La mulţi ani, Titus Andrei!

În urmă cu vreo doi ani, poate mai bine, o prietenă a dat un interviu la un post local de televiziune, fiind invitată în calitate de  om de radio. Era anul în care prietena mea îl cunoscuse, într-o împrejurare anume, prin intermediul meu, pe Titus Andrei. Ea a slujit câţiva ani radioul botoşănean şi e considerată şi astăzi un reper pe acest segment, în oraşul lui Eminescu. A vorbit despre ce înseamnă să faci radio şi activitatea desfăşurată în anii petrecuţi în spatele microfonului. Şi a mai zis ceva atunci! A vorbit despre Titus Andrei. L-a considerat etalon al pasiunii pentru radio.

 

 

A mărturisit şansa pe care a avut-o ea de a-l cunoaşte, dar mai degrabă surpriza plăcută pe care a avut-o să descopere un om atât de deschis şi de determinat pentru întâlnirea cu prietenii de dincolo de microfon, un om atât de sincer şi cald. Am rămas impresionată pentru faptul că întâlnirea cu prietenul muzicii româneşti a marcat-o în cel mai pozitiv sens şi a ales să vorbească despre acest moment, în felul acesta. Am ales să povestesc întâmplarea asta pentru că am vrut,  în această zi specială, să descriu pasiunea pentru radio care zace în acest om. Iar pasiunii pentru radio, care îi aduce zilnic atâţia  prieteni văzuţi şi nevăzuţi, i se adaugă un soi de generozitate pe care rar o găseşti azi, un simţ al calităţii şi al rafinamentului, un castel de modestie şi sinceritate specific oamenilor mari şi un munte de simpatie. Pentru că, da, în ciuda seriozităţii şi a dăruirii sale pentru profesia aceasta, Titus Andrei e vesel, spontan, pus pe glume. E un prieten pe care oricine şi l-ar dori sau cel puţin ar trebui să-l aibă pentru ca viaţa să-i fie cu adevărat bogată. A noastră, a prietenilor TOP ROMÂNESC cu siguranţă e înstărită… Pentru că el e în viaţa noastră!

LA MULŢI, MULŢI, MULŢI ANI, PRIETEN DRAG! Să fii sănătos, vesel, iubit şi fericit! Să culegi numai clipe de bucurie şi să îmbrăţişezi numai oameni frumoşi la suflet!

Autor: Ioana Matfeev, 6 mai 2011

Share This:

Leave a Reply

16 comentarii la „La mulţi ani, Titus Andrei!

  • 6 mai 2011 la 10:21
    Permalink

    LA MULTI ANI!cu mult drag si simpatie,acestui OM MINUNAT!bucuria pe care o face atator ascultatori,nu se poate descrie.e o bucurie a sufletului.SA NE TRAIESTI;si sa ne incinti cu vocea Minunata ,inca multi ani,prietenul nostru!LA MULTI; MULTI; MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 10:31
    Permalink

    Emotie si caldura in glas pentru aceasta mare Voce a radioului romanesc.Ii stiu de o viata glasul ,mi-a insotit visarile,copil fiind,cu muzica usoara romaneasca.Nu intamplator discul pe care o sa il lansez curand poarta dedicatia acestui mare artist,numit Titus Andrei!Sa ne ramana alaturi cat mai mult timp,cu entuziasm si daruire! Cu drag,
    Ioana Sandu

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 10:50
    Permalink

    Din inima doresc marelui sarbatorit multa sanatate,multa intelepciune si putere de munca.Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca zile senine,neumbrite de tristete,pline de nadejde si credinta.Sa nu-si uite niciodata prietenii adevarati si sa pretuiasca oamenii dupa bogatia sufletului.Alaturi de alti prieteni sinceri il imbratisam si-i uram „La multi ani buni!”

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 14:14
    Permalink

    LA MULTI ANI ! si sa continuati sa fiti acelasi sustinator al muzicii romanesti de calitate. Sa pastrati vie pasiunea pentru muzica,pentru radio si sa ne incantati mult timp cu vocea inconfundabila.

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 14:36
    Permalink

    La multi ani d-nul Titus!!!Va doresc multa sanatate, fericire si tot ce va doriti sa vi se indeplineasca!Va multumesc pt tot sprijinul pe care mi l-ati acordat pana acum!Va imbratisez cu drag!!

