Monica Anghel lansează o nouă melodie împreună cu Virgil Popescu: "Aș vrea"

monica anghelMonica Anghel a înregistrat o nouă melodie compusă pentru ea de către Virgil Popescu. Aceasta este a treia melodie pe care o lansează cei doi într-un interval destul de scurt de timp,  motiv pentru care ne-am gîndit să aflăm dacă ni se pregătește ceva. Iată ce ne-a declarat chiar compozitorul piesei, Virgil Popescu.

Îmi doresc ca această piesă să facă parte dintr-un material care să se finalizeze într-un album pe care consider că Monica Anghel, ajunsă la o maturitate profesională incontestabilă, îl merită din plin. Doar faptul că suntem amândoi destul de aglomerați cu fel de fel de activități necesare încetinește munca la acest proiect. Altfel, sper să acționam destul de repede.

Piesa intitulată “Aș vrea” este o samba așa cum, potrivit compozitorului, și-a dorit de mult să cânte Monica Anghel, iar aportul chitaristului cu care Virgil Popescu colaborează i-a adus o notă specială.

Beneficiind de aportul chitaristului Tibi Gogoanta, care, după ce a locuit 10 ani în Barcelona, cântă flamenco așa cum nimeni nu o face în țara noastră, cred că m-am ridicat la așteptările Monicăi.

Textul melodiei aparține lui George Popovici, cel cu care Virgil Popescu colaborează de câțiva ani.

Lui George Popovici, aproape ca de obicei, n-a fost nevoie să-i sugerez ideea de text: intuiește aproape întotdeauna cam ce ar trebui spus, transmis, cu melodia respectivă. Indiferent că-i sugerez sau nu, George, cu profesionalismul lui, nu dă greș niciodată.

Ce-și mai dorește în prezent Virgil Popescu? Ca piesele pe care le-a compus în ultima vreme unor doamne ale muzicii românești, cum ar fi Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Oana Sârbu, să ajungă în casele oamenilor prin intermediul radiourilor mai ales acum în luna februarie, când iubirea freamătă mai mult, grație celor două sărbători, Valentine’s Day și Dragobete.

În afara de piesa, acum lansată, cu Monica Anghel, Virgil Popescu a mai lansat „Tangoul dragostei noastre” si „Eram atat de tineri”, ambele propuse și la Top Românesc.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!