Emoţiile primei seri de la Festivalului George Grigoriu au trecut
Concursul primei seri s-a încheiat. Primii concurenţi înscrişi în competiţia celei de-a 7-a ediţii au scăpat de emoţii şi aşteaptă acum deciziile juriului condus de Marius Ţeicu. Festivalul beneficiază de o prezentare inegalabilă asigurată de Octavian Ursulescu, unul din puţinele exemple bune pentru tinerii prezentatori ai concursurilor muzicale. Spunem asta deoarece, cunoscător al fenomenului muzical, Octavian Ursulescu aduce detalii importante despre concurenţi, dar şi creatorii pieselor prezentate în concurs. Totul fără aprecieri la adresa concurenţilor sau vreo exagerare din partea prezentatorului care, una peste alta îşi dovedeşte şi de data aceasta calităţile de bun amfitrion. În prima seară de concurs au intrat 11 dintre concurenţii aleşi de juriu la preselecţie. S-a cântat cum e tradiţia festivalului din repertoriul marelui compozitor George Grigoriu: „Niciodată niciodată”, „O fată şi o chitară”, „Nu se poate trăi fără dragoste”, „Speranţe vis, speranţe flori”, „Steaua iubirii”, „Eternitate”, „Fetele cu ochi albaştri”, „Pentru un sărut”, „Iubirea mea de-o viaţă” sau cele două piese interpretate de ultima trupă din concurs „Cui pasă de mine” ori „Frumoasă fată”. Cei cinci concurenţi români care au trecut de emoţiile concursului au ales pentru piesa a doua creaţii de la compozitori precum „Spune-mi dacă vrei” (m: G.Băruţă), „Dor de viaţă” (m: Aura Urziceanu), „Trurli” (m: V.Vasilache) sau „Prin ochii tăi pot visa” (m: Cristian Faur). Bun comentariul prezentatorului transmis tot în direct, dar în culise, cât timp pe scenă se pregătea ultima trupă din concurs, referitor la diferenţa de educaţie muzicală dintre concurenţii străini şi cei români. Nu trebuie omisă nici implicarea extraordinară a orchestrei condusă de Ionel Tudor care i-a acompaniat pe tineri. Una peste alta, a fost o seară cu câţiva concurenţi care cu siguranţă merită nu numai premiaţi la ediţia din acest an ci şi ascultaţi mai departe de acest festival.
Sâmbătă, 21 mai, pe scena brăileană, se va da startul celei de a doua seri de concurs, urmată de un recital susţinut de Distinto şi Ianna. Emisiunea „Atenţie, se cântă” va fi de asemenea transmisă în direct din Brăila.
Autor: Ioana Matfeev, 20 mai 2011

Leave a Reply