Ce este muzica punk de fapt?

În toamna acestui an, în cinematografele din țară a apărut filmul „Arsenie. Viața de apoi”. Un film realizat într-un stil diferit pentru cinematografia românească și total diferit față de așteptările pe care publicul le-a creat. O scenă neașteptată a fost cea în care a fost menționată muzica punk. Momentul a fost unul cât se poate de natural, apărând atunci când două personaje discutau despre costumațiile de culoare închisă purtate în acel moment. Printre alte întrebări cu care am rămas după vizionarea filmului, a fost și aceea despre originile muzicii punk în România pentru că, în mod sigur, cum alte subgenuri ale muzicii rock s-au remarcat în țară, așa ar fi trebuit să se fi întâmplat și cu muzica punk. Cu siguranță știm nume internaționale punk-rock. Amintesc aici doar The Ramones și Sex Pistols – două trupe care au fost recunoscute drept avangardistele acestei mișcări muzicale – , dar ce trupe românești punk există?

Muzica punk este cunoscută ca cea care reprezintă rebeliunea împotriva autorităților. Aceasta a aprut în România la mijlocul anilor ’70, în Timișoara. Încă de la sfârşitul anilor 1960, Nicolae Ceauşescu a anulat scena naţională de rock. Până la sfârșitul anilor ‘90, fanii de muzică punk din România au ascultat piesele trupelor acestui gen pe ascuns. O dată ce poporul român a reușit să iasă din regimul comunist, mai multe trupe au ieșit la lumină.

Convertirea rock-ului în perioada comunistă

În perioada dictatorului au fost introduse mai multe reguli referitoare la muzica din România: teza din iulie 1971 care interzicea interpretarea cântecelor în limba engleză şi permitea doar variantele instrumentale. Deși Ceaușescu nu a interzis complet rock-ul din România, viziunea acestuia asupra muzicii de acest gen nu se mula pe preferințele românilor. Chestionarele din 1975 arătau că genurile muzicale românești au pierdut în fața muzicii americane (spre exemplu: muzica country). Rezultatele voturilor făcute de tinerii perioadei au reprezentat un fapt dezamăgitor pentru comuniştii români. Întâmplarea l-a descurajat pe Ceauşescu, deoarece acesta spera la implementarea și dezvoltarea unor „grupuri pro-rock”. Prin mișcarea pro-rock, Nicolae Ceaușescu dorea crearea unei specii muzicale locale care să susţină modelul naţionalist al comunismului.

Vremuri grele, idei noi?

Până când să avem prima trupă de muzică punk, în România, în materie de muzică rock, predominant se auzea rock-ul simfonic sau progresiv. Amintim trupele timișorene Post Scriptum și Phoenix. Post Scriptum a fost o formație de pop/rock cu influențe de muzică jazz. Trupa a fost înființată în toamna anului 1980 de trei membri ai formației „Gramofon”. Printre membrii fondatori se numără și Doru Apreotesei (cel care îl înlocuise pe Paul Weiner la „Gramofon”).

Phoenix este o formație românească de muzică rock, înființată în anul 1962. În tot trecutul interesant al trupei, se numără un moment decisiv pentru ceea ce urma grupul să fie și în zilele de astăzi. În anii 1970 schimbările politice din țară aveau un efect negativ asupra vieții culturale, asupra trupelor rock, Pheonix și-a schimbat stilul muzical, dând naștere subgenului rock: etno rock.

În perioada comunistă se mai asculta și rock metal. Amintim trupele Domino (fostă formație românească de muzică rock, înființată în anul 1980 la București de către Sorin Chifiriuc, după ce Sorin Chifiriuc și Mihai Marty Popescu au părăsit formația Iris în iarna 1979/1980 pentru a forma un nou grup), Compact (formație muzicală românească de muzică rock, care a luat ființă în 1977, la Cluj, fiind fondată de către basistul Teo Peter și chitaristul solo Constantin „Costi” Cămărășan împreună cu Manoliu Marian) și Iris (formație românească de muzică rock înființată în anul 1977 la București, formată la început din: Nuțu Olteanu, Emil Lechințeanu și Nelu Dumitrescu.)

Drum închis pentru muzica punk în comunism

În ciuda regimului dictatorial, prima trupă apropiată de punk-rock a fost Timpuri Noi. De la înființare până în 1991, trupa a fost una underground, din cauza versurilor și subiectelor abordate în piese, considerate ilegale de către regimul comunist. Trupa era interzisă la radio și TV, iar cluburile care îi găzduiau riscau să fie închise. 

Debutul trupei a avut loc în 1982, dar imediat membrii au intrat sub observația serviciilor secrete. Autoritățile au reușit astfel foarte ușor să împiedice evoluția grupului muzical. În tot acest timp, tări precum Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Germania de Est, aveau acces la informații din exterior despre rock.

Membrii trupei Timpuri Noi

Liberi să cânte

Cum după căderea comunismului trupa Timpuri Noi a început să iasă în fața oamenilor, așa și alte trupe din sfera muzicii punk au început să se bucure de lumina reflectoarelor. Atât membrii trupelor cât și fanii acestora se bucurau de libertatea de exprimare: artiștii puteau cânta liberi, iar fanii puteau asculta muzica lor fără probleme. Câteva trupe punk ascultate pe ascuns în timpul comunismului sunt: Terror Art (1993-2003) și Antipro din Craiova, Haos din Timișoara și Pansament din Brașov. Din „breasla veche” putem menționa trupe precum: Scandal – care chiar anul acesta au împlinit 25 de ani de activitate muzicală –  Recycle Bin și H8. 

Mesajul direct – motivul desființări trupelor punk

Terror Art a fost una dintre cele mai populare trupe de muzică punk din România. Aceasta s-a înființat în 1993, în Craiova. Trupa aborda în stilul ei muzical elemente de goth rock și post-punk. Mesajul pieselor era tipic genului muzical: acela împotriva autorității de orice fel. De aceea, trupa a trebuit să se despartă în 2003. Au lansat independent două albume „Plămâni de Noroi” (1999) și „Baricada Antifa” (2000). 

 

 

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!