Distinto în concert la Botoșani. A lipsit totuși ceva pentru înălțimea supremă!

Mi-am dorit să ajung la concertul de anul noul al Filarmonicii Botoșani. Ca-n fiecare an, de altfel. Sunt curioasă de noutățile ediției, în mod special, de artiștii care își vor alătură vocile orchestrei botoșănene, cunoscută în țară ca una dintre cele mai bune. Anul acesta, în concert Distinto. Orchestra sub bagheta dirijorală a lui Daniel Manasi.

I-am așteptat și cu atât mai mult mi-am dorit să-i văd pe băieții promovați și susținuți chiar de la primele lor apariții de Titus Andrei la Radio România Actualități. Ba chiar, aș spune că eu de atunci îi știu, de la unul dintre primele (dacă nu cumva, chiar primul) interviuri. Îmi aduc aminte și emisiunea, și interviul. Titus Andrei i-a simțit ca pe o trupă interesantă, nouă, bună.  I-a plăcut la ei, a spus-o nu o dată, că aleg să cânte melodii românești în repertoriul lor.

Revin la concertul de anul nou. Unul cu sala plină. Se întâmplă asta în fiecare an. Publicul botoșănean este unul cunoscător de muzică, îndrăgostit de artă. Botoșaniul are un public de elită care gustă capodobere și care așteaptă cu suflet încărcat de emoție spectacolele mari. Spectacolele mari, cu artiști mari au mereu la Botoșani sala plină. Sper că majoritatea scaunelor sunt pe bilete și nu pe invitații. Închid paranteza. Distinto e un grup bun, vocal m-a impresionat din nou. Băieții  au carismă pe scenă, au un vino-încoa interesant ceea ce nu e ușor de obținut la genul acesta, pop-opera pe care îl abordează ei.

Firesc sau nu, multe fragmente muzicale se repetă de la un an la altul. Diferă vocea care ridică, fără doar și poate, succesul spectacolului. Muzică de largă popularitate cu care publicul meloman relaționează ușor, de la Donizetti, Verdi, Lovland, Francois la Suppe, Strauss sau Ceaikovski. Nu au lipsit arhicunoscutele O sole mio, Santa Lucia sau Funiculi, funicula, în interpretarea trupei înființată în anul 2005.

Totuși, neașteptat pentru mine, băieții n-au abordat deloc repertoriul românesc. Și au piese legendare: Copacul (Jolt Kerestely), cele din repertoriul lui Nicu Alifantis, cele compuse de Mihai Alexandru și lansate de Nicola, de Nicolae Caragia, cele de la Iris, Proconsul etc. Au  acel frumos cântec compus  de Adrian Romcescu „Nu vreau să te pierd” care sună deosebit cântat de ei, iar acum putea fi cu orchestră. Și nu una oarecare, ci cea de la Botoșani, renumită în țară datorită instrumentiștilor talentați. Și dacă radiourile n-o mai dau, și dacă nici ei, artiștii, nu au zvâcul imediat de a cânta în concertele mari (consider că unul de anul nou e important), să nu ne mire că muzica noastră rămâne într-o umbră de neînțeles sau mai degrabă udă. Udă de lacrimile de dor ale celor care își doresc s-o asculte.