Am împlinit UN AN!

2009. Ianuarie. Primele idei. Primele gânduri. Un început timid. O idee trezită dintr-o ghiduşie de copil dar cu entuziasmul unui adolescent. O idee care a învins prin exerciţiul controlat al maturului pornit pe un drum de la care nu se abate pentru că îl simte aparţinându-i.

2010. Ianuarie. 20.  Ziua în care deja am împlinit un an. Un an în care am adunat prieteni. Un an în care am construit un spaţiu dedicat eminamente muzicii româneşti. Un an în care am şi greşit. Un an în care am crescut. Un an  în care am învăţat ceva în plus.  Un an în care am construit. Un an în care am urcat treaptă cu treaptă. Un an în care treptat am format o echipă. Un an în care am fost zi de zi aproape de muzica românească.

Nu am câştigat bani, averi. Nu am câştigat salarii. Nu am câştigat medalii sau distincţii care mai de care. Nu am avut pretenţii pecuniare. Nu au existat cuvinte ca negociere, bani, salarii, etc. Nu a existat de nicio parte decât pasiunea şi dragul pentru muzica românească. A fost doar dorinţa de a contribui la susţinerea actului muzical de calitate.  A fost dorinţa de a ieşi din obişnuinţa cotidianului îmbâcsit de senzaţionalul ieftin doar pentru că…asta se cere! A fost dorinţa de a demonstra ca se mai cere şi altceva. Şi am reuşit! O arată cifrele care stau în spatele acestui blog, acestui spaţiu creat din pasiune pentru muzica românească.

2009. 2010. Ianuarie. Un an în care am amestecat iluzii, idei, vise, prieteni, inspiraţie, speranţe, pasiune, credinţă, drag de muzică românească, un pic de inocenţă şi un car întreg de optimism. Aşa s-a născut blogul acesta! Aşa am adus topul -cel mai longeviv clasament de muzică românească din ţară -pe internet. Merită locul acesta!

Un an pe care vi-l datorăm în totalitate vouă, prietenilor de Top Românesc, vouă celor care ne-aţi vizitat zilnic sau măcar o dată în toate aceste 12 luni.  Dacă acest blog există astăzi, e pentru că voi aţi fost alături de noi în acest demers. Dacă va exista în continuare, tot vouă vi se va datora acest lucru. Vă mulţumim şi aşteptăm să ne fiţi încă un an MOTIVUL DE A EXISTA!

Un an şi un proiect reuşit! TUTUROR care s-au implicat FELICITĂRI!

LA MULŢI ANI!

Echipa Top Românesc, 20 ianuarie 2010

 

Share This:

Leave a Reply

7 comentarii la „Am împlinit UN AN!

  • 19 ianuarie 2010 la 21:33
    Permalink

    Crearea acestui blog a fost o idee minunata pusa in practica de o echipa exceptionala. De castigat am castigat toti. Nu averi, nu glorie. Am castigat o multime de prieteni si convingerea ca muzica romaneasca este apreciata si iubita de romani.
    La multi ani!
    Svetlana

    Răspunde
  • 19 ianuarie 2010 la 23:20
    Permalink

    Ne-am nascut in Romania! Aici ne-am indragostit pentru prima data si am inceput sa fredonam in cunostinta de cauza melodiile pe care le-am auzit de-a lungul anilor.Datorita pre-plinului sufletesc orice indragostit simte nevoia unei confesiuni. Muzica usoara romaneasca a fost, este si va fi
    confidentul intim al sufletului nostru; pentru toate situatiile de viata si trairile noastre gasim cel putin o melodie si/sau un interpret care sa fie pe aceeasi lungime de unda. Totul este posibil pentru ca am avut ai avem poeti si textieri talentati, compozitori inspirati si interpreti valorosi. Avem Radio Romania si Top Romanesc care se ingrijesc de sufletul nostru promovand noi melodii.
    Pentru ca ne considera prieteni si colaboratori, ne cer parerea periodic.
    Va multumim, va dorim succes in continuare si asteptam cu drag propuneri noi. La multi ani!
    Voturile de pe blog arata cat de apreciata este o melodie la un moment dat. Adevarata valoare a ei o da cel mai intransigent si impartial juriu: TIMPUL.
    Sa continuam colaborarea sub semnul decentei, elegantei si sinceritatii. E foarte simplu pentru ca nu sunt in joc interese materiale. Sanatate si noroc tuturor!

    Răspunde
  • 20 ianuarie 2010 la 10:06
    Permalink

    La Multi Ani !
    Sa urcati treapta cu treapta in continuare, noi vom fi aproape. Si…multumim, pentru ca suntem mai bogati!Mult succes!

    Răspunde
  • 20 ianuarie 2010 la 14:11
    Permalink

    La multi ani!Va multumesc pentru ca existati si pentru ca difuzati muzica romaneasca de calitate.Si va multumesc si pentru faptul ca muzica folk ocupa un loc important in emisiunea dvs.Mult succes si cat mai multi ani alaturi de noi, iubitorii muzicii romanesti.

    Răspunde
  • 1 februarie 2010 la 7:53
    Permalink

    Sunt 20 de ani de la prima ascultare a topului.De atunci, luna de luna scriu la top

    Răspunde
  • 1 februarie 2010 la 7:57
    Permalink

    Multumim Georgiana pentru prietenia si fidelitatea ta. Titus Andrei te saluta cu drag. Doamne Ajuta sa revina cat mai curand la microfonul Radio Romania. O saptamana buna iti dorim.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!