Roxen va reprezenta România la Eurovision. Cum ți se pare noua modalitate de selecție?
Cântăreaţa Roxen (20 de ani) va reprezenta România la Eurovision 2020, concurs ce se va desfăşura în Olanda, în luna mai, a anunţat TVR, organizatorul Selecţiei Naţionale.
Pentru vocea desemnată să reprezinte România au fost compuse şi dezvoltate mai multe piese, dintre care cele mai bune cinci vor intra în Selecţia Naţională de pe 1 martie.
În acest an, Televiziunea Română a schimbat mecanismul Selecţiei Naţionale şi a încheiat în acest sens un parteneriat cu Global Records.
Mai exact, studioul de producţie a pus la bătaie mai mulţi artişti, iar trei dintre ai au intrat în faza finală: Roxen, Diana V şi Cezar. Ei au fost supuşi unei analize amănunţite atât de comisia de specialitate, cât şi de compozitorii cu care fiecare dintre ei a lucrat.
Roxen este cea care s-a remarcat printr-un timbru special, potrivit juriului Selecţiei Naţionale Eurovision 2020.
Alegerea vocii care să ne reprezinte la Rotterdam a aparţinut unei comisii de specialişti compusă din: Crina Mardare (vocal coach), Luminiţa Anghel (interpret), Lucian Ştefan (CEO Global Records), Liana Stanciu (producător muzical şi şefa delegaţiei României la Eurovision), Dan Manoliu (producător TV, director artistic), Gabriel Scîrlet (regizor muzical), Liviu Elekes (compozitor şi regizor muzical), Andrei Tudor (compozitor) şi Bogdan Păun (regizor muzical). Conform regulamentului, activitatea comisiei a fost supervizată de doamna Florentina Aron, notar public.
Cine este Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020?
Roxen (Larisa Roxana) vine din Cluj şi are 20 de ani. S-a făcut remarcată în industria muzicală datorită colaborării cu producătorul Sickotoy pentru piesa „You Don’t Love Me“ (2019), care a ajuns rapid în topurile din ţară, dar şi la radiourile din străinătate, în ţări precum Franţa, Rusia şi Spania. Single-ul ei de debut, „Ce-ţi cântă dragostea“, lansat tot anul trecut, a ajuns pe locul 32 în topurile muzicale. Roxen, originară de Cluj-Napoca, a început să cânte de la şapte ani şi de-a lungul timpului a participat la mai multe concursuri de profil. Acum, ea este asemănată cu artiste precum Dua Lipa şi Billie Eilish.
Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up“, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări.



Nu mi se pare în regulă deoarece îngrădește una din puținele ocazii ale artiștilor independenți de a se face cunoscuți. Și nu numai, nici artiștii de la alte case de producție nu au putut să se înscrie în concurs. Însă cu regulamentul de anul trecut, nimic nu i-ar fi împiedicat pe artiștii acestei firme să participe la preselecție.
Această schimbare a survenit în urma eșecului din ultimii doi ani, dar cauzele acestuia au fost tratate superficial. S-a considerat că formatul de până acum nu mai dă rezultate, dar dacă într-adevăr piesele din 2018 nu au fost competitive, cele din anul următor (câteva) au fost cu siguranță la un nivel ridicat.
S-a mai luat în calcul că au fost încercate mai multe sisteme de jurizare, dar deși anul acesta au avut pe masă o variantă mult îmbunătățită a sistemului 50/50 (juriu/televot), au preferat să nu se mai complice și au decis în final acest tip de selecție internă care nu numai că a restrâns aria de selecție, dar nici nu a stopat scandalurile.