Nivel ridicat pentru concursul din acest an la Festivalul Dan Spătaru
Radio România Actualităţi va acorda un premiu la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară Dan Spătaru. În această seară, imediat după decernarea premiilor celei de-a 5-a ediţii, vom publica pe siteul emisiunii Top Românesc câştigătorii concursului organziat de Primăria oraşului Medgidia în memoria lui Dan Spătaru. Titus Andrei, care este membru în juriu şi director al festivalului, a declarat la emisiunea „Muzica anilor tăi” că ediţia din acest an s-a bucurat de o prezentare foarte bună spunând despre Octavian Ursulescu că „este cel mai potrivit pentru acest gen de spectacole” iar despre orchestra condusă de Ionel Tudor că a făcut ca sala- gazdă a evenimentului să răsune de şlagăre româneşti sută la sută. Cât priveşte participarea concurenţilor din acest an, Titus Andrei a precizat că este un nivel ridicat al competiţiei fapt pentru care i-a determinat pe membrii juriului să se mai reunească încă o dată duminică la amiază pentru a nu rămâne nepremiaţi concurenţi care s-au prezentat bine . O primă etapă a jurizării a avut loc chiar sâmbătă noapte după finalizarea celei de-a doua seri de concurs.
Aşadar, imediat după decernarea premiilor din această seară le veţi putea găsi chiar pe siteul emisiunii.
În această seară, în recital îi veţi putea vedea pe Mirabela Dauer şi Raoul.
Echipa Top Românesc, 3 octombrie 2010

Leave a Reply