Exclusiv! Mihaela Mihai: „Nu am fost invitată la nicio emisiune după Festivalul Mamaia pentru a cânta piesa „O viaţă de artist”…”

Mihaela Mihai a cucerit la cea mai recentă ediţie de TOP ROMÂNESC inimile prietenilor celui mai longeviv clasament de muzică românească din ţară cu melodia „O viaţă de artist” (m: Marcel Dragomir), care anul acesta la Festivalul Mamaia a ocupat locul III la secţiunea Creaţie. Piesa s-a clasat în luna octombrie pe locul I. Artista ne-a acordat cu această ocazie, în exclusivitate, un interviu în care şi-a exprimat bucuria pe care o simte de fiecare dată venind din partea publicului, dar şi mâhnirea pentru marginalizarea nedreaptă a artiştilor români care chiar cântă. Răspunsurile sale sunt cu un conţinut tulburător de sincer, uneori chiar dureros dacă e să analizăm serios „o viaţă de artist…român”

Rep: Piesa „O viaţă de artist” a ocupat locul I la Top Românesc, cel mai longeviv clasament de muzica românească din ţară, iată că publicul a demonstrat încă o dată că are nevoie de o astfel de muzică. Cum primiţi dvs. vestea?

Mihaela Mihai: Sigur că am primit vestea cu plăcere dar şi cu o oarecare mirare.  Ştiu că publicul iubeşte genul meu de muzică, ştiu că-mi iubeşte şi vocea dar… în ultimii ani m-am dezobişnuit ca clasamentele să fie făcute în mod cinstit. „Mamaia”, anul acesta…

„Noi nu am cules beneficii materiale de pe urma premiilor câştigate în festivaluri…”

Rep: Cât de importante au fost şi sunt competiţiile muzicale pentru Mihaela Mihai?
Mihaela Mihai: Competiţiile au fost importante în prima parte a carierei mele. Mi se părea normal să iau locul 1 în diverse festivaluri. În Belgia am câştigat Premiul 1 la Cupa Europei a Cântecului, în 1971 deja, alături de Aura Urziceanu şi Aurelian Andreescu. Doar că, sistemul în care trăiam, nu mi-a permis să culeg gloria şi beneficiile materiale pe care le au astăzi cântăreţii români, chiar şi de pe urma unui loc mai modest, 3 sau 6, la Eurovision. Acum însă, mi se par uşor derizorii. La ce mi-au folosit ?!

Piesa „O viaţă de artist” a fost scrisă special pentru Festivalul Mamaia

Rep: Piesa „O viata de artist” este rodul unei colaborări cu Marcel Dragomir, cum şi când s-a născut piesa şi dacă a fost o piesă special gândită pentru festivalul Mamaia?
Mihaela Mihai: Marcel asa spune, că ar fi scris-o pentru mine. Este adevărat că tema mi se potriveşte ca o mănuşă. Am cântat-o cu o nouă dăruire, m-am regăsit într-o clipă aceeaşi de acum 30 de ani, cu ceva mai multa împlinire. Da, a fost gândită special pentru Festivalul de la Mamaia. Nu vroiam să mai apar în acest festival, dar Marcel a insistat, spunându-mi că are nevoie de mine pentru că numai eu puteam cânta această piesă. A fost un concurs de creaţie, nu de interpretare, publicul cam face confuzie între ele. A concurat compozitorul, nu interpretul. Te pomeneşti că va avea aceeaşi soartă ca ” Salcia „, să încerce mulţi, dar să nu o poată ridica nimeni peste interpretarea mea…

Rep: Care sunt criteriile dvs în alegerea pieselor pe care le-aţi şi le intepretaţi?
Mihaela Mihai: Vă amintesc că am fost prima interpretă de muzică uşoară care a făcut Conservatorul. Mi-am ales întotdeauna piesele urmându-mi intuiţia, exigenţele privind textul, încărcătura emoţională şi abia apoi întinderea vocală. Nu a existat o piesă prea grea din punct de vedere vocal ci doar piese care nu mi se potriveau ca stil. Şi le-am refuzat, amabil.

„Piesa Salcia este una din rarele întâlniri perfecte între melodie, text, orchestraţie şi interpretare…”

Rep: Fără doar şi poate „Salcia” rămâne cântecul emblematic al dvs, pentru prietenii Top Românesc, aş vrea să ne spuneţi pe scurt povestea cântecului..
Mihaela Mihai: ” Salcia” a fost şi ea scrisă pentru mine şi a fost prezentată la preselecţia de la Uniunea Compozitorilor pentru a participa la Concursul de creaţie de la Festivalul de la Mamaia. A fost refuzată! În acelaşi festival, eu am avut un recital „hors concours” în care am lansat-o în prima audiţie. A fost un succes fulgerător şi neîncetat, din 1971 până astăzi. Şi va continua, este una din acele foarte rare întâlniri perfecte între melodie, text, orchestraţie şi interpretare.

„Nu poţi crea când eşti hărţuit de lighioane urâte şi rele…”

Rep: Pregătiţi un album nou?
Mihaela Mihai: Un nou album? Vreau şi nu mai vreau… Începusem acum un an să acumulez în minte şi în suflet construcţia unui nou album, cu compoziţiile mele. Aveam nevoie de linişte şi m-am retras la ţară pentru asta. Am intrat într-un mediu ostil la care nu mă aşteptam şi care mi-a devorat timpul şi atentia. Nu poţi crea când eşti hărţuit de lighioane urâte şi rele. Deh, dacă mi-a trebuit să mă implic în actiuni sociale şi politice ! Eu chiar am crezut că trăim în democraţie! Ce naivitate! De ani de zile sunt calomniată, marginalizată şi, acum, supusă unor hărţuiri aberante asortate cu mesaje de presiune pentru a pleca din ţară. Nu am spus nimic până acum pentru că am tot gândit că adevarul iese la iveală, că faptele mele vor dovedi calitatea mea morală şi profesionala… Şi uite aşa îmbătrănesc fără a mai urca pe scenă ! Deşi la „Mamaia”, toată lumea spunea „extraordinar, ce voce aveţi!”,  Mădălin Voicu mi-a spus  „Mihaela, tu eşti o foarte mare artistă, de nivel international!”,  nu am fost invitată la niciun spectacol cu public de atunci. Nu am fost invitată la nicio emisiune TV pentru a cânta „O viata de artist”. Nu vi se pare ciudat? Dacă asta nu e marginalizare atunci ce este?! Oare cât de mult se pot teme de concurenţa mea artiştii sau politicienii? Şi când te gândeşti ca grecii au trimis-o, cu mândrie, pe Nana Mouskouri, în Parlamentul European!

Rep: Trecând de la una la alta…Ca lider al Sindicatului Artiştilot, sunt sigură ca aţi întâmpinat multe piedici în realizarea proiectelor, eu însă vreau să vă întreb care ar fi realizarea cea mai importantă din punctul dvs de vedere pentru colegii dvs?
Mihaela Mihai: Ca lider al sindicatului, sigur că cea mai temeinică realizare a mea a fost crearea dreptului la o indemnizaţie lunară ( ca o pensie ) pentru artiştii liber profesionişti, prin Legea 109/2005. Unele ziare au numit-o „Legea Mihaela Mihai”. Nu asta m-a interesat ci punerea ei în aplicare rapidă. Am reuşit, şi artiştii îşi primesc indemnizaţia în fiecare lună, încă din iunie 2006, prin Casele de pensii teritoriale.

Rep: În final, vreau să ne spuneţi care ar fi persoana căreia i-aţi mulţumi pentru cel mai mare ajutor acordat în carieră de-a lungul timpului?
Mihaela Mihai: Îmi este greu să vă dau un singur nume. Au fost oameni „providenţiali” care mi-au ieşit în cale, care m-au sfătuit, certat, încurajat, iubit sau susţinut din umbră. Mandy, Vornicu, chiar şi Moculescu, Octavian Paler, când era preşedinte al TVR, Paul Enigărescu, Ileana Pop sau Aurora Andronache. Lor şi încă altora le sunt recunoscătoare cu fair-play, chiar dacă unii m-au nedreptăţit la un moment dat. O viaţă de artist… român!

Autor: Ioana Matfeev, 1 Decembrie 2010