(Audio) Titus Andrei și amintirea prietenului Victor Socaciu
Cântec deschis. Deschis mereu către lume cu liricul de forță, artisul maiestuos și tumultos cu contribuție decisivă la relansarea folkului: Victor Socaciu. Mi-e dor de prietenul, omul om, cantautorul mai vesel sau mai trist, dar niciodată încrâncenat – cum îl descria Horia Moculescu.
Ar fi împlinit pe 14 ianuarie 72 de ani și nu pot să uit că el a avut ideea spusă în direct la acest microfon, într-o emisiune de duminică – Radio România Actualități, evident, ca ziua lui Eminescu, 15 ianuarie, să se numească ziua culturii naționale.
El a dat cuvântului o anume autoritate prin muzică, tensiuni și aspirații, rezonanță de imn, dar și profunzimea dorului. În 2014 a lansat albumul „Îmbrățișarea”. Zece cântece pe versuri de Nichita Stănescu despre care spune: „M-am temut că nu mă pot descurca printre metaforele lui nearitmetice și l-am tot amânat.” Abia la a doua maturitate am găsit firul pe care el aluneca fără reguli, liniștit și liber. „Cântrec de dor”
{Audio}
Și albumul următor în întregime cu versuri ale altui poet are aceeași putere de fascinație și de chemare la faptul de zi cu zi: „Condiția umană”. Poetul: Adrian Păunescu. Clasicul cu explozie în lanț, unul dintre cei mai de seamă gazetari, creatori de reviste și de spectacole – fluviu a cărui scenă a fost obsedantul secol 20 cu bucuriile și primejdiile sale. Dacă Păunescu transformă vorbirea obișnuită în vers, Socaciu face din poezie cântecul folk de impact. „Puncte cardinale”
{Audio}
Leave a Reply