Holograf lansează un nou videoclip, “Bine ai venit în viaţa mea”

image2Formaţia Holograf lansează un nou videoclip, pentru piesa “Bine ai venit în viaţa mea”! Cei cinci artişti au cântat în premieră noua lor melodie în cadrul Media Music Awards, eveniment ce a avut loc seara trecută, în Piaţa Mare din Sibiu.

Noul clip al trupei Holograf vine să dea un chip noii piese ‘Bine ai venit în viaţa mea’. Am ales să colaborăm din nou cu Alex Ceauşu şi echipa sa, datorită felului său de a fi şi a ne înţelege pe noi ca trupa. Povestea e simplă, ca şi mesajul piesei: Cu toţii avem revelaţii în viaţă şi întâlniri miraculoase cu persoane care ne marchează mai apoi existent. La fel şi în piesa noastră: este vorba de doi oameni care se întâlnesc şi îşi spun unul altuia cât de mult contează întâlnirea lor şi faptul că întreaga viaţă li s-a schimbat din acel moment. Am preferat un decor rustic, iar Luiza Vlădescu, o actriţă expresivă care ne duce puţin cu gândul la Amy Winehouse, ne-a ajutat să subliniem simplitatea care trebuie să stea la baza unei relaţii frumoase, dar şi nebunia fără de care aceasta n-ar avea sare şi piper, nu-i aşa?, a explicat Dan Bittman.

Formaţia Holograf va lansa în toamna acestui an un nou album, al 18-lea din cariera trupei, în cadrul unui concert extraordinar ce va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 14 noiembrie!

Noul material discografic, ce va fi lansat împreună cu MediaPro Music, conţine şapte piese noi, cât şi trei melodii din repertoriul mai vechi al formaţiei, reimprimate: “Mafia”, “Sunt un balcanic” şi “Ai o oră să te distrezi”.

Share This:

Leave a Reply

One thought on “Holograf lansează un nou videoclip, “Bine ai venit în viaţa mea”

  • 23 septembrie 2015 la 14:13
    Permalink

    Pe actriță o cheamă Letiția, nu Luiza! Ea are valoare chiar și cu numele pocit, dar faptul în sine spune multe despre cei care au făcut greșeala și mai ales despre cei care au permis să devină publică. Rușine!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!