In memoriam ALEXANDRU ŞIPA in JAZZ
Când lucram la revista de programe a Televiziunii am fost colegi. Alex Şipa era realizator de emisiuni muzicale (jazz în primul rând), începuse să organizeze la rândul său diverse concerte, culminând cred cu un festival de blues, cu John Mayall. De fapt, se întorcea la ceea ce făcuse încă de pe băncile conservatorului clujean. În toamna lui 1994 l-am intervievat în premieră pentru un portret în „Panoramic Radio-TV”, apoi am ţinut aproape, publicitându-i parte din numeroasele-i „acţiuni”. În 2015, am lansat o carte cu muzica Clujului şi am putut reveni la un personaj de astă-dată controversat în lumea jazzului; fireşte, am luat în calcul „cele bune să se-adune”…
Ca şi cu Florian Lungu, în volum am putut aprofunda amintiri despre câţiva mentori ai mişcării jazz – Iosif Viehmann şi clubul său de jazz, de care auzisem din anii ’80. După 2000, am aflat de colecţionarul Gyorgy Zsolt, care a amprentat formarea unor muzicologi precum Virgil Mihaiu şi Alexandru Şipa, ori a pianistului Lucian Ban. Din 1996, deschiderea festivalului clujean „Jazz Napocensis” (brand al genului în România) – de către acelaşi Viehmann – am putut-o afla din transcrierea unui interviu acordat lui Alexandru Şipa. Din cartea sa „Jazz, între agonie şi extaz”, spicuiri despre încă un guru clujean: colecţionarul Zsolt Gyorgy, cu întâlnirile private, de duminică, din casa acestuia. La fel de importante în formarea acestuia: „audierea” serialului publicat de George Sbârcea (transformat în cartea „Jazz-ul – o poveste cu negri”) în ziarul „Tribuna” (1965), iar în studenţie, numeroase audiţii şi prelegeri (Iosif Viehmann) de la Conservatorul „Gheorghe Dima”. Ca şi un Paul Weiner (care făcea naveta de la Timişoara pentru a înregistra muzica deţinută de dl Gyorgy) şi atâţia alţii, Alex Şipa şi-a alimentat propriile emisiuni de la Studioul studenţesc de radio Cluj din aceeaşi sursă, ca şi audiţiile pe care le susţinea la Conservator, la Filologie, ori articolele din revista „Intermezzo”. În 1974, l-a adus pe colecţionar la clubul de jazz înfiinţat la Braşov, având parte de două şedinţe memorabile, rămase pe retina auditivă a participanţilor după decenii…
Născut în judeţul Satu Mare (Medieşu Aurit, 24 ian 1946), prezenţa lui Alexandru Şipa în cartea Clujului era reclamată de formarea sa la Cluj; acolo a absolvit liceul de muzică şi conservatorul, pentru a fi repartizat la Filarmonica de Stat din Braşov. Preocupat de critică, estetică şi pedagogie muzicală, a predat în paralel la facultatea şi liceul de muzică, iar după desfiinţare, la şcoala populară de artă. Concomitent, în 1972 fondase clubul de jazz de la Braşov. Cu antecedente: „Fascinat de jazz am fost încă din studenţie, când înfiinţasem un asemenea club în conservator, iar la studioul studenţesc de radio, o rubrică de jazz. Asta, după primele audiţii din liceu când, deşi cântam muzică uşoară (chitară, tobe, pian, acordeon, trompetă), îl ascultam deseori pe Louis Armstrong. Prima lectură a fost acel serial al dlui George Sbârcea din «Tribuna».”
Până în 1976 a fost instrumentist la Filarmonica braşoveană, iar de atunci şi până în 1990, cum spuneam, profesor. La desfiinţarea celor două instituţii, trece la Şcoala de Artă din Braşov. Până în 1995, în paralel, este angajat redactor de rubrică la TVR, de unde se mută la revista „Spectacolul muzicii”, până în 1997. De atunci, a devenit liber profesionist, având libertate totală în acţiuni dintre cele mai diverse. Între 2000 – 2005, de exemplu, colaborează la diverse emisiuni ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi funcţionează ca manager al Big Bandului Radio. Primează, fireşte, jazzul, în slujba căruia se angajează plenar din 2007, într-un moment de criză „de sistem” a genului la noi. Fondează atunci Fundaţia „Muzza”, al cărei preşedinte a rămas până la dispariţie, o instituţie care a patronat numeroase activităţi, culminând – anual – cu Premiile de Jazz. Acordate pe anul precedent, din 2003, acestea au constituit până în 2022 şi singurele distincţii (de care am auzit eu, cel puţin) într-un subgen muzical în care românii au avut atâtea vârfuri, din păcate foarte multe plecate în diaspora (trendul este acelaşi în anii din urmă, din fericire muzicienii care activează în străinătate pot să şi revină pe scenele care le-au dat nume).
