Antonia lansează un single în limba română

Antonia îşi surprinde fanii cu un nou single, de data aceasta în limba română.

Piesa se numeşte “Greşesc” şi este produsă de echipa Seek Music, compozitor fiind Theea Miculescu (cunoscută pentru hituri precum “Fete din Balcani” – Corina, “Ne împotrivim” – Lora, “Singuri în doi” – Peter Pop), iar producător Alexandru Antonescu aka Zagga (cunoscut pentru producţiile pentru “Pe Aripi de Vânt”- Delia, “Falava” – Andra, “Îngerii au demonii lor” – Dan Bitman, “Save Me”  – Listen Bee, piesa ce a luat disc de platină în Suedia).

“Greşesc” este  o piesă sensibilă, de dragoste, mulţi oameni se regăsesc în mesajul ei şi în starea pe care o creează. Februarie este o luna în care celebrăm dragostea mai mult ca oricând, aşa că sper să fie primită cu căldura de toţi cei care se bucură de iubire în fiecare zi”, a declarat Antonia.

Videoclipul piesei “Greşesc” a fost filmat în Bucureşti, în regia lui Khaled Mokhtar, cu care Antonia a mai colaborat pentru “Marabou”.

Echipa cu care Antonia a lucrat pentru acest video este formată din Andra Manea (make-up), Dana Petrina (asistent make-up), Sorin Stratulat (hair), Cristina Craciun (styling).

“Sunt încântatăă, ca de fiecare dată, să lucrez alături de o echipă profesionistă în care am încredere şi care mă ajută să am un look fresh de fiecare dată în videoclipurile mele şi un regizor şi DoP creativ cum este Khaled Mokhtar”, a mai spus artista.

În perioada următoare, Antonia urmează să susţină concerte în România, dar şi în Canada, Germania (Hamburg) şi Anglia (Londra). În plus, pregăteşte piese noi pe care le va lansa în cursul acestui an.

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.