Alina Manole, în concert sau cum să pui grijile într-un pachet, să uiți de ele…
Când am aflat că vine Alina Manole la Botoșani, am zis că voi merge numaidecât. Deh, prea puține concerte se petrec la Botoșani, acest oraș îndepărtat al țării, ca să poți rata evenimentele muzicale. Și mă uit atent să văd unde va cânta. Chrome Bar. Prima problemă a apărut, căci, nou fiind localul în oraș, habar n-aveam pe unde este.
Indicațiile de pe pagina lor de Facebook nu m-au ajutat prea mult, pentru că sunt destul de vagi. Un coleg mi-a dat un reper și pentru a nu orbecăi seara, înainte de concert, am luat-o din loc în cursul amiezii din duminica spectacolului. Știam doar că e într-o clădire veche, monument istoric!
Am pornit de la reperul precizat de colegul și am căutat, am întrebat și am constatat că e foarte aproape de Biserica Sf. Parascheva de pe Pietonalul Unirii (lucru neprecizat pe rețeaua de socializare!), cumva vizavi de lăcașul de cult amintit. Am intrat că, dacă tot am ajuns, să vedem și care-i treaba cu rezervările.
Surpriza a fost mare, căci Alina era chiar la probele de sunet, împreună cu echipa ei de muzicieni. Ne-am îmbrățișat, am schimbat două vorbe și ne-am promis că ne vom revedea deseară, la concert.
Seara, intrăm în local. Aveam rezervări la două mese, am ales-o pe cea a presei, un pic mai în spate. Concertul a început cu doar câteva minute trecute de 21.30, localul nu plin în totalitate, dar cu vreo 50 de oameni creați parcă din muzica artistei.
Începe cu piesa „Astăzi, nu vii”, după care ne anunță că e ultimul recital dintr-o serie de lună „pătrată” de promovare a noului album „Fericirea de luni”. Trebuie să recunosc că titlul atrage, pe mine m-a făcut să fiu curioasă de conținutul discului! „Vă rog să vă lăsați acum grijile, problemele, ratele la piciorul mesei, o să le împachetăm noi cu grijă la final”, le-a spus Alina înainte de a cânta „Cutia Pandorei”. Publicul are deja prima reacție de zâmbet. Aplaudă. „După cum vedeți, obsesia pătratelor, m-a urmărit și pe albumul Dragoste-n trei”, continuă ea, după care a continuat cu piesa „Ți-aș desena” de pe albumul „Dragoste-n 3”.
La început publicul a fost ușor timid, dar, treptat, pe măsură ce Alina a început un dialog și muzical, și verbal, s-a dezlănțuit. A cântat cu ea, a răspuns la jocurile și provocările venite de pe scenă. A făcut glume și nu putea lipsi niciuna legata de piesa care dă titlul noului album lansat. „Fericirea de luni stă în noaptea de duminică. Știți ce aveți de făcut noaptea asta, nu?”, le-a transmis Alina, nu înainte de a întreba dacă în public sunt și minori. Evident, aflase că nu!
O altă piesă extrasă de pe recentul album, „De 30 de ani” a fost motiv de autoironie. „De câți ani sunteți împreună?”, a întrebat Alina. 33, 15, 5 au venit răspunsurile, unul câte unul, din sală, după care tot ea a spus „în seara asta cei cu ștate mai vechi trebuie să-mi dați sfaturi, să mă încurajați că se poate” cu referire la așteptarea marii iubiri de către o femeie, de altfel tema piesei amintită.
La fel de spumoasă, primită cu mult zâmbet și aplauze de public, a fost gluma artistei la adresa bărbaților pentru care a scris piesa „Ea nu mă știe”: „pentru ca domnii să nu se simtă neglijați, am pentru ei un sfat: schimbați-vă mai des parola la contul de Facebook, de Email, pinul de la telefon”.
La piesa „Căsătorie în stil italian” a fost o adevărată descătușare a publicului, de altfel și versurile au contribuit la asta: „închide-mă în casă și ia-ți și o nevastă/ Amantă să-ți fiu / daca poți”. Femeile au fost rugate să strige cât mai tare „dacă poți”, în timp ce bărbații au fost puși să spună: „eu pot!”. Dialogul a fost unul savuros care a făcut-o pe artistă să continuie puțin jocul și după terminarea melodiei, la fel cum s-a întîmplat și la mai cunoscuta sa piesă „Am un pitic”.
„Adevărul” și evident, „Luna pătrată” au fost piesele cu care Alina Manole a dorit să-și încheie concertul, doar că a fost nevoită să revină în scenă pentru că publicul a mai dorit să asculte piesele ei. Așa că au urmat cele două piese „Te iubesc”, prima, cea mai scurtă melodie a ei, a doua „Te iubesc atât de „, aceasta fiind cântată în duet cu publicul, dar și „Trezește-mă”.
A recunoscut și ea că nu are șase piese de dragoste împlinită. „până la 6 mai e„, a răspuns Alina unui spectator după ce ea, singură, a ținut să spună că 3-4 piese are despre dragostea frumoasă și cineva din public a menționat „poate 6”.
Una peste alta, a fost un concert gustat de public, te prinde. Alina Manole are ceva al ei cu care te atrage, e simpatică prin felul cum jonglează cu replicile determinate de cântecele pe care le scrie, e talentată, e serioasă și haioasă pe scenă. Cântă și transmite nu doar prin versuri, nu doar cu vocea. Alina transmite și pe chipul ei când cântă tristețea, fericirea, haioșenia vieții. Își schimbă fizionomia în funcția de portretul cântecului. 
E un pic altfel și cred că aici stă de fapt icsul din ecuația succesului ei! Da, e un artist altfel care te face curios și care, odată ajuns la concertul ei, nu te dezamăgește căci într-o piesă de la ea tot ai să te regăsești, muzica ei, un folk-jazz, e imposibil să nu-ți gâdile sufletul și, nu în ultimul rând, cântă live, iar asta e totul pentru a vibra, pentru a simți muzica, pentru a uita de griji o seară, pentru a le împacheta frumos la piciorul mesei fără să-ți pese măcar un pic de ele.
Alina Manole a reușit asta, duminică, la Botoșani, în ultimul concert din Moldova, de promovare a noului disc. Ei, dar dacă sunteți curioși de conținutul discului, îl puteți procura cu doar 35 lei, de aici. Cei prezenți la concert, duminică, l-au cumpărat cu tot cu autograf doar cu 25 lei, preț stabilit pentru ocazii speciale, cum a fost și întâlnirea cu publicul de la Botoșani!
Mai multe fotografii aici.
Autor: Ioana Matfeev

Leave a Reply