Lucia lansează clipul piesei „Strong” filmat la Castelul Bran

Lucia impresionează prin interpretare şi timbrul vocal aparte, introducându-te încă de la primele note în atmosfera de poveste a pieselor ei. Cel mai nou single de pe albumul de debut “Silence” se numeşte “Strong” şi beneficiază acum de un videoclip cu cadre spectaculoase. Filmările au avut loc la Castelul Bran la începutul lunii aprilie şi prezintă castelul medieval într-o lumină inedită, inclusiv prin cadre filmate cu drona. Regia, producţia şi montajul sunt semnate de Laurenţiu Balaceanu şi Florian Ghiţă de la SkyCam, iar vestimentaţia Luciei este asigurată de ZOOT Romania.

Povestea Luciei începe în 2011, pe micul balcon din apartamentul părinţilor ei, cu o chitară, o camera digitală şi o puternică dorinţă de a fi remarcată de trupa ei preferată de la noi – The MOOoD. Avea sa înregistreze un cover, nimic deosebit, fără efecte speciale, urmând să-l publice pe pagina lor de Facebook. Ei aveau să-l aprecieze şi asta urma să fie tot. Lucia nu avea să se dea bătută, însă, aşa că la câteva luni distanta a mai făcut o încercare, puţin diferită; acelaşi balcon, aceeaşi cameră, dar de data asta cu o clapă în loc de chitară. Urma să înregistreze un cover după „Silence” şi să-l pună pe pagina lor de Facebook, iar lor avea să le placă la nebunie, insistând să filmeze un videoclip pentru el. Un clip cu nimic deosebit, fără efecte speciale, dar care avea să devină viral în toată lumea strângând peste un milion de vizualizări în doar câteva luni.

Au urmat un contract cu Global Records, noi piese şi noi concerte, debutul live având loc la ediţia din 2012 a SummerWell pe o scenă amenajată special pentru ea. De atunci, cu fiecare concert şi fiecare nou single, Lucia a lucrat pas cu pas la descoperirea propriului sau stil indie/pop şi la punerea pe picioare a unui sound propriu. Anul trecut a lansat albumul de debut Silence, acesta fiind disponibil la streaming şi download digital pe iTunes, Google Play, Deezer şi alte platforme.

Pe Lucia o găsiţi pe: www.luciaofficial.com
http://fb.com/LuciaMariaOfficial

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!