Despre Iulie Sadovnic de Florin Bălănescu

Cel mai important cantautor de muzică uşoară, folk şi rock al Basarabiei, Iulie Sadovnic, s-a născut la 14 decembrie 1951 în satul Jura, raionul Râbniţa, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, şi a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei.

A urmat primele zece clase la Susleni, după care a absolvit Facultatea de Regie a Institutului de Arte din Chişinău. A fost solist al formaţiilor Haiducii din Susleni, Haiducii, grupul de jazz din Nikolaev (unde a satisfăcut serviciul militar), Noroc, Sonor, Contemporanul, Bucuria şi Legenda.

A fost prezent în numeroase emisiuni de radio şi televiziune, a susţinut peste 1.000 de spectacole şi a efectuat turnee în Republica Moldova, România, Rusia, Mongolia, Danemarca, Germania, Franţa, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi în alte ţări. A scris sute de cântece, a editat opt albume şi figurează pe mai multe compilaţii, a publicat un volum de poezie şi a realizat mai multe filme.

A cântat în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu prilejul declarării independenţei Republicii Moldova şi pe front, pentru ostaşii care au luptat în războiul de pe Nistru. A fost distins cu titlurile de Artist Emerit al Republicii şi Artist al Poporului, medaliile Meritul Civic şi Mihai Eminescu, Ordinul Republicii şi Premiul Naţional. A murit la 7 iunie 2021 la Chişinău, fiind înmormântat în Cimitirul Central din oraş.

Există pe lumea asta oameni care pot seca ape şi pot muta munţii din loc, dar aceiaşi oameni sunt neputincioşi în faţa propriului lor destin. În arta şi în viaţa lui, Iurie Sadovnic a fost unul dintre ei.

Pentru prima oară, ni s-au întretăiat drumurile la o răscruce de epoci; era în vara anului 1989, când inimile începuseră să bată mai repede pe amândouă maluri ale Prutului. Din chiar ziua aceea, Iurie a rămas fratele meu; nu frate de sânge, căci eram deja prin neam, şi nici frate de cruce; prin voia vremii şi a inimilor, am devenit fraţi de răscruce.

Îl ştiam şi îl simţeam însă aproape de mulţi ani, la fel cum îl simt şi acum, când fiecare aparţinem altei lumi. Prin el, am descoperit în mine vocaţia prieteniei necondiţionate şi bucuria regăsirii în celălalt. Rezonam, trăiam experienţe comune, visam aceleaşi idealuri. Începusem să-l cultiv şi să-l caut; dorinţa de a reveni mereu în Basarabia se întărea cu fiecare pas făcut pe pământul ei, căci ştiam că Iurie e acolo. Iar el se afla în colţul acela de lume şi pentru mine.

Iurie Sadovnic a fost unic. Dincolo de Prut, nimeni până la el nu a avut în muzica lui atâta varietate, atâta armonie şi atâtea profunzimi. Şi Basarabia e plină de talente, pentru că e încărcată de dureri, iar arta adevărată izvorăşte din suferinţă. Renăscuse după ani de căutări, de reinventări şi de regăsiri; cu ceva timp în urmă, îmi mărturisea: „Curge muzica prin mine ca un torent pe care nu-l pot stăpâni; nu am vreme şi bani ca să pot dărui oamenilor atâtea cântece câte mă năpădesc şi din cauza asta multe dintre ele nu vor mai ajunge niciodată până la ei.” Cu acest regret şi-a trăit ultimii ani şi cu disperarea de a nu mai putea oferi lumii bijuteriile sale într-o vreme în care toate cortinele au căzut. Crea cam de trei ori mai multă muzică decât putea edita, iar fiecare disc al lui conţine material muzical cât pentru două albume. Pregătea deja alte apariţii discografice – o colecţie de piese de dragoste dedicată femeii, care era finalizată, şi un dublu compact disc despre rădăcinile ancestrale ale neamului românesc, pentru care intrase cu râvnă în arhive şi biblioteci şi scrisese aproape zece cântece. N-a mai fost să fie.

Odată cu Iurie Sadovnic, s-a stins una dintre vâlvătăile Basarabiei; ale eternei şi fascinantei Basarabii, pentru care el s-a aprins ca răsăritul dimineţii şi a ars ca soarele în amiezi. Noapte bună, Iurie, fratele meu pierdut de la răscruce!

Autor: Florin Bălănescu