La jumătatea deceniului trecut, în ceea ce mă priveşte, am mutat colimatorul emisiunilor, în primul rând din cauza dispariţiei TVR Cultural. Ultima dată l-am filmat oficial pe dl Şipa la una dintre galele de decernare a Premiilor Muzza, la Hard Rock Café, în 2013 (când era omagiat maestrul Adrian Enescu). Apoi, fie cu Redacţia emisiunilor în limba germană, fie cu camera proprie, de obicei tot la evenimente legate de Adrian Enescu (căruia Alexandru Şipa a insistat să îi recupereze opera pe mai multe discuri publicate de A & A Records) ori la concertele pe care le organiza la Clubul Ţăranului. Muzicolog, jurnalist, comentator şi promotor de jazz, îşi concertase activităţile în jurul fundaţiei.
Printre alte mărturii care vor rămâne în timp, consemnez publicarea unei prime cărţi cu articole strânse de-a lungul anilor „Jazz, între agonie şi extaz” (1972 – 2002, editura Paralela 45), a volumului–culegere „Teme de jazz – compozitori români” (editura Grafoart), a peste 15 CD-uri (ca producător artistic), organizând numeroase evenimente. De-a lungul deceniilor, s-au adunat numeroase manifestări în care a fost implicat: 15 ediţii ale Festivalului de jazz de la Braşov, patru ediţii ale aceluia de la Costineşti, încă patru în Bucureşti, alte patru Festivaluri Internaţionale de Blues la Bucureşti şi Galele anuale ale Premiilor de Jazz, dacă nu mă înşel singurele existente în peisajul românesc al genului. Nu e de omis, fireşte, nici Premiul Publicisticii şi Managementului conferit de către cea mai cunoscută revistă de specialitate, respectiv „Actualitatea muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (al cărei membru a fost din 1993), nici desemnarea sa drept „Omul zilei”, la 1 noiembrie 1993, de către „Jurnalul Naţional” (pentru organizarea „Coca Cola Super Jazz Festival” la Sala Palatului).
Nu trec peste alte consemnări care mi se par deosebit de importante pentru un om prea puţin cunoscut în evantaiul implicărilor sale: membru al unor jurii la concursuri de jazz din ţară (Sibiu, Braşov, Tg.Mureş şi Bucureşti) şi din străinătate (Ruse şi Plovdiv – Bulgaria, Finlanda, Estonia şi Franţa – Luxemburg – „Django D’or-Euro Jazz”), preşedinte al juriului de la Sibiu (2007), turnee în străinătate cu Marius Popp Quartet, Mircea Stan Pentti Lahti Quintet, Anca Parghel şi Emy Drăgoi Quartet, Sorin Terinte Trio & Hariclea Bădescu, Teodora Enache. A compus, în special pentru ilustraţie la piese de teatru puse în scenă la Teatrul de Păpuşi şi Teatrul Dramatic din Braşov, după 1992 a colaborat la Radio Europa Liberă, a organizat concerte cu artişti români importanţi şi deopotrivă cu tineri solişti şi instrumentişti.
În 27 august 2015, am marcat lansarea volumului „Jazz Cocktail” (editura Tracus Arte). Continuând agonia, dar şi extazul din primul volum, acesta este o culegere de texte publicate în ultimul deceniu de jazzolog, mai puţin cele ţinând de cel mai recent demers publicistic – rubrica „To(l)ba de jazz” din revista online „Prăvălia culturală” – dar şi numeroase documente (afişe, decupaje de presă, corespondenţă, fotografii preţioase) cu muzicieni cunoscuţi din ţară şi străinătate. Cu precizarea că astfel de volume despre jazz, de la dicţionarul lui Mihai Berindei din 1976 încoace, sunt prea puţine, adaug alte cărţi pe care le-a coordonat: „Teme de jazz – compozitori români”, „Ladies in jazz”, „Adrian Enescu 4ever”… Totul a trecut în amintire în 22 februarie 2023.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
(adaptare după Doru Ionescu – „Timpul chitarelor. Muzica tinereţii a la Cluj”, editura Eikon – 2015)
Leave a Reply