Muzici de fanfară în paradă la Botoșani. Se pare că fanfarele își trăiesc încă drumul!

De nouă ani, la Botoșani, se întâmplă o paradă a fanfarelor. Pare ciudat în vremurile pe care le trăim să vorbim despre fanfare pentru că prima întrebare ar fi: mai există așa ceva? Iată că da!

În acest colț nordic al țării, mai sunt muzicanți fermecați de sunetele fanfarei, de acele instrumente de suflat autentice pe care, ascultându-le, îți dau un fior aparte. Și culmea, tot în ciuda vremurilor, deloc s-ar spune generoase cu muzicile mai vechi, lumea se oprește din drum, se așează cu coatele la geam sau pe balustrada balconului și privește, zâmbind cu gura până la urechi. Fanfara trece sub geamul lor și asta nu e de ratat.

Da, la Botoșani, asta se întâmplă de 9 ani, în cadrul Festivalului Meșteșugurilor, Cântecului, Dansului și Jocului Popular. Sub acest festival se desfășoară și o manifestare coregrafică la care participă de asemenea formații vestite din județ și din zona Botoșanilor, festivalul coregrafic purtând numele celebrului coregraf al zonei, Vasile Andriescu.  Dar revenind la fanfare, această paradă finalizată, an de an, cu un festival al fanfarelor, un fel de program artistic susținut de fiecare fanfară în parte, este importantă mai ales dacă dăm puțin timpul înapoi și frunzărim istoria muzicii ușoare românești.

Celebrul cântec  „Valurile Dunării”, compus de Iosiv Ivanovici și prezentat la Expoziția Universală ca piesă pentru fanfară în anul 1989, s-a bucurat de un enorm succes, ba acreditându-se ideea ca această compoziție ar aparține celebrei familii vieneze Strauss. S-a demonstrat ulterior că este vorba despre o creație românească a timișoreanului, stabilit în Galați, Iosif Ivanovici. Până astăzi, piesa a cunoscut numeroase versiuni interpretative, dintre care nu poate fi omisă cea a renumitului cântăreț american, Andy Williams.

Parada fanfarelor de anul acesta, ușor mai restrânsă ca desfășurare, cu doar șase formații, dintre care patru din județ și doar două din afară, Iași și Suceava, cu un traseu pe străzile orașului, mai scurt determinat și de canicula de afară, demonstrează nevoia de muzică autentică în sufletul românului, arată că satele românești, și ele în cursa spre evoluția plină de tehnologie, își mai găsesc timp să respire prin trecut, prin tradiții, prin sufletul lor autentic. Și dincolo de asta, se remarcă, în multe din fanfarele prezente, tineri și chiar copii, toți purtînd mândri instrumentele de suflat, deloc ușoare de dus pe căldurile dogoritoare de afară.  La fanfara de la Cândești, o localitate din nordicul județ, membrii fanfarei au între 14 și 20 de ani. Iată, deci cum cu puțin interes se poate ca și fanfarele să-și întrezărească linii de orizont în viitor.

Una peste alta, parada fanfarelor pare să fie  o formă de expresie a folclorului românesc sută la sută, a celor care încă-l mai duc spre munții tot mai înalți ai epocii digitalizate.