Beția fericirii de a întâlni "Destine cu Har"

E greu să încep cumva încercând să povestesc despre cartea scrisă de poeta și jurnalista Clara Mărgineanu, intitulată „Destine cu har”. Capitolele de la final reunite sub titlul mare „Oameni lumină, întâmplări cu rost” le-am citit pe nerăsuflate, determinată și de marea mea pasiune pentru muzica românească, pentru artiștii ei.

E o carte document pe de o parte și o mărturisire a sufletului pe de altă parte. De fapt, partea de final a propoziției anterioare cred că e ușor pleonastică în cazul Clarei, pentru că însăși poeta scrie cu colțul inimii, cum chiar ea spune, cum îi place expresia. Sunt reportaje dedicate unor personalități literare, muzicale, religioase care au marcat-o pe ea întâi de toate, care au săpat lumină în propriul ei suflet și pe care, din mărinimie, din generozitate, din respect pentru cultură, decide să le împărtășească și altora. Și o face cu bunătatea cu care s-a încărcat ea, scotocind în sertarele vieții lor sau întâlnindu-i.

De pildă, nu știam că acolo, la Gura Humorului, există atâta strigăt, atâta sudoare pentru cultură construite de poetul Sorin Poclitaru. Am rămas profund impresionată să aflu de existența unui local care dincolo de ceea ce servești la masă, te umple mai întâi de cultură.

M-am umplut de sensibilitate și pielea mi s-a făcut buburuză citind și recitind rândurile scrise pentru Angela Ciochină, pentru Tatiana Stepa. Da, poveștile scrise de Clara în cartea asta trebuie reluate, recitite, regândite. Nu e o carte chiar oarecare pe care o citești și o așezi apoi în raftul bibliotecii ticsită între alte cărți. Recitești pe loc fraze, idei și în același timp, după ce o lași o vreme, revii la ea, pentru că mai ai chef de o bucățică de lumină. „Frumoasă și luminoasă a fost Tatiana, cea care și-a răstignit viața pe o chitară. Frumoasă, luminoasă și a toate înțelegătoare. Părea că știe marile adevăruri ale lumii, de aceea poate, a găsit puterea de a nu se plânge, de a nu-și face din biografie material promoțional, de a nu cere niciodată, ceva, cuiva”, scrie atât de sensibil despre marea artistă.

La fel despre Angela Ciochină, recent dispărută dintre noi: „A trăit succesul din plin, a depășit firesc etapa de glorie, a compus, a predat muzică la trei licee, a avut grijă în apartamentul ei de un cățel și o pisică. A trăit firesc, a înțeles din a doua jumătate a anilor nouăzeci că vremea trece, piața muzicală impune alte voci, alte figuri. Nu a făcut din asta o catastrofă. Boala este desigur o încercare cumplită, dar poate că este exact așa, Dumnezeu ne dă suferință, pentru a nu ne îmbolnăvi de indiferență”.

Am plâns aproape citind capitolul dedicat lui Ioan Chichere. Îmi place mai mult acum și parcă îl văd într-o lumină, dacă nu mai strălucitoare, sigur mai aproape de sublim, pe Ioan Gyuri Pascu. Scrie Clara în cartea asta despre personalități mari ale cântului, ale poeziei, oameni pe care i-a întâlnit, oameni care au lăsat dâre de lumină în propria ei ființă.

Prima parte a cărții aș spune că are și o valoare de document, pentru că găsim date interesante despre Ileana, principesa de România, fiica regelui Ferdinand și a Reginei Maria, despre Vasile Voiculescu, Cella Serghi și alți scriitori, Petre Dumitriu, autorul monumentalei cărți „Cronică de familie”, despre Henriette Yvone Stahl și dragostea lor. Redă aspecte din biografia lui Edith Piaf, dar pătrunse de sufletul ei de poet.

Sunt multe personalitățile despre care scrie Clara Mărgineanu între coperțile cărții, însă dincolo de grandoarea omului în fața căruia se oprește scriitoarea, importante sunt sensibilitatea, candoarea, puritatea cu care le așează pe hârtie.

Clara este fără îndoială omul îmbătat de fericirea întâlnirilor cu oameni care au povești de spus, de dus mai departe, de arătat, oameni care s-au născut pentru a propovădui adevărul și valorile lui, ochii în limpezimea cărora se pot oglindi sufletele pline de curățenie și bucuria de a trăi în tihna poeziei, a muzicii și a fericirii culturale.

Autor: Ioana Matfeev