Amna si Glance lanseaza un nou single: “Evacuat”

Amna Amna a lansat astazi, impreuna cu Glance, o balada emotionanta, “Evacuat”, care ne transmite chiar acest mesaj: oricat de mult ar durea, trebuie uneori sa ne debarasam de deceptii si sa continuam pe cont propriu.

“Conceptul piesei a pornit de la o idee generata de Alex “Zagga” Antonescu (unul din membrii Kazibo Music), o idee ce a starnit atentia artistei. Piesa surprinde o etapa des intalnita in viata noastra de zi cu zi, cea a despartirii”, au declarat cei de la Kazibo, responsabili pentru productia piesei.

Producatorii Kazibo adauga:

 “Chimia care s-a creat intre Amna si echipa Kazibo a dat nastere acestei piese de stare, iar impreuna am reusit sa surprindem emotia puternica din spatele ei. Alaturi de Amna, Glance a adus un aport esential”.

Reprezentarea vizuala a piesei apartine lui Khaled Mokhtar si reuseste sa surprinda cele doua stari pe care le emite piesa: pe de-o parte nelinistea starnita de momentul despartirii, iar pe de alta parte resemnarea care se asterne in suflet dupa momentul “evacuarii”.

Regizorul a explicat:

“am decis sa subliniez cele doua stari pe care le-am simtit cand am ascultat piesa primita de la Roton: linistea ei exprimata prin prezenta apei, dar si agitatia din sufletul lui, exprimata prin vantul puternic si fulgere.”

“Evacuat” este primul single pe care Amna il lanseaza dupa evenimentul major al vietii sale, cel al nasterii baietelului sau. Amna este extrem de incantata si entuziasmata de single-ul care se anunta a fi hitul acestei primaveri.

 

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.