Cantautoarea Ada Milea și-a luat doctoratul. Vezi o cronică despre asta din România literară!

Din partea Adei Milea te poți aștepta la multe lucruri. Dar ultimul pe listă e s-o vezi trecând printr-un program doctoral și elaborând o teză cât se poate de serioasă și de originală. Iată că acest lucru s-a produs, la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Având prilejul să citesc lucrarea ei de doctorat, am constatat că seamănă mult cu spectacolele gândite, compuse, scrise și interpretate de celebra artistă. Altfel spus, are dinamism, vervă, umor, inteligență. Ceea ce nu înseamnă că rigorile academice sunt eludate. Dimpotrivă, am identificat o desăvârșită pliere pe formula doctorală clasică, în care ipotezele de lucru sunt enunțate cu limpezime, demonstrate și verificate în cadrul unor concluzii de etapă și al unor considerații finale. Neobișnuit e doar faptul căautoarea a ales să-și demonstreze concepția artistică folosind drept material ilustrativ propria creație și experiența de peste două decenii. Mai precis, compozițiile și spectacolele dintre anii 1999 și 2020.

În felul acesta, avem imaginea unui parcurs artistic exemplar, în necontenită expansiune, de la faza incipietă, centrată pe „modul în care o idee poate fi transformată în cântec“, până la construcțiile arborescente ale spectacolelor cu valențe teatrale] din ultimii ani. Nu e, însă, vorba de un proces evolutiv „de la simplu lacomplex“, ci de aprofundarea și ramificarea unor obsesii creatoare care și-au găsit treptat formele potrivite de expresie. Altfel spus, suntem martorii trecerii de la statutul de cantautor la cel de compozitor, scriitor, dramaturg, actor și regizor, de la faza transmiterii de mesaje la aceea a construirii unei viziuni. Toate acestea sunt documentate prin străbaterea cronologică a carierei artistice. Ele converg într-un punct spre care a tins mereu: acela al contopirii formelor muzicale și literare în spectacol teatral — zona pe care Ada Milea a ilustrat-o cu strălucire în ultimii ani prin mai multe creații muzical-dramaturgice montate la teatre de mare prestigiu din România.

O particularitate a demersului Adei Milea e aducerea în spațiul intelectual și inspirațional propriu a unor nume celebre din literatură: de la Cervantes și Gogol la Alfred Jarry, Ion Creangă, Alecsandri, Gellu Naum, Ion Mureșan etc. Or, aceasta presupune deja un efort exegetic remarcabil, prin care textul literar se topește în muzică, iar apoi, împreună, prin viziune regizorală și interpretare actoricească, în spectacol teatral.

Ceea ce impresionează la Ada Milea e siguranța gustului artistic. Explicit, ea se revendică tradiției neo-baladești a lui Bob Dylan și, la noi, Alexandru Andrieș. Personal, cred că aparține familiei de spirite a Kymiei Dawson, care îi ei soră întru umor, inteligență, jocularitate (falsă), candoare, inocență transpusă în malițiozitate și multe alte însușiri din aceeași sferă a pseudo-cinismului topit în gravitate existențială și matură reflecție asupra aberațiilor vieții. Compozițiile Adei Milea se nasc din experiența directă a comportamentului uman, pe care îl redă, adeseori, în forme caricaturale, comice. Chiar dacă ne amuzăm împreună cu autoarea, simțim că ținta ei depășește zona divertismentului, în care palpită forța vechiului adagiu

„Să îndreptăm moravurile râzând“. Ca orice artist autentic, Ada Milea e și un subtil moralist. Deși demersul său e de cele mai multe ori pe muchie decuțit, ca în nichita-stănescianul „râsu’-plânsu’“, opțiunile ei etice nu sunt niciodată ambigui. Atunci când participi la un spectacol al ei, simți că lucrurile evoluează pe safe mode, că nu există pericolul împotmolirii în compromis și falsă sapiențialitate.

Lucrarea de doctorat a Adei Milea se constituie în auto-evaluarea lucidă a unei cariere deja prodigioase, manifestată în mii de spectacole. Nu e însă vorba de o confesiune, ci de o analiză critică, detașată. Ca să folosesc o expresie care îi aparține, ea propune un traseu care pornește de la „empiric“ și ajunge la „reflecție“. Această auto-parcurgere e și o transgresare a genurilor, adică transpunerea unor opere literare (romane, poezii, piese de teatru) în formule artistice diferite de cele de la care a plecat. Într-o primă etapă, e vorba degăsirea unor veșminte muzicale, iar ulterior de teatralizarea întregului demers.

