(Audio) Titus Andrei și melodia cuvintelor: „Balada celei care pleacă” – George Nicolesu și „Singur” – Phoenix

Am onoarea, Felix. Încep cu George Nicolescu, artistul îndrăgostit de muzica Beatles, de tot ce însemna melodie adevărată, de oamenii din jur, cărora le-a dăruit prin cântecul lui zâmbet, armonie, bunătate. Și a făcut-o într-un fel ca și cum lumea toată ar fi fost a lui, de la debutul din prima zi a anului 1973, aici, la noi la Radio cu „Eternitate” de George Grigoriu la toate succesele cu care ne-a încântat.

I s-a compus special și a compus special, alegând un model accesibil și modern – aș spune pentru muzica anilor ‘80, de exemplu. Din seminția lui Hommer – cum l-a numit Adrian Păunescu, George Nicolescu nu putea distinge formele, culorile, nuanțele, lumina și de fiecare dată se întreba pe scenă: „O fi adevărat că pe mine mă aplaudă?” L-am simțit mereu cum caută totul cu inima. Iar eu aleg o piesă compusă de el pe versuri de Ion Minulescu: „Celei care pleacă” din volumul „Romanță pentru mai târziu”.

Ion Minulescu, poetul care a făcut senzație în lumea literară a timpului său și este  în continure citit cu interes. Cine nu știe măcar aceste versuri: „Tu crezi c-a fost iubire adevărată? Eu cred c-a fost o simplă nebunie./Dar ce anume a fost, ce a vrut să fie/Noi nu vom ști-o poate niciodată.”

{Audio}

A fost un vis, un vers, o melodie ce n-ați cântat-o poate niciodată. Și va mai fi înca una, se numește „Singur”, figurează pe albumul „Baba Novak” din 2005 al trupei Phoenix, piesă compusă de Nicu Covaci. Și apropos de titlu, singurătatea este soarta celor înzestrați cu o capacitate deosebită.

Versurile – Răzvan Voncu –  critic literar și eseist care își descoperă natura intelectuală afectivă, abordând teme diverse între care prietenia. Singur pe drum, un prieten bun, cu suflet vreau ș.a.m.d.

De ziua nașterii lui Nicu Covaci –  19 aprilie – am reascultat albume Phoenix, am recitit pasaje din cartea lui și aș vrea să redau câteva cuvinte din ceea ce spune Șerban Foarță –  autor, împreună cu Andrei Ujică al versurilor de pe „Mugur de fluier”, „Cantafabule” etc.

„Covaci era un șef înnăscut, avea această carismă, serios, responsabil, cumpănit, destul de grav. Cu cât colaboram mai mult, cu atât deveneam mai implicat. El determina tot ce ținea de arhaizare, de folclorul pătruns dincolo de piele. Fiecare contribuia într-un fel, dar întregul îi aparținea lui Covaci.”

{Audio}