Update video! Monica Anghel a lansat o nouă piesă: "Tangoul dragostei noastre"
Virgil Popescu a reluat colaborarea cu Monica Anghel căreia i-a încredinţat recent o nouă melodie.
Ultima dată, când cei doi au colaborat a fost în anul 2004, pentru o melodie de Paşte, intitulată „Rămâi cu noi”, pe care Monica o interpreta alături de Oana Sârbu, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel şi Aurelian Temişan.
De data aceasta, piesa compusă de Virgil Popescu, pe versurile lui George Popovici, se numeşte „Tangoul dragostei noastre”.
Melodia este una specială pentru compozitorul Virgil Popescu atât datorită interpretării pe care Monica Anghel a reuşit s-o dea melodiei, cât şi chitaristului Tibi Gogoanţă. „Sunt extrem de impresionat de talentul, tehnica şi maniera în care se lucrează cu chitaristul Tibi Gogoanta. A realizat un solo excelent pentru piesă”, a declarat Virgil Popescu.
Leave a Reply