(Audio) Titus Andrei și o întoarcere la muzică și poezie: Nicu Alifantis

Mulțumesc, Felix! Să ne urăm un an nou, liniștit, cu speranța că lumea va fi un loc mai bun pentru toți. Între timp, prieten cunoscut și necunoscut, pe recepție acum la „Colecția de muzică”, simte-te în largul tău, pentru că cel care ne invită alături de el, preț de două piese, este un autor – interpret cu totul special, echilibrat între real și imaginar, un artist care caută mereu alte forme, alte dimensiuni ample și amplificate, un visător care-și ascunde tăcerile, oferind destinului ofranda mult așteptată.

L-am descris astfel pe Nicu Alifantis cu propriile lui cuvinte desprinse din propriile gânduri scrise pentru cele 14 secvențe ale albumului „Mozaic” (2013), album evidențiind egal și muzica poeziei, și poezia muzicii:

„Eram prea tânăr și tăcut. / Și te visam aproape zilnic / De atunci în anotimpuri ritmic / Te-am regăsit și te-am pierut.” „Nostalgic rock” – poezie de Cezar Baltag, fost coelg cu Nichita Stănescu la „Gazeta literară” prin anii ‘60. Amândoi erau considerați printre cei mai cultivați poeți ai perioadei. Să-l citez din nou pe Alifantis ca-n visul său cu Pittiș. „De cât treceau anii, pe atât de mult mi-era mai clar că ceea ce a fost o poveste devine o altă poveste.”

{Audio}

Și dacă tot am apelat la adnotările surprinzătoare și originale ale lui Nicu Alifantis pentru albumul „Mozaic”, acum, iată și mărturisirea: a rezultat o poveste de dragoste în diferite stiluri și ritmuri, cum ar fi un cha cha în cele ce urmează, cu sonorități neașteptate precum o îmbrățișare deosebit de tandră.

14 cântece dedicate femeii, dragostei și prieteniei, fiecare cu istoria sa. Privindu-l pe bunul său prieten, poetul Nichita Stănescu, muzicianul Nicu Alifantis adaugă, iar eu repet pentru că-mi place foarte mult:

„Despre poetul cu farmecul vorbirii n-am cuvinte. Le-a luat el pe toate, le-a adunat, le-a stropșit cu lacrimi de dragoste, purtându-ne pe tărâmul nesfârșit al sentimentelor.”

{Audio}

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!