Exclusiv! Horia Brenciu: „Dacă rămân în atenţia publicului după trei albume atunci merită să merg mai departe”
A trecut de la televiziune la muzică, trecere care n-a fost deloc uşoară, dar a lansat deja al doilea album şi deja se gîndeşte la următorul care va decide continuitatea traseului muzical al celui care prin vivacitatea, carisma şi spontaneitatea sa a creat istorie în televiziune cu deja celebrele „Robingo”, „Tip Top Minitop”, „Kiki Riki Miki” sau „Neatza”.
Canalizat momentan spre tărâmul muzicii, Horia Brenciu nu ar spune nu unei provocări noi în televiziune şi nici filmului cu care doar a cochetat. Piesa sa „Ultimul Dans” propusă la Top Românesc în luna iunie i-a adus recent şi cea mai mare satisfacţie trăită de când a intrat în zona muzicii. Dar despre toate acestea puteţi citi în interviul pe care Horia Brenciu ni l-a acordat.
1. Cum a pornit ideea asta de a face muzică la modul cel mai serios pentru că tu ai mai cochetat ici-colo cu ea şi pe vremea emisiunilor pe care le-ai moderat? Cine a fost „de vină” în decizia de a începe acest drum?
Doream să cânt ceva original, care să-mi aparţină. Piese cu care as fi putut bucura publicul, altceva decât cover-urile pe care le cântam de câţiva ani de zile… Dincolo de asta, m-am simţit în stare s-o fac, muzical şi scenic. Am decis, încă de la început, să produc 3 albume. Unul a fost discul „35”, în 2008, care m-a scos în faţa publicului. Al doilea este recentul CD multimedia „37” care, sper eu, mă va ajuta să continui misiunea primului, iar al treilea va fi, poate… „40”, nu ştiu. Cert este că dacă voi rămâne în atenţia publicului după cele 3 albume, atunci merită să merg mai departe!
„N-a fost uşoară trecerea de la calitatea de prezentator la cea de cântăreţ”
2.Te-a ajutat în crearea carierei muzicale faptul că ai fost prezentator TV sau dimpotrivă, a trebuit să suporţi unele prejudecăţi din partea unora?
Da… Lumea mă ştia „de la televizor”, dar între timp eu schimbasem „macazul”… E ca şi când toată viaţa ta ai fost poştaş şi la un moment dat vrei să fii omul care aduce laptele. În prima zi de lucru, vei pune laptele în faţa uşii clientului, iar aceasta îţi va zâmbi, se va uita la tine şi te va întreba „Unde-i ziaru’?”.J Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Încet, încet, publicul a început să mă eticheteze drept cântăreţ, nu doar prezentator! N-a fost uşor, dar a meritat!
3. Care e cea mai mare satisfacţie după cele două albume muzicale lansate?
Ieri, la concert… Un copil de 7 ani, o fată mai precis, îmi ştia toate versurile de la „Ultimul dans”. Fiecare respiraţie, fiecare oprire şi intonaţie. M-a făcut fericit!
Televiziunea este încă în sufletul lui
4. Te mai tentează televiziunea? Ce tip de emisiune ţi-ar plăcea să prezinţi?
Da. Una cu… suflet.
5. Muzică, televiziune, la ce se mai pot aştepta cei care te îndrăgesc de la tine? Teatrul, filmul te interesează? Oferte în acest sens ai avut/ai?
Am făcut film… Serialul de la Pro Tv, care rulează şi acum, în fiecare marţi dimineaţă, de la ora 10.00, a avut 128 de episoade. Mi-a deschis o poartă pe care nu credeam să intru, vreodată… Lumea asta a filmului e senzaţională. Actori, regizori, cameramani, directori de imagine, scenarişti, o întreagă echipă care stă în spatele tau. E de-ajuns să guşti o dată din „peliculă” şi vrei mai mult…
„Mă gândesc să promovez în spectacole şi cele mai frumoase melodii româneşti”
6. Ai lansat recent un proiect muzical cu spectacole dedicate lui Frank Sinatra, o idee generoasă, însă vreau să te întreb dacă te gândeşti la proiecte similare dar dedicate artiştilor români care au scris istoria muzicii româneşti?
Eu am cântat romanţe, la pian, în copilarie… Îmi plac compoziţiile lui Ionel Fernic şi nu numai… Ţara noastră, de-a lungul secolului XX, a avut o sumedenie de compozitori şi cântareţi extrem de talentaţi… Mă tot gândesc să fac o trecere în revista a celor mai frumoase melodii şi voci româneşti, dar până atunci, mă voi ocupa de Sinatra şi ai lui. Anul asta se vor celebra în decembrie, 95 de ani de la naşterea lui. Aşadar, jazz-ul şi swing-ul vor fi preferatele mele în multe concerte!!! Alături de orchestra mea, deja am pus baza seriei de spectacole prin Festivalul de Jazz de la Sibiu… Şi abia aştept să continuîm!
Întâlniri cu fanii pe stradă şi pe…facebook
7. Care este echipa cu care lucrezi la compoziţia pieselor? Ce vă inspiră în actul creaţiei?
Albumele „35” si „37” au mai multe puncte în comun… Cristian Cretu, la compozitie, Andreea Miclici, la partea de texte, George Nemesnic, la capitolul înregistrărilor de studio şi mixaj şi trupa mea de esenţă tare, HB orchestra, cu instrumentele lor magistrale. „37” a beneficiat şi de o prelucrare în Statele Unite care se „simte” în masterizarea finală! Tot el mai are o supriză pe care o veţi descoperi doar dacă veti introduce cd-ul într-un calculator, cu program windows… Iar dacă v-aş vorbi de broşură şi de pozele ei, am pierde o groază de timp şi oricum, n-avem nici spaţiu necesar. J Când aveţi 2 minute libere, puteţi citi pe blogul meu, www.horiabrenciu.ro, câteva comentarii pe care le-am facut despre cele 12 piese de pe album… În general, fiecare produs pe care-l realizez este creat numai şi numai din dragoste. Ar fi păcat sa n-o valorificaţi…
8. În final, vreau să ne spui ce înseamnă vara 2010 pentru Horia Brenciu?
Este înca anotimp creat pentru noi experienţe de viaţă… Iubiri, îmbrăţişări, săruturi… la concert, pe stradă sau pe facebook!!!
Autor: Ioana Matfeev, 8 iulie 2010

tu esti horia brenciu esti in atentia publicului ori ce ai face
e ca o regula nu poti sa faci ceva prost
oa sai in atentia publicului si dupa 5 sau 6 sau 10 albume
sa ne vedem la albumul 39
” E Ziua Mea 39 Horia Brenciu „
Cum apare ceva scris de d-voastra ,nu pot sa nu adaug
un comentariu.
Sunteti f. talentat:artist,cantaret,organizator de
spectacole,faceti show-uri frumoase,si reusiti si cu
albumele „35 ” , „37” s.a.s.m.d.
Mult succes!!!
Tine-ti-o tot asha…noi va vom asculta!!!