(Audio)Titus Andrei și două întâlniri la ceas de sărbătoare: Vasile Șeicaru și byron
Am onoarea, Felix! E o seară specială cu supreme ademeniri și observ la fiecare strălucirea din priviri. Și dacă tot s-a strecurat o rimă să dau momentului sensul profund și real prin autorul operei dramatice, religie și spirit, Lucian Blaga: „În copaci prin vechi coroane / Seve urcă în artere / S-ar părea că-n țevi de orgă /Suie slavă de-nviere.” Și tot de la marii clasici ai cuvântului și ai ideilor aflăm că suferința are un cântec și nădejdea are o vatră. Leg cântecul de numele lui Vasile Șeicaru care în fiecare suflet află câte o simpatie și vatra de cel al poetului Octavian Goga care prin simplitatea aparentă a liricii lui a pătruns tot mai adânc în sufletele celor mulți. Goga, întâiul mare poet din epoca modernă după Eminescu și Macedonski – scria George Călinescu. M-am oprit la piesa „Moștenire ” – varianta de pe albumul „Până seara voi veni”, apărut în 2003. Mai precizează cantautorul că o lansase încă din perioada de glorie a folkului, dar n-a fost prezentată în concerte. „Într-un amurg primăvaratic / într-un amurg cu flori de tei” – Vasile Șeicaru.
{Audio}
Stil propriu, original, consecvență, perseverență – aș mai spune – și puțină cultură care după Eliade înseamnă orice creație spirituală. Cam așa aș rezuma eu producțiile rock alternativ byron formată în 2006 și cu opt albume la activ. Numărul opt numindu-se „Efemeride”, adică lucruri, gânduri trecătoare în universul complex al trăirilor și meditației, după Dan Radu, mai exact Dan Byron, meditația fiind un mijloc de a ne face să fim mai prezenți. Pe scurt, câteva date. La șase ani, viitorul lider byron începe să studieze vioara și alte instrumente care ulterior l-au ajutat enorm, în special flautul. Povestește Dan: „Am fugit, m-am strecurat să văd concertul Jethro Tull.” Zic eu: la o așa pasiune, așa grup. Era condus de renumitul Ian Andreson – voce, chitară și flaut, iar albumele lor constituie încă fondul de referință al rockului progresiv. Din adolescență îl citea pe Byron, lordul Byron, poet englez și autor de satire, frumosul poet cu aventuri pasionale, cu sentimente amestecate de vinovăție și exaltare. Revin la albumul „Efemeride” și aleg piesa „Cadou”. „Să pretindem c-ar fi ziua mea / Fă-mi un cadou” – cântă ei, mai ales că motive pentru cadouri sunt destule în aceste zile și, după cum sună o străveche cugetare, cele mai frumoase cadouri se găsesc în suflete.
{Audio}


Leave a Reply