"Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune" – o carte, nu ca o autobiografie și mai mult decât un roman

S-a întâmplat să termin cartea ei în preajma zilei sale de naștere. Nu așa mi-am propus, ci s-a întâmplat așa, cum nimic nu e întâmplător în firea lucrurilor. Cartea „Eu și Timpul. Viață, vocație, viziune” nu e o carte autobiografică, așa cum ai tendința să crezi, înainte de a o citi. Nu e un roman, deși o citești și, în minte, se defilează filmul pe care ai senzația că urmează să-l vezi la televizor. E un corolar al unor trăiri de legendă! Probabil că mulți mă vor certa pentru că folosesc cuvinte mari, dar citind cartea, mi-am dat seama că știam atât de puține despre Margareta Pâslaru.

Despre Margareta Pâslaru, ca și despre alți mari artiști ai muzicii noastre sau de dincolo, ai senzația că știi totul, dar cartea, apărută la Curtea Veche, îți oferă revelația nelimitării; niciodată nu știi prea mult despre ceva sau cineva. În cele 200 de pagini cât cuprinde prima parte a cărții (căci, da, e doar primul volum!), Margareta surprinde cu migală, minuțiozitate și un rafinament născut dintr-o natură boemă specifică marilor artiști, detalii, unele necunoscute de public, cum ar fi viața ei de familie sau de dincolo și de pe scenă. Întâlnirile cu marii artiști de la noi și de la ei sunt descrise cu emoție; are talentul de a te introduce în faptul lucrurilor. Nu e lapidară în informații și nici nu-ți vinde tot de la prima frază; are talent de scriitor, căci știe să joace cuvintele, pentru a mări suspansul necesar lecturii. Folosește cu o inteligență creatoare figuri de stil absolut remarcabile; metaforele par să-i fie familiare artistei. „Prefer să ard riscând, decât să ruginesc pe căi bătătorite”, iată în ce fel concins și profund în aceeași măsură, descrie, în carte, artista-scriitoare schema după care pare că și-a făurit întreaga viață.

Traiul artistei, până la celebritate și chiar după, n-a fost ușor, iar asta este relatat în carte, nu ca pe o descărcare a unei poveri, ci ca o destăinuire, ca o poveste pentru cei care aveau, ca mine, senzația că, da, știu totul sau aproape totul despre Margareta Pâslaru. Cartea oferă ocazia cititorului de a cunoaște nu doar cântăreața și compozitoarea Margareta Pâslaru, ci și actrița distribuită în filme, care au făcut succes în cinematografia românească. De altfel, înclinația spre artă nu e întâmplătoare; Margareta Pâslaru provine dintr-o familie de artiști – bunicul său, Ion Dimitriu-Bârlad a fost un sculptor renumit; bunica sa cânta la pian şi picta în stil impresionist; mătuşa era balerină, iar mama, cântăreaţă de operă- și a învățat de la o vârstă fragedă să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante. Așadar, e clar! Așchia nu sare departe de trunchi! E valabil și în cazul ei!  „Eram fericită când mă ocupam de teatrul meu, construit dintr-o cutie uriașă din lemn găsită în podul cu tablouri. Cutia era destul de mare, dar încăpea pe masa din sufragerie, astfel încât eu stăteam în genunchi, în spatele ei, ascunsă de bogata draperie din brocart…”, iată cum descrie minuțios artista primele semne ale destinului pentru ea.

E o carte în care totul contează; importantă nu e doar viața artistei, scriitoarea punând un accent deosebit pe descrierea întâlnirilor, a locurilor, a emoțiilor, a stărilor prin care trecea la momentul amintit. Amintirile autoarei sunt subliniate potrivit de scurte recenzii, păreri, declarații ale unor titani în domeniu care conferă acuitate textului.

Una peste alta, cartea nu este doar o descriere a scenelor pe care a urcat, a reflectoarelor care au luminat-o, a bucuriilor împărțite cu oamenii dragi din viața ei, cu publicul, a unor felii din viața de cuplu, ci și o nouă metamorfoză a ei,  căci, cu siguranță, cine va citi cartea, va trece în dreptul Margaretei Pâslaru, pe lângă celelalte atribute, și pe cel de scriitoare.

Mai trebuie spus, pentru cei mai tineri, care doresc să preia din cântecele artistei, că la sfârșitul cărții, sunt oferite și partiturile câtorva cântece.

Închei cu vorbele scriitoarei, ce stau scrise pe prima pagina a cărții pentru că e un motto care îi vine mănușă, ales ispirat, pentru a servi primei părți: „Talentul fără muncă se irosește, iar munca fără talent nu rodește”.

Autor: Ioana Matfeev