Pianistul Horia Mihail participă la un festival din Argentina

Horia Mihail (278)1111111111Pianistul Horia Mihail va participa la mijlocul acestei luni la Festivalul Internaţional de Muzică Clasică de la Ushuaia – Argentina (15 octombrie 2013), unde va reprezenta România cu un recital ce va conţine programul turneului naţional Pianul călător organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo pentru a treia oară în acest an.

Repertoriul ales – Patetica, Sonata Lunii şi Appassionata de Beethoven – va fi reluat, în această formulă internaţională a turneului, la Festivalul Internaţional de Muzică Clasică de la Ushuaia.

Înaintea concertului din Ţara de foc, Horia Mihail va concerta la Buenos Aires, în 13 octombrie, în Salonul de Cameră al Centrului Cultural Uzina de Artă (Usina del Arte) din capitala argentiniană, spaţiu cultural de referinţă în peisajul cultural argentinian, cu sprijinul guvernului oraşului Buenos Aires.

„E pentru prima dată când trec Ecuatorul în calitate de muzician sau de turist, aşa că este o premieră pentru mine, din toate punctele de vedere. Mă duc în Argentina. La Buenos Aires voi cânta un recital solo, apoi iarăşi zbor pentru câteva ore până la capătul pământului, spre cel mai sudic oraş din lume, oraş care găzduieşte un festival unde am fost invitat să cânt un recital Beethoven. Eforturile a patru instituţii – este vorba de Ambasada României în Argentina, Institutul Cultural Român, Radio România şi Fundaţia Vodafone – au făcut posibilă această deplasare a mea la 34.000 de km de Bucureşti în linie dreaptă. Mă bucur că povestea Pianului călător va ajunge până în Ţara de foc”, spune Horia Mihail.

Mai multe detalii aici.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!