Artiștii prezenți la festivalul Mamaia, mândri de copiii lor

Andrei Tudor, membru în juriul festivalului Mamaia, a făcut, sâmbătă seară, la masa juriului, cuceriri. Nu printre fanele, care îi fredonează melodiile încredințate unor cunoscuți interpreți români sau femeile aflate în public în sala teatrului Soveja, ci cu mândria lui numărul 1, Maia, fetița lui care va împlini luna viitoare un an. Copila a venit la festival însoțită de mama și tatăl ei, devenind atracția serii la masa juriului până să înceapă concursul. Cu o seară înainte, și-a făcut apariția la festival și bunicul micuței Maia, compozitorul Ionel Tudor. Absolut toți membrii din juriu s-au jucat cu micuța de 11 luni, dar cea mai fascinată de prezența Maiei a fost de departe Corina Chiriac, care s-a jucat și a vorbit preț de câteva minute cu ea.
Tot cu copilul a venit și Mădălin Voicu. Băiatul lui, pe nume Ștefan, a primit în dar, sâmbătă o chitară de jucărie, semn că tatăl copilului vrea să-l atragă spre acest instrument.
La categoria mare s-a aflat Vladimir Pocorschi, mândria compozitorului Mihai Pocorschi, la fel membru în juriu. Fiul compozitorului, membru în juriu, s-a aflat, în calitate de chitarist, în orchestra condusă de Viorel Gavrilă fapt care l-a făcut pe Pocorschi senior să aplaude cu aplomb de fiecare dată când a fost prezentată orchestra ori când cineva amintea de prezența fiului în orchestră. Alături de Mihai Pocorschi s-a aflat și soția acestuia.

Leave a Reply