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 17:46
    Permalink

    Multumim, prieteni pentru urarile adresate din suflet lui Titus. Toate aceste ganduri pe care i le-ati adresat si care vor mai veni pana la sfarsitul zilei vor ajunge negresit la el. Sigur ii vor face o mare bucurie. Va imbratisam pe toti si speram sa ramaneti aproape de noi in continuare. Prezenta voastra pe acest site si in emisiunile lui Titus ne bucura, ne inveseleste, ne face inimile mai luminoase.

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 18:13
    Permalink

    La multi ani! In primul rand sanatate, pentru ca este cea mai importanta, multe bucurii aduse de cei dragi dar si de muzica romaneasca si clipe frumoase!

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 18:43
    Permalink

    LA MULTI ANI ! cu sanatate ,bucurii,si tot ce va doriti sa se implineasca ,sa ne traiti maestre ptr ca ati reusit sa promovati muzica usoara romaneasca va multumim. Cu respect Maria din Galati

    Răspunde
  • 6 mai 2011 la 20:33
    Permalink

    Nu se poate! Doar femeile pot scrie urari domnului Titus?Unde sunt toti marii admiratori?Ma alatur lui B.B. la care ma aflu in vizita si transmit un gand sincer si o calda strangere de mana marelui om de radio si prieten.Domnule Titus,sa aveti parte de sanatate si numai de bucurii.Stiti ce va doresc?Sa nu se poata nimeni bucura de vreun esec sau de vreo eroare in activitatea lui Titus Andrei.Si stiti de ce?Pentru ca sunteti corolarul in ceea ce reprezinta excelenta in radio,in critica muzicala,in promovarea si formarea interpretilor de marca.Sa ne traiti ani multi si sa ne daruiti aceleasi emisiuni de inalta clasa.Un mare compozitor,Mozart,spunea ca „muzica trebuie sa aduca foc in inimile barbatilor si lacrimi in ochii femeilor”.Ascultandu-va emisiunile mi-am simtit sufletul arzand si am vazut mereu lacrimi in ochii lui B.B.De aceea vom ciocni un pahar de sampanie si vom fi cu gandul si inima la dvs.Sa ne traiti ani multi si rodnici si sa ne ramaneti bun si drag prieten.”La multi ani!” Daniel

    Răspunde
  • 7 mai 2011 la 11:27
    Permalink

    …in numele generatiei mele iti doresc Multi Ani sanatosi pe calea undelor!!! Cu Titus Andrei si Cantabile am impartit scena la Festivalul Mamai inca din anii ’60… Glasul armonios i s-a pastrata in slagarele vremii, erau piese iubite si cerute de marele public fie in emisiunile celebrului Ion Vova, fie la „Melodia preferata”, fie la Radio Vacanta. Arhiva TVR si inregistrarile solistilor vocali pe discuri Electrecord, se bucura de prezenta realizatorului Titus Andrei, a carui fructuoasa activitate incanta si astazi ascultatorii de pretutindeni.

    Răspunde
  • 7 mai 2011 la 13:06
    Permalink

    De ziua dvs,draga Titi,va darui ganduri,bucurie cu parfum de gingasie.Norocul sa va stea in prag,pana in suflet sa infloreasca.Rod bogat sa vi se implineasca,gand curat sa va cuprinda.
    LA MULTI ANI CU MULTA SANATATE.
    Va darui un buchet superb de frezii.
    Cu toata dragostea,
    Viorica G. CLUJ

    Răspunde
  • 7 mai 2011 la 17:05
    Permalink

    Cate clipe ne-ati fost alaturi? Raspunsul ar fi matematic, un numar…in spatele lui sunt atatia prieteni nevazuti, care va asteapta, va asculta, prieteni carora le bucurati clipele cu emisiunile dumneavoastra! La multi ani cu sanatate! Parfumul si culoarea florilor de liliac sa va bucure sufletul si nu uitati ca toti acesti prieteni nevazuti sunt intotdeauna prezenti acolo unde inimile isi vorbesc:la intalnirea Romanticilor!

    Răspunde
  • 13 mai 2011 la 10:08
    Permalink

    LA MULTI ANI ! EU SI FAMILIA MEA ITI URAM MULTA SANATATE SI LINISTE SUFLETEASCA. SCUZE PENTRU INTARZIERE DAR …DECAT DELOC E BINE SI MAI TARZIU.

    CU DRAG SIPO

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!