Viţa de Vie lansează single-ul „Inimi surde”

Inimi surde este titlul noului single Viţa de Vie, la 3 ani de la apariţia albumului Acustic şi după 20 de ani de activitate muzicală VdV.

Cei care şi-au cumpărat bilet, prin iaBilet, la concertul aniversar “Viţa de Vie – 20 de ani”, au avut parte ieri de o surpriză din partea trupei. “Pentru voi şi doar pentru voi, în exclusivitate pentru 24 de ore, avem noul nostru single, Inimi surde. Sunteţi primii care merită să îl audă!” – VdV

“Melodia e simplă, vorbeşte despre singurătate în diverse etape, de la lumea colorată a copilăriei până la lumea lipsită de culori a maturităţii, vorbeşte despre nevoia fiecăruia de a fi ascultat şi înţeles, nevoie care se loveşte mereu de un zid, de indiferenţa celor din jur. De la copilul care strigă pământul „Heei, sunt aici”, însă vorbele lui sunt luate de vânt şi nimeni nu îl aude, până la adultul captiv în sforile cotidianului, preocupat doar de ziua de mâine, NU avem timp unii de alţii. E o falsă singurătate, cu toţii căutam acelaşi leac, însă suntem incapabili să ni-l oferim unii, celorlalţi.

… Ţii minte filmul “Al şaselea simţ”? Ăia suntem, fantomele care nu înţeleg de ce nu le observă nimeni. Şi un strop din “Micul Prinţ”.” – Adrian Despot

Ascultă Viţa de Vie – Inimi surde:

http://umusic.ly/InimiSurde-VdV

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!