Top Românesc, o șansă tuturor: Giulia Eftimescu, vulcanul de energie de la Festivalul Mamaia
Continuând seria vocilor excepționale de la Festivalul “Mamaia” de anul acesta, mi-am oprit atenția asupra Giuliei-Ioana Eftimescu, care m-a impresionat într-un mod foarte plăcut cu energia pe care o emană, pofta de viață și pasiunea cu care cântă. Tânăra, în vârstă de 16 ani, nu se află la prima experiență la Festivalurile “Mamaia”. Chiar anul acesta, ea a cucerit juriul, alături de grupul Vivox câștigând Marele Trofeu la “Mamaia Copiilor”.
Tot alături de acest grup, Giulia a participat și la Festivalul Sanremo. Deși are o vârstă fragedă se poate lăuda, nu numai că a urcat pe scena celebrului Teatru de Revistă “Toma Caragiu” din Ploiești, alaturi de nume mari ale scenei românești, cum ar fi Nico, Daniel Iordachioae, Romeo Zaharia, Daniela Răduică, a cantat alături de Laurențiu Cazan, ci are și două piese compuse de Alin Radu, care sunt difuzate pe radio-urile din Spania, Italia, Albania și Grecia. Pregătirea muzicală a Giuliei a început de la vârsta de 7 ani, când părinții au înscris-o la Școala Populară de Arte din Ploiești. Trei ani mai tarziu, a început să lucreze cu compozitorul Viorel Gavrilă, mai întâi, la Focșani, unde a făcut parte din grupul Athenaeum și, apoi, la Ploiești, unde s-a înființat grupul Vivox din care face parte și astăzi, lucrând cu același Viorel Gavrilă, despre care spune că a învățat-o tot ce știe acum din punct de vedere muzical și căruia îi este foarte recunoscătoare. Din pacate, Giulia nu a reușit să intre, în finala, la Festivalul „Mamaia”, dar asta nu a supărat-o deloc. Este conștientă că se află la o vârstă fragedă și are tot timpul înainte pentru a face performanță și acolo. Ea mi-a marturisit, încântată „Cea mai mare realizare a mea vine din partea festivalului Mamaia deoarece am cântat alături de orchestra d-lui Viorel Gavrilă în fața unui public atât de numeros”. Giulia ne-a mai spus despre ea: „Sunt foarte sensibilă, dar, în același timp, foarte vulcanică, iar muzica este singurul lucru care mă liniștește. Îmi place să citesc, să scriu poezii și nu aș concepe viața fără prieteni”. Pe scenă, Giulia ne-a dovedit tuturor că este o fire vulcanică (ea a cîntat piesa „Focul” din repertoriul Laurei Stoica, pe scena festivalului de la țărm de mare-n.n), dar, în același timp, plină de sensibilitate, iar, în cele două săptămâni și jumătate petrecute în Mamaia, alături de concurenți, am văzut că viața ei este dedicată în totalitate prietenilor și muzicii. Un lucru interesant pe care l-am remarcat la ea a fost faptul că are un simț deosebit pentru dreptate și corectitudine. De asemenea, nu am putut trece cu vederea relația foarte specială pe care o are cu părinții și fratele ei, ceea ce nu poate fi decât de apreciat și de laudat.
Autor: Liana Păuna, 5 septembrie 2011

Pingback: Giulia Eftimescu: Vreau să nu dezamăgesc la Festivalul Mamaia | Top Romanesc