Isterie creată de fani la concertul lui Alex Velea din Botoșani
La Botoșani, weekendul care încă nu s-a încheiat, e extrem fierbinte din punct de vedere muzical datorită deschiderii primului mall din oraș. Sâmbătă a fost seara tinerilor, invitatul organizatorilor fiind nimeni altul decât Alex Velea, iar duminică a fost programată o seară de folk la care au fost invitați Alexandra Andrei, Cosmin Vaman și Mircea Baniciu.
Mai sunt câteva minute pînă la ora 18.00, când concertul a fost programat. Pâlcuri de oameni se adună în jurul scenei. Inițial, concertul trebuia să se țină în incinta mallului, dar o decizie de ultim moment a făcut ca miile de oameni prezenți să-și asculte idolul afară.
Încă mai este loc la gardul care împrejmuiește scena. Copiii își trag fularele peste nas, își trag căciulile mai bine peste urechi și se plimbă de pe un picior pe altul. Frigul nu iartă pe nimeni! Ora 18.00. Nicio mișcare doar că, în spatele scenei montate în apropierea colosului comercial, apare o dubiță cu geamuri fumurii. Câțiva tineri îl dibuiesc, de după gard, după mișcări, pe idolul lor. Lumina făcută de telefonul mobil le certifică acestora că e Alex Velea în carne și oase. Lucrurile se precipită. Tinerii încep să-și piardă răbdarea.
În deschiderea lui Alex Velea a fost programată trupa Music Stage și Ana Maria (Ana Maria Bucșă, câștigătoarea categoriei 11-15 ani a Festivalului Mărțișor Dorohoian 2013 de anul acesta). Lucrurile merg greu la sunet. Băieții din trupa fetei dau frecvent semne de nemulțumire, dar asta nu liniștește publicul, care a venit să-l vadă pe cel care i-a înnebunit toată vara cu referenul „dragostea se face în minim doi”. Se aduc scaune pentru membrii trupei și din nou, aceleași reglaje la sunet. Lucrurile nu par în regulă! După o oră este anunțată trupa, dar publicul își manifestă nemulțumirea. Îl vor pe Alex Velea! Frigul și-a spus cuvântul. Își pierd răbdarea. Tânăra, solista noii formații, de altfel o voce foarte bună cu multe premii în festivaluri, urcă pe scenă și începe recitalul celor trei piese. Se aude îngrozitor! Abia se pot distinge piesele cântate. Copiii nu au nicio vină și încearcă să facă față situației. În spatele scenei, la vreo doi metri, nu se aude aproape nimic. Copiii de pe scenă continuă să-și facă treaba în ciuda nemulțumirilor care se citesc pe chipul lor, dar și al celor care i-au însoțit la concert, aflați lângă scenă.
Alex Velea, dezbrăcat pe scenă, la doar câteva grade
Este anunțat, în sfârșit Alex Velea. Delir total! Solistul cântă în jur de 30 de minute, timp în care trece în revistă hiturile lansate în ultimii ani: „Minim doi”, ‘”Când noaptea vine”, „Don’t say it’s over”, „Banii zboară”, după care își ia rămas bun și le dă întâlnire fanilor la sesiunea de autografe din mall. Nu înainte de a-și declara nemulțumirea pentru modul în care s-a auzit pe scenă. Publicul a cântat alături de el piesele, a țipat, i-a făcut pe plac. În ciuda temperaturilor deloc prietenoase, artistul se dezbracă în timpul concertului rămânând în maiou, etalându-și astfel tatuajele de pe pectorali. Spune, făcând aluzie la asta, că așa se întâmplă mereu: vine îmbrăcat pe scenă ca să aibă până la sfârșit ce dezbrăca. Înainte de a cânta hitul verii trecute „Minim doi”, Alex Velea le promite botoșănenilor că, pentru vara aceasta, va lansa o piesă și mai tare, care este deja pregătită. Deja, pe strada din apropierea mallului, unde este ampalsată scena, sunt adunați în jur de 5000 de oameni.
Imediat după concert, artistul a ajuns la întâlnirea cu fanii din mall pentru autografe doar că s-a ales cu o isterie ieșită din comun. Nebunia creată de fanii care s-au înghesuit să ia un autograf de la Alex Velea a determinat forțele de ordine să-l ia pe artist din mijlocul lor, pe sus. Atmosfera era prea încinsă, iar lucrurile au ieșit de sub control, forțele de ordine făcând cu greu față situației. După ce artistul a plecat, fanii încă mai sperau că se va întoarce, așteptând minute bune cu hârtiile pentru autograf în mână, hârtii care au ajuns cocoloașe aruncate, care încotro, după ce s-au convins că idolul lor nu se mai întoarce. N-a mai contat că erau într-un mall abia deschis în care domina curățenia și luxul. Dezamăgirea le-a aruncat și ultima brumă de civilizație, dacă era așa ceva!
Una dintre fetițele care aștepta un autograf și o poză cu artistul ei preferat, a găsit pe scaunul acestuia un nasture pe care l-a luat fericită că s-a ales și ea cu ceva de la Alex Velea.
Evenimentele muzicale dedicate deschiderii primului mall din Botoșani continuă duminică, iar cel mai așteptat moment va fi cu siguranță concertul cantautorului Mircea Baniciu. Concertul este programat la ora 18.00.
Autor: Ioana Matfeev









Leave a Reply