România va fi reprezentată la Eurovision de piesa „Choke Me” – Alexandra Căpitănescu
România și-a ales reprezentantul care va participa anul acesta la concursul european al cântecului Eurovision, ce va avea loc la Viena, Austria. Acesta a fost ales în cadrul finalei naționale ce a avut loc pe 4 martie de către un juriu compus din solista Andreea Bălan, Andrei Tudor, compozitorul piesei Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision, Marius Dia, compozitor, producător și A&R, co-fondator al Creator Records, Cristian Tarcea, cunoscut si sub numele de Monoir, fondator al labelului Thrace Music, Elena Popa, jurnalist,creator de continut digital Ringier și solistă a trupei Yolo Band, Doru Ionescu, jurnalist TVR cu peste 35 de ani de experiență în muzică, membru al East European Rock Alliance și Cristian Marica Rădoi, redactor – șef și music playlist manger al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER, formează juriul de specialitate al Selecției Naționale.
Melodia care va reprezenta țara noastră la Eurovision în acest an este „Choke Me” interpretată de Alexandra Căpitănescu. TVR a afișat pe siteul instituției și punctajele obținute de fiecare dintre cele 12 melodii intrate în concurs. Anul acesta, telespectatorii nu au mai avut nicio implicare în alegerea melodiei câștigătoare.
Alexandra Căpitănescu, în vârstă de 22 de ani, a câștigat Eurovision Romania 2026 cu 82 de puncte, urmată de HVDNS (69 de puncte) și Alejandro Zandes & Emil Rengle (66 de puncte).
Ordinea de intrare în concurs a finaliștilor:
- Emy Alupei – „Tili Bom”
- Robert Lukian – „Fire to the lies”
- Vanu – „Therapy Enemy”
- Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
- Yguana – „Happy Birthday”
- HVNDS – „HVNDS – DOR”
- Antonio Pican – „Humans”
- Wrs – „All The Way”
- Olivia Addams – „Croco”
- Monica Odagiu – „Fereastră Pentru Un Orb”
- Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”
- Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”
România va intra pe 14 mai în concursul internațional, în semifinala cu numărul doi
Luni, 12 ianuarie, la Viena, oraşul care va găzdui concursul Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. Sorții au decis ca România să intre în prima parte a semifinalei cu numărul 2 a concursului, pe 14 mai 2026. Sub sloganul „United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 34 de țări: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Serbia, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Austriei, JJ, cu piesa „Wasted Love”.






Leave a Reply