"Balade speciale", asemeni colindelor…

De regulă, în perioada aceasta colindele lui Hruşcă sunt un fel de unguent pentru suflet. Niciun cadou primit în această perioadă nu-ţi aminteşte mai mult de sărbătoarea Naşterii Domnului. Nici măcar mirosul portocalelor sau luminiţele care încep să se aprindă rând pe rând în vitrinele magazinelor nu egalează sentimentul pe care ţi-l conferă colindele cantautorului stabilit dincolo de Ocean.

Au ceva aparte colindele lui! Eu însă, vă recomand şi garantez că vor avea acelaşi efect „Balade Speciale”, albumul lui Ştefan Hruşcă cu melodii pe versuri de George Ţărnea. Este un album lansat de cantautor în 2007  cu piese compuse de ceva vreme dar care, nu apucaseră să vadă lumina unei case de producţie. Ascultându-le, te umpli de emoţia transmisă de profunzimea versurilor (lucru greu de găsit în muzica de azi!), iar sensibilitatea interpretării îţi crează punţi de vis. Sunt balade cu adevărat speciale căci le asculţi şi îţi rămân ca o pecete în suflet. Personal, îmi plac „Balada Dăruirii” (piesa cu care începe albumul”), „Balada trecerii prin spini”, sau „Balada celei fără de asemănare”, însă e destul de dificil să alegi din cele 11, una sau două sau oricum cele mai…. Au toate un farmec şi o căldură create special pentru a-ţi rătăci sufletul în cele mai duioase stări. Nu degeaba, aş completa eu, Hruşcă s-a născut la un început de decembrie, nu degeaba i s-a mai spus mesagerul Crăciunului… Orice cântă atinge cele mai tenebre căi ale sufletului….

Autor: Ioana Matfeev, 5 decembrie 2009

 

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!