Luminița Anghel, cu un recital sincer, de înaltă ținută, pe scena de la Amara

Avem voci mari, uriașe, care pot cânta oricând orice, de care, din păcate, ne mai bucurăm cu prilejul unor festivaluri care au loc în țară și mai sunt difuzate de micile televiziuni care există și au interes să difuzeze evenimentele muzicale de tradiție. Ei bine, un exemplu în acest sens este uriașa, ca voce, clar, Luminița Anghel. Un recital nu melancolic, nu dramatic, ci plin de efervescență, de entuziasm, de bucurie de a cânta. Unul live sută la sută, alături de orchestra condusă de Ionel Tudor.

O artistă cu drag de public, cu dialoguri firești, un chip cu zâmbet permanent, niște ochi mari și poftă de a cânta. Un recital cu melodii lansate de artista care a reprezentat cu succes România la Eurovision și care, cu ani în urmă, a participat și aici la „Amara” chiar dacă fără vreun premiu obținut. Este exemplul viu că premiile sunt importante, dar mai relevante sunt participarea, experiența, oamenii, întâlnirile.




În fine, un recital început în mare forță cu hitul celebru „Je t’aime” pe care, după părerea mea, Luminița Anghel îl interpretează cel mai bine dintre toate vocile feminine de la noi de la care l-am auzit de-a lungul timpului. A continuat cu piese care i-au colorat cariera: „Mi-e frică”, „A million stars” sau „Șansa”, ultima piesă de la debutul ei muzical încredințată ei de către soții Tudor. A povestit publicului prezent în număr mare cum a ajuns să cânte o piesă pe care doar Hrușcă pare că îți aduce lacrimi interpretând-o. Greșit. Luminița pune atâta suflet și atâta durere încât e greu să nu te adâncești în profunzimea versurilor. A povestit spectatorilor prezenți la grădina de vară cum a obținut ea piesa de la marele Adrian Păunescu. Regretatul poet i-a spus când artista a îndrăznit să-i ceară acceptul de a o cânta destul de direct că există deja o interpretare prea bună ca să mai poată fi egalată măcar. A acceptat în modestia ei, dar a insistat ca poetul s-o asculte măcar. A avut răbdare, a ascultat-o și, pe loc, a primit OK-ul din partea lui. Am ascultat și noi, la Amara, celebra melodie „Rugă pentru părinți” în interpretarea unică, aparte, aș spune eu, a Luminiței.

La fel s-a întâmplat și cu „Andri Popa”, atunci când a lansat-o ea, piesă cântată în general de greii muzicii. A demonstrat și atunci, și acum că poate egala intepretările consacrate date melodiei, la Amara, cântată de artistă, la un moment dat într-un duet haios cu viceprimarul localității. Dintre refrenele internaționale preluate cu succes pe scena festivalului de Luminița Anghel amintesc „NewYork” sau „Simply the Best”. Bineînțeles că n-a lipsit piesa cu care a cucerit lumea, prima piesa care a arătat lumii că și românii pot fi pe podium la Eurovision, celebra chiar „Let me try”, cântată cu o tânără descoperită de Luminița în localitatea-gazdă a festivalului, o tânără cu care s-a împrietenit după ce aceasta s-a oferit să-i cumpere un nou contur de buze, cel vechi fiind dat pierdut, după cum a povestit artista.

Un recital frumos, sincer, de înaltă ținută, așa cum doar vocile mari o pot face. Iar Luminița Anghel se înscrie, clar,  în galeria marilor artiști de la noi. Și da, dacă se năștea dincolo de granițele noastre, în galeria muzicii mondiale. Până una alta să ne bucurăm că-i avem aici, la noi. Să ne bucurăm, așadar, de fiecare festival la care apar marii noștri artiști până când și televiziunile noastre se vor trezi din haosul în care colcăie fiecare.