O emisiune ca o metaforă a muzicii româneşti

Iniţial, când am auzit titlul şi ideea emisiunii „Colecţia ta de muzică”, difuzată pe parcursul verii la Radio România Actualităţi, am fost puţin sceptică. Mă gândeam că e aproape imposibil să amesteci genurile muzicale: muzică simfonică, muzică uşoară, folclor, opera, etc. Chiar dacă toate aveau un numitor comun- creaţia românească-, mi-a părut, din start, greu de crezut că poate fi simplă îmbinarea lor astfel încât să nu plictisească, să nu creeze un disconfort în mintea ascultătorului.  Sâmbătă, 9 iulie, am avut plăcerea să constat că acest lucru se poate. Ediţia de sâmbătă realizată de Titus Andrei mi-a anulat sentimentul imposibilităţii că genurile muzicale, indiferent de provenienţa lor, pot fi împreunate ca într-un buchet de orhidee. Spun orhidee căci mi se pare cel mai rafinat termen de comparaţie, iar ediţia de sâmbătă a emisiunii îşi merită metafora. S-ar putea spune că, în cele, mai puţin de două ore, emisiunea a fost o metaforă a marii muzici româneşti. A cuprins, într-o alegere sublimă, jazz („În amurg” -Aurel Giroveanu/Aura Urziceanu, cu nimeritul comentariu al prezentatorului că nimeni nu a potrivit o interpretare mai bună decât cea pe care Aura i-a dat-o chiar dacă, da, piesa a fost preluată în concursuri şi festivaluri şi de alţi tineri interpreţi-), muzică simfonică, printr-o firească şi corectă legătură cu evenimentele apropiate pe care melomanii ţin să le cunoască (Constantin Dimitriu cu un sublim dans ţărănesc, prezentat recent la Sala Radio!) dar şi muzică uşoară, graţie sărbătoriţilor zilei, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Daniel Iordăchioae şi Angela Similea, cu primii trei având chiar intervenţii telefonice în direct (Angela Similea, considerând că e cea mai grea zi după toate câte i s-au întâmplat, n-a putut onora invitaţia de a vorbi ascultătorilor în această zi!), muzica dance cu 3 Sud Est şi succesul lor de la Festivalul Mamaia din 1998 (posibilitate pentru realizator de a prezenta ascultătorilor date despre ediţia amintitului festival din acest an), muzică rock cu Semnal M sau Iris, legendarii lui Nelu Dumitrescu încheind emisiunea. Legătura între melos şi începuturile muzicii pop din anii ’60 a  fost pusă cu certitutine în valoare şi de plăcuta întâlnire cu Sincron-ul lui Cornel Fugaru (să-i dea Dumnezeu putere spre a trece cu bine de necazul prezent) cu piesa cu care debuta în 1964, detalii pe care Titus Andrei nu ezită, şi bine face (căci e o emisiune dedicată colecţionarilor de muzică!), să le dea cu generozitatea-i specifică. Nici Tudor Gheorghe n-a lipsit trezind, prin virtuozităţile sale de mare artist, căutări  şi dezmierdări lăuntrice în mijloc de vară.  Zona folk -rock a aparţinut cantautorului Mircea Baniciu cu celebrul „Andri Popa”, piesă pe versurile lui Vasile Alexandri, lansată de Phoenix (apărută pe albumul „Muguri de Fluier” a legendarei trupe!). O întâlnire deosebită care dovedeşte interesul realizatorului de a surprinde şi, mai presus de asta, de a-l mobiliza pe asculător într-o frenetică aşteptare a constituit-o aducerea în unde a cântăreţului interbelic Zavaidoc (talentul lui a fost remarcat de însuşi marele muzician George Enescu-detaliu amintit de Titus Andrei pe care puţini din tinerii de azi îl cunosc, probabil!). Întâlnirea cu celebrul Zavaidoc a făcut trecerea (impresionantă!)  către pagina de folclor. O dublă versiune a celebrei „Lie, lie ciocârlie”, mai întâi în interpretarea inegalabiă a Maria Ciobanu, apoi, într-o inedită interpretare la trei naiuri de către maestrul Gheorghe Zamfir, care a înregistrat piesa într-o singură noapte, la studiourile radio, aşa cum am aflat din emisiune.  Întâlnirea muzicală de sâmbătă sub numele de „Colecţia ta de muzică” a fost o revelaţie, graţie pasiunii neobosite de a căuta să-ţi surprinzi proprii ascultători. Da. Acum ştiu, citându-l pe realizatorul emisiunii, colecţiile acestea muzicale estivale au un început, dar niciodată un sfârşit, căci bogăţia e imensă… Or’, ce e mai frumos decât să te laşi pradă, în dorinţa relaxării, unor creaţii româneşti, în stare a-l purta pe artist în timp, cum frumos şi-a descris Titus Andrei propria emisiune.

Următoarea ediţie a emisiunii „Colecţia ta de muzică”, realizată şi prezentată de Titus Andrei la Radio România Actualităţi  va fi pe data de 23 iulie.

Autor: Ioana Matfeev, 10 iulie 2011

Share This:

Leave a Reply

2 comentarii la „O emisiune ca o metaforă a muzicii româneşti

  • 10 iulie 2011 la 18:07
    Permalink

    multumesc din tot sufletul meu ca ai relatat emisiunea din data de 9iulie ca eu din pacate am ratat emisiunea regret enorm desi apreciez enorm emisiunile domnului TITUS ANDREI Multumesc Ioana.

    Răspunde
  • 14 iulie 2011 la 21:02
    Permalink

    felicitari doamnei angela similea pentru muzica de calitate ce a oferit-i si o ofera in continuare iubitorilor muzicii de calitate.bravo stimata si distinsa doamna,sunteti o adevarat diva a romaniei,de fapt singura diva asa cum a precizat si simona gherghe in emisiunea acces direct.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!