Valorile nu sunt de înlocuit…

Astăzi ar fi trebuit să dedicăm rubricuţa de La mulţi ani unei mari voci din muzica românească. Din păcate de trei ani vorbim la timpul trecut de cea care a obţinut în 1990 trofeul la Festivalul Naţional Mamaia.  Laura Stoica a plecat mult prea devreme la îngeri. A plecat luându-şi alături omul iubit şi bebeluşul încă nenăscut devenit înger. Vocea ei a fost imprimată pe zeci de şlagăre astăzi cântate intens de tinerii interpreţi care participă în festivalurile de muzică. Un actor grăbit, Dă Doamne cântec, Nicio stea, Cui îi pasă, Mai frumoasă, Mereu mă ridic, Călători în pustiu, Să iubeşti sunt o mică parte din cântecele pe care Laura le-a lăsat dându-ne acum credinţa că există încă printre noi. Nu-i aşa că asculţi Laura Stoica şi ai senzaţia ciudată că încă trăieşte, că evenimentul acela nefericit din primăvara lui 2006 parcă n-a existat. Şi totuşi, câte mai avea de dăruit această mare voce a muzicii româneşti. Din păcate, pentru memoria ei nu s-au mai găsit bani pentru ca festivalul dedicat ei să continuie.  Aşa cum nici pentru cel dedicat lui Dan Spătaru şi nici pentru cel dedicat Mihaelei Runceanu care a renăscut cu o nouă ediţie anul trecut după o pauză de câţiva ani nu sunt bani. Încă îmi amintesc setea cu care presa a mediatizat în exces aproape evenimentul tragic în care Laura  s-a stins. A devenit practic vedetă pentru a doua oară. În 1990, prin „Dă Doamne cântec”, şi-a câştigat prima dată acest statut. După momentul emoţionant de la festivalul Mamaia a urmat o perioadă de glorie pentru cântăreaţă, apoi ca şi pentru ceilalţi colegi ai ei de generaţie, a venit momentul în care a trebuit să plătească pentru că refuză colaborarea cu computerul pentru a-şi creea piesele. Am trăit atunci cu durere fiecare ştire pe care o vedeam îngrozită la televizor. Mult prea băgată în seamă. Mult prea expusă presei! De ce acum? De ce nu atunci când piesele ei urmau să apară pe un nou compact-disc?! Întrebări fără răspuns sau care nu mai interesează pe cei care ne servesc divertisment la televizor… Acum, când Laura Stoica ar fi împlinit 43 ani, nimeni nu-şi mai aminteşte de ea şi nicio piesă nu mai e difuzată la TV deşi arhivă există. Cert este un lucru, valorile nu pot fi înlocuite indiferent de curentele  muzicale iar Laura a fost şi va fi o bijuterie pe portativul muzicii româneşti. Dumnezeu s-o odhinească în pace!