Loredana, sexi și devoratoare de public pe scena festivalului "George Grigoriu"

Loredana a venit la Brăila, însoțită de orchestra sa, Aqurida cu care a transformat sala Casei Tineretului într-o adevărată explozie de bucurie și efervescență.

Artista a trecut prin toate stilurile cu care și-a obișnuit publicul, fiecare stil fiind adaptat cu o ținută specifică: rochii lungi, cu coroniță din flori pe cap, pentru a reda stilul etno, o fustă vaporoasă cu care și-a început recitalul sau o rochiță minusculă, acoperită inițial de rochia largă care i-a permis Loredanei să se joace pe ritmurile frenetice ale muzicii sale au întregit showul oferit de Loredana publicului brăilean.

Din repertoriul său clasic, dar refăcut cu sonorități moderne, nu au lipsit piesele „Ce va fi cu iubirea mea” pe care artista a dedicat-o lui Marius Țeicu, mulțumindu-i pentru că i-a încredințat-o, „O fată singură-n noapte” sau „Bună seara, iubite”, cu care și-a început recitalul.

Loredana a cîntat, a dansat, a făcut ochi dulci spectatorilor, a comunicat cu ei prin gesturi și cuvinte alese. S-a dovedit din nou un artist care, atunci când urcă pe scenă, o devorează și nu pleacă până când publicul nu e extaziat. Cu un decolteu finuț și o fustă foarte scurtă, care lăsa să-i se vadă picioarele, întreținute la sală, Lori, cum o alintă publicul s-a dovedit și foarte sexi în timpul recitalului de peste o oră de pe scena festivalului.

Repertoriul artistei  a cuprins  la Brăila și melodia „Ochii din vis”, care la Top Românesc, a câștigat locul I, în luna aprilie. Pentru că Dragoș Chircu cu care Lori cântă această piesă, nu era de față, ea a găsit o soluție de a-l aduce aproape de publicul brăilean.Pe ecranul uriaș de pe scenă au fost redate, în timp ce cînta această melodie, imagini din videoclipul proaspăt lansat și astfel Loredana a cântat piesa tot alături de „îngerașul” ei.

Recitalul Loredanei a fost precedat de un mini-recital susținut de prima câștigătoare a trofeului acestui festival, Elena Mândru, care în ultimii ani s-a preocupat de zona jazz a muzicii. Ea a oferit publicului trei piese alături de orchestra condusă de Ionel Tudor, demonstrând astfel vocea și interpretarea pe care trebuie s-o aloci cîntecului pentru a obține trofeul la Festivalul Internațional George Grigoriu.

Mini-recitalul ei a debutat chiar cu melodia cu care, în anul 2004, a câștigat trofeul, respectiv piesa  „Speranțe vis, speranțe flori”. A mai cântat piesa „My funny valentine” și „Nu sunt perfectă” din repertoriul Elenei Cârstea.

Mai multe fotografii pe pagina de facebook a emisiunii, aici.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!