Album de colinde apărut în Diaspora
Pe 4 decembrie 2015, artistul român Cezar Giosan a lansat la New York albumul Trei Crai de la Răsărit – Colinde magice și cântece de iarnă. Albumul conține 13 piese, unele de inspirație populară (Trei Crai de la Răsărit este un cântec de stea din Muntenia, Când Iisus S-a născut este o colindă veche bucovineană), altele compuse de artist pe versurile unor mari poeți români (Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Octavian Goga).
„Am făcut acest album pentru a oferi românilor de pretutindeni o colecție de colinde, unele de sorginte precreștină, și cântece de iarnă interpretate într-o manieră modernă”, spune Cezar Giosan.
Albumul conține colinde în care se simte influența bizantină (Trei Crai de la Răsărit) sau orientală (Cana Galileei), dar și piese moderne, prelucrate în manieră folk (Bradul), jazz (Crăciunul copiilor) sau reggae (Dă-I Domnului, Doamne). Artistul intenționează să lanseze albumul și în România.
La realizarea albumului au contribuit Cristian Soleanu (saxofon tenor, saxofon soprano, clarinet), Lyuben Gordievsky (acordeon, pian rhodes, pian), Nicolae Caragea (chitară acustică, electrică, bas), Nunu Racris (tobe, percuții), Alexandru Panfilov (ukulele, didjeridoo, duduk, chitară electrică). De peste ocean, au participat Ramon Radosav (vioară), Ionuț Văcar (pian) și Dan Purcea (chitară electrică). Editarea și masterizarea au fost realizate de Victor Panfilov (real sound & vision studio).
Cezar Giosan face un cadou de sărbători iubitorilor de muzică folk și nu numai, prin oferirea spre ascultare integrală a albumului pe site-ul lui oficial: www.cezargiosan.com. Albumul este disponibil în format digital pe iTunes sau Google Play, sau audio CD pe Amazon.com.
Despre Cezar Giosan
Cezar Giosan este un folkist originar din Piatra Neamț, plecat în SUA la sfârșitul anilor ’90. El are un doctorat în psihologie de la New School University din New York, iar actualmente este profesor de psihologie la Berkeley College și la City University of New York. Cezar menține legături profesionale strânse cu țara.
În paralel cu activitatea sa academică, Cezar a susținut numeroase concerte și spectacole pentru diaspora românească din America precum și în Romania, ultimul fiind un spectacol de Crăciun la Institutul Cultural Român de la New York. Cezar Giosan a concertat la New York cu Alexandru Andrieș în 2012 și 2013 și cu interpreta de jazz Elena Mândru în 2014.
Cezar intenționează să lanseze al doilea album al său, intitulat Femeia este singurul meu viciu, în primăvara aceasta. Albumul va fi o colecție eclectică de compoziții proprii blues, pop și rock.
Artistul este de asemenea autorul a două romane de succes: „Americanul”, disponibilă pe Amazon.com și în format e-book la Editura Humanitas, și „7 Ani de America” (Amazon.com), o autobiografie romanțată a primilor lui ani pe Pământul Făgăduinței.
Pentru informații suplimentare, email: cgiosan@gmail.com, telefon: +1-212-444-8577 (număr de SUA). Pagină Facebook: www.facebook.com/giosan.cezar
PLAYLIST
- Colinde, colinde
- Îngerul Gavriil
- Trei Crai de la Răsărit
- Când Iisus S-a născut
- Cana Galieei
- Bradul
- Crăciunul copiilor
- Bună seara lui Crăciun
- Dă-i Domnului Doamne
- Asta-i seara de Crăciun
- Fior de jale
- Florile dalbe
- Sus în Poarta Raiului
- Sus in Poarta Raiului


Leave a Reply