cu Metal (Iaşi) şi Pansament de la Camelia, trupă braşoveană atât de puţin cunoscută, pe felia alternativă absolut rarisimă la noi, în ’90. Sumar internaţional: Queensryche, in memoriam Randy Rhoads, Emerson, Lake & Palmer, Led Zeppelin, Exodus şi Anthrax.