Festivalul de la Mamaia, rampă de lansare pentru Adrian Romcescu ca interpret şi compozitor

La 17 ani urcă pentru prima dată pe scena Festivalului de la Mamaia lăsând o impresie plăcută publicului care a cerut ca piesa “Chemarea dragostei” să se mai cânte o dată. Premiile obţinute de Adrian Romcescu mai ales în calitate de compozitor nu sunt puţine iar majoritatea după anii ’90 şi, interesant, încredinţate unor tineri interpreţi. Unul din marile sale succese lansate la Festivalul de la Mamaia rămâne cu siguranţă piesa “Rămâi cu mine” lansată de Andra la ediţia din 2005.

Iată, palmaresul (selectiv) obţinut de Adrian Romcescu la Festivalul de la Mamaia de-a lungul timpului:

 

* 1973 – Adrian Romcescu participă la secţiunea Creaţie cu piesa „Chemarea dragostei” (m: Marius Ţeicu/ Constantin Săbăreanu) şi obţine Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. Adrian Romcescu avea în acel an 17 ani şi debuta la festival . Debut în festival a fost atunci şi pentru Marius Ţeicu. „Era în anul 1973 iar eu am intrat în finala cu 3 piese. Spre fericirea mea cu una dintre aceste melodii, “Chemarea dragostei” (versurile aparţinând lui C. Sabareanu şi interpretată de Adrian Romcescu la vârsta de 17 ani, şi el la prima participare la un aşa nivel) am câştigat ediţia din 1973. În seara de gală publicul a bisat această piesă şi pe cei doi debutanţi la Mamaia (Compozitor şi Interpret) încât pentru prima dată piesa s-a cântat de doua ori”, a declarat Marius Ţeicu despre această participare. Trupa de acompaniament din acel an a fost sextetul Cantabile condus de Smaranda Toscani din care făcea parte şi Titus Andrei. Pentru Adrian Romcescu prima prezenţă la Festivalul de la Mamaia a fost foarte importantă. „Atunci, pe scena festivalului, m-am născut ca interpret şi a rămas pentru mine un punct de reper important”, a declarat Adrian Romcescu.

* 1993 – Adrian Romcescu participă în cadrul unui recital pe scena festivalului cu ocazia celor 20 de ani de la debutul său pe aceeaşi scenă.

* 1994 – participă la secţiunea Creaţie cu piesa „Cerul e deasupra mea” (t: Claudia Deleanu) în interpretare proprie.

* 1996 – Adrian Romcescu participă la secţiunea Creaţie în calitate de compozitor cu piesa „Mi-e dor de tine” în interpretarea Mălinei Olinescu şi obţine premiul Presei.

* 1997 – participă cu piesa „Mi-e dor de tine” la secţiunea Şlagăre şi obţine premiul I

* 2000 – participă la secţiunea Creaţie cu piesa „De azi îţi promit”(t: Liliana Ştefan) în interpretarea lui Adrian Enache care este primul solist căruia Romcescu încredinţează o piesă.

* 2004 – participă la secţiunea Creaţie cu piesa „O nebunie” (t: Dana Dorian) în interpretarea Alexandrei Ungureanu şi obţine Premiul redacţiei muzicale Radio România Actualităţi.

* 2005 – Adrian Romcescu participă cu piesa „Rămâi cu mine”(t: Dana Dorian) în interpretarea Andrei şi obţine premiul I. Locul II a revenit în acel an piesei „De dragul tău” (m: Andrei Tudor/t: Dana Dorian/i: Marcel Pavel), iar locul III piesei „Luna” (m: Laura Stoica şi Emanuel Gheorghe).

* 2006, 2007, 2008 – Adrian Romcescu face parte din juriul festivalului.

* 2007 – Adrian Romcescu susţine un recital pe scena festivalului în cadrul serii intitulată „Juriul şi prietenii”.

* 2009 – participă la secţiunea Creaţie cu piesa „Vreau doar iubirea ta” (t: Dana Dorian) în interpetarea Adrianei Vlad şi obţine premiul I . Piesa a fost scrisă iniţial pentru Andra însă aceasta n-a putut fi prezentă în concurs. Ulterior, Andra a înregistrat la rândul ei acest cântec.

* 2010 – Adrian Romcescu a compus imnul festivalului de la Mamaia pe care îl interpretează Andreea Bălan, Lucia Dumitrescu, Irina Popa, Natalia Barbu şi Ionuţ Ungureanu (Provincialii). Textul cântecului este semnat de Dana Dorian. Imnul a fost compus ca urmare a celor 40 de ediţii care se împlinesc în 2010.

Autor: Ioana Matfeev, 21 august

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!