(Audio) Titus Andrei și un omagiu adus femeii: Ovidiu Komornyik și Aurel Dincă


Nimic fără ea, totul pentru ea, ea e suverană. Și ea, și muzica deopotrivă. Am onoarea, Felix. Revin la poetul parabolei Dumitru Matcovschi și la versul său pe care n-ai cum să-l contrazici mai ales cu o zi înainte de 8 martie. „Mai regină decât floarea / Doar femeia poate fi.” Frumusețe de poveste întruchipată fără veste / Poveste fără sfârșit / Luminată-n infinit. Iată că am adăugat și eu ceva în această ambianță de iubire, căldură, apropiere impregnată de culorile sunetului romantic și deconectant, precum noua piesă a lui Ovidiu Komornyik „Poveste fără sfârșit” lansată în prima lună a anului.

Am cuvinte alese și despre autorul – interpret și despre melodie. Sunt mulți cei care ascultându-i muzica asociază emoția cu zborul lin în lumina noului anotimp. Ești primăvara sufletului meu / Ești o poveste fără sfârșit. Că nu-i așa, iubirea învinge totul.

Interesant că generațiișe tinere și chiar foarte tinere acceptă mult mai ușor muzica melodioasă, că dacă melodie nu e, nimic nu e. Apoi, vin celelate –  ritmul, orchestrația, interpretarea, mesajul. Modest și inspirat, Ovidiu a compus cu succes pentru vedete ca Angela Similea, Dida Drăgan, Sanda Ladoși, Marcel Pavel, pentru fratele său Florin Mureșan și pentru mulți alții. Povestea merge mai departe.

{Audio}

Da, vă amintiți desigur, versul emirului „Fie omul cât de mândru / Tot la dragoste se pleacă.” Ea e minunea.  Nu e o minune femeia, grație căreia ești ceea ce ești și prin ea. Universul e plin de minuni, dar parcă marile minuni sunt ea și muzica.

O demonstrează întrutotul și un rocker care pleca pe acest drum în ’82 când a fost premiat la un festival de gen pentru interpretarea piesei „Fata din vis” a formației Compact.

Este Aurel Dincă – vocalist, chitarist, compozitor și fondator al mai multor trupe în anii care au urmat. În 2019 ajunge în faza națională Eurovision cu piesa „Fire in the sky”, apoi în 2022 este vocea trupei Krypton, împreună cu care lansează albumul „Vremuri gri”.

În această seară piesa „Minunea mea” lansată în urmă cu doi ani la Radio România Internațional în emisiunea „Pauza mare” realizată de buna mea colegă, Olivia Sima. Aurel Dincă – un rocker talentat și pasionat care-și află adevrata sa libertate în muzică și-n iubire.

{Audio}

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!