Refacerea itinerariului menționat mai sus implică o mobilitate creatoare și practică remarcabilă. Din acest punct de vedere, Ada Milea se relevă a fi un artist total, implicat în fiecare din fazele nașterii spectacolului, de la ideea inițială, la găsirea tonului și a viziunii adecvate, la modificarea unor compoziții în funcție de datele concrete ale spectacolului (de la spațiu la interpreți și la viziunea regizorală). Citindu-i lucrarea, am avut senzația că particip la un fascinant happening, în care personalitatea multiplă a compozitorului, a autorului textelor, a interpretului joacă un neobosit spectacol al substituirilor, negărilor, înnoirilor, reinventărilor și contestărilor creatoare. Ca spectator, nu ai niciodată acces la această secțiune decisivă pentru conturarea viziunii.

Ada Milea se dovedește inspirată ridicând un colț al cortinei pentru a permite observarea nu doar a produsului finit, ci și a trudei și neliniștii care-l premerg. De altfel, demersul ei constituie o invitație de a o urma în laboratorul de creație. Secvențele sunt, unele, febrile, altele încărcate de spaimă și nesiguranță, dar toate poartă marca autenticității și a onestității. Ada Milea nu propune neapărat o automonografie, ci un tratat de neliniște.

Minuția reconstituirii drumului creator arată că ne aflăm în fața unui artist cerebral, care premeditează cu multă răceală efectele și proiecteazăo lumină filtrată nu doar prin sentiment, ci și prin rațiune. Experiența scenică îndelungată și-a spus cuvântul. Simțulnuanței, al efectului, al intensității și al oportunității funcționează fără fisură, contribuind la nașterea unui produs intelectual de certă valoare și originalitate.

Nu am avut nicio clipă senzația că spiritul liber care este Ada Milea ar fi reacționat negativ la constrângerile discursului academic. Dimpotrivă, precizia limbajului și logica argumentării contribuie la o construcție echilibrată în care se recunosc elementele constitutive ale unui demers intelectual serios. Astfel, Argumentul introductiv este o valoroasă prezentare a ipotezelor de lucru, o enunțare și o circumscriere a domeniului care va fi abordat ulterior. Acesta e urmat de discutarea „relației plurivalente“ dintre cuvinte și muzică, precum și de trecerea în revistă a primelor „observații și experimente“. Ele alcătuiesc armătura teoretică a lucrării, un fel de „artă poetică“ pe care o vom vedea ilustrată în capitolele dedicate principalelor creații ale autoarei, Don Quijote,

Insula (cu cele șapte variante ale sale, corespunzând unor montări diferite, în engleză și în română, între anii 2006 și 2019) sau Amintiri din copilărie. Extrem de subtilă e analiza unor spectacole (Republica Mioritică, Apolodor, în patru din variantele sale scenice, Deliruri, Alcool, Experiment de Blues cu Alcool, Chiritza în concert,Alice, UbuZdup și Ubu în concert) în care maturitatea artistică a permis conturarea unui univers muzical și teatral de mare expresivitate. Sunt segmente care ilustrează teza centrală a lucrării, și anume, modalitatea în care mijloacele specifice literaturii și teatrului sunt capabile să genereze structuri muzicale.

Ada Milea a avut ideea fericită de a oferi și portrete ale principalilor săi colaboratori, actori, cântăreți și regizori. Ele nu sunt doar o suită de medalioane, ci au rolul de a ne introduce, în fiecare caz în parte, în micro-climatul specific al spectacolelor și al muncii de creație presupuse de noile experiențe artistice. Nu e vorba, așadar, de niște prezentări encomiastice, ci de dezvăluirea unor „secrete de fabricație“ și de invitații de a participa la spectacolul alchimic care premerge compozițiile și premierele.

În felul acesta, ele creionează portretul colectiv în centrul căruia se află o artistă mereu surprinzătoare, neobosită în explorarea unor domenii inedite ale artei sonore și teatrale. Într-un limbaj accesibil, fără inutile excese de natură tehnică, descoperim secretele folosirii unor instrumente, de la cele clasice la unele neconvenționale, ca parte a unui ceremonial muzical-teatral de o nebănuită complexitate. Ada

Milea propune și o cuprinzătoare secțiune de Anexe, alcătuită din mărturisiri, interviuri, articole dedicate autoarei și creației sale. Ele se constituie într-o crestomație critică valoroasă, pe care cercetătorii fenomenului teatral și muzical actual o pot întrebuința cu mult folos. Ada Milea nu a închis astfel un dosar de autoprezentare, ci a deschis un dialog fertil și necesar. El vacontinua, fără îndoială, și în spațiul public, odată cu publicarea lucrării.

Sursa: https://romanialiterara.com/ Autor: Mircea Mihăieș