(Audio) Titus Andrei și un moment regal la Colecție: „Adio, doamnă!” și „Unde ești?”

Mulțumesc, Felix! Îmi permit pentru început câteva cuvinte cu aură regală. 1893. Maria Alexandra Victoria, după căsătoria cu prințul Ferdinand, în urma medierilor regelui Carol I, a devenit parte a națiunii române care a adoptat-o ca prințesă și apoi, ca regină, din 1914. Cu reale calități diplomatice a susținut interesele românilor, a susținut personalități artistice și literare, s iubit România și tradițiile ei, a semnat interesante scrieri memorialistice precum „Povestea vieții mele”.

Tot în două trei fraze, ba chiar mai multe, de la regina Maria și povestea vieții sale la povestea unui zbor fatal desprinsă din cartea fostei mele colege, Maria Roșca – „Ionel Fernic, trubadurul”, apărută în 2001.

Fernic, mare susținător și admirator al reginei, cel mai talentat compozitor al perioadei interbelice cu fermecătoarele sale tangouri și romanțe cu care, în opinia mea, începe în mod real istoria muzicii noastre ușoare.

Cronicarii vremii îl descriu care fiind trăsnit și libertin pentru marea sa pasiune, aviația, dar și ca pe cel mai talentat compozitor, grație tangourilor sale, unul mai reușit ca altul, fiecare cu povestea lui de dragoste, tangouri ce se auzeau întruna la Radio după 1928.

În ziua de 22 iulie 1938, când a încetat din viață regina Maria, creatorul tangoului românesc se afla la Cernăuți și își dorea mult să ajungă la funeraliile reginei. Avionul – ruta Varșovia – Salonic a făcut escală la Cernăuți, dar toate locurile erau ocupate.

Soluția imediată era să găsească pe cineva care să-i cedeze locul, urmând ca acesta să plece în ziua următoare. Fernic și-a convins un prieten avocat, avionul a decolat spre aeroportul Băneasa și după puțin timp, s-a prăbușit în pădurea Negrileasa, munții Bucovinei. A fost ultima călătorie a creatorului cu talent, curaj și pasiune.

Ascultăm tangoul „Adio, doamnă!” lansat în 1933 de Gion, pe numele său, Gheorghe Ionescu, foarte cunoscut în cele mai înalte cercuri, inclusiv la Casa Regală. Se spune și acum că este cea mai bună interpretare a acestui tango ce poartă peste ani patina timpului.

{Audio}

Colecția de muzică, stil și destin, Dida Drăgan. Arta ei, mă refer la interpretare, bineînțeles, s-a dovedit a avea acea însușire măiastră de a fi apreciată cvasiunanim de la primul concurs la care a participat: București 1971, premiul I. Apoi, din ’72 se extinde recunoașterea calităților ei vocale: premiul I, Interpretare, Mamaia. Tot în ’72, premiul special Cupa Intercontinentală în Belgia, cel mai bun solist la festivalul de la Dresda – 1974 ș.a.m.d.

Se știu realizările ei de răsunet datorate unității aceluiași stil – pop – rock și evitării amestecului haotic de influențe. Unitatea stilistică devine astfel destin sublimat în cântec. Spre exemplificare, pot alege orice. Mi-am amintit însă de momentul Eurovision 1993, când la selecția națională, Dida și Adrian Ordean au câștigat cu piesa „Unde ești?” pentru finala din Irlanda. Numai că pe drum a mai fost o selecție în Slovenia pentru acea ediție cu numărul 38. Și acolo s-a pus punct participării noastre de la Eurovision ’93. Se pare că în 2026 vom fi prezenți la Viena, Austria, ediția cu numărul 70. Artista, la Colecție.

{Audio}