Premiile Muzicale Radio România Actualităţi

Duminică seară, pe scena Sălii Radio, au fost decernate Premiile Muzicale Radio România Actualităţi pentru anul 2009. Au fost acordate 21 de premii, acestea fiind înmânate de către redactorii muzicali de la Radio România, dar şi de alţi oameni de muzică. Una din surprizele  frumoase ale serii a fost apariţia pe scenă a lui Titus Andrei care a înmânat premiul pentru “Cel mai bun cântec POP”.
Andra a primit pentru a doua oară consecutiv titlul de cea mai bună interpretă pop, iar Inna a reuşit să primească premiu atât pentru cel mai bun cântec dance, cât şi pentru cel  mai bun artist dance. Vasile Şeicaru a fost  distins de asemenea cu premii  la două categorii, respectiv cel mai bun album folk şi “Omul cu chitara”.  Voltaj a fost unul din premianţii la două categorii. Albumul  “Ducu Bertzi şi Florian Pitiş în concert” a fost distins cu un premiu pentru cel mai bun proiect discografic. Ducu Bertzi a mărturisit în timpul decernării premiului că  ar fi acordat  premiul ex-aequo pentru albumele “Vino” (Laura Stoica) şi “Pe marele ecran” (Bere Gratis), ceilalţi nominalizaţi la acest premiu. Corina Chiriac, care a înmânat premiul pentru cel mai bun proiect discografic, a ţinut să sublinieze momentul istoric, cum l-a numit ea, petrecut  pe scenă, prin prezenţa tânărului Ion Moise Bădulescu, premiat cu distincţia “Radio România Junior” şi a lui Nicolae Niţescu care a fost onorat cu un premiu de excelenţă pentru  întreaga activitate. “Damien&Brothers” care a fost distins cu premiul  cel mai  bun proiect etno, a anunţat în absenţă, prin reprezentanţi că  pregăteşte un proiect nou, cel pentru care a fost premiat nemaiexistând din luna decembrie anul trecut. Gala de Decernare a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi s-a încheiat cu cântecul “Playing with fire” (Paula Seling&Ovi) care va reprezenta anul acesta România la concursul Eurovision. Spectacolul  prezentat de Geanina Corondan şi Bogdan Pavlică va fi difuzat, înregistrat, pe TVR1, duminică, 21 martie, de la ora 21.10.

PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI:

1. Cel mai difuzat artist în 2009 la Radio România Actualităţi: DJ Project

2. Cel mai bun debut: Bloggers

3. Cel mