"Fărâme de tandreţe", tandreţea unei muzici…

Era pe la începutul anilor 90 când, dacă uitam să urmăresc festivalul „Mamaia”,  aveam o singură întrebare în minte: „Cine a luat trofeul? Monica sau Cotabiţă?”. Nu sunt şi nici n-am fost vreodată fan Gabriel Cotabiţă. Ba chiar, aş putea să spun că avea momente când mă enerva serios. Mi se părea ca are fiţe. Nu-l cunoşteam aşa cum nici acum nu-l ştiu, dar nu mai cred foarte mult în ideea asta.

Îmi plăcea că avea un Fan-club foarte puternic şi menţinea o legătură bună cu fanii. Nu am fost fan Cotabiţă dar mi-au plăcut mult câteva melodii de la el. Aş putea spune chiar că datorită lui i-am descoperit pe Ionel Tudor, Ion Cristinoiu, Andrei Kerestely. Joi, când a apărut pe piaţă revista Felicia cu albumul lui „Fărâme de tandreţe” am uitat să o cumpăr şi seara îmi părea rău. Mi l-am achiziţionat azi. Am ajuns acasă, l-am băgat în computer şi am dat sonorul tare. Mi-am amintit de fiecare piesă. Le ştiu pe toate cele 15 de pe album. Pe unele le-am ascultat cu un dor de o iubire uitată. Pe altele le-am redescoperit cu dorinţa de a asculta, de adulmeca muzica asta cu vers, melodie şi stare… Da, exact stare pentru că mi-ar plăcea să cumpere şi cei mai tineri care acum au 20 de ani, poate chiar 15 ani acest disc şi să-l asculte şi apoi să le văd reacţia. Dar poate că ei nu au chef de profunzimile unui vers pe care numai Andreea Andrei sau Mihai Dumbravă îl pot scrie unui cântec. Poate că lor li se pare că melodia e prea…antică şi au chef să dea drumul bubuiturilor din computerul lor…Poate, dar iubirea se simte, se trăieşte, nu sare…Iar muzica asta despre care vorbesc eu asta demonstrează şi ajută la intensitatea trăirii. Albumul dedicat iubirii lansat în perioada asta înconjurată mai mult comercial de sărbători ale iubirii, cuprinde şi un interesant remake la piesa „Prima iubire şi ultima” a lui Horia Moculescu. Cel mai dor mi-a fost de „Balada timidului etern” (şi acum mi-aduc aminte că o ziaristă prezentă la festival i-a sugerat proaspătului laureat -trofeul Mamaia în 1998- să renunţe la versul cu cămaşa din cântec:))), „Domnişoară, nu pleca” (mare şlagăr al anilor 90), „Atunci când nu eşti”, „Ce mai faci” (mi-aduc aminte de emisiunea de la TVR „Alo, tu alegi”) sau „Poate că da, poate că nu” (preferata mea nr. 1 din repertoriul artistului) şi „Cât de mult poţi greşi”. Am ascultat însă toate piesele cu aceeaşi poftă, chef şi drag căci mi-e dor continuu de muzica asta caldă pe care mulţi s-au îndrăgostit, iubit, căsătorit...Felicitări OvoMusic pentru ideea de a relansa muzica artiştilor care chiar cântă, muzica aceea care rămâne în suflet pentru totdeauna.

Autor: Ioana Matfeev, 12 februarie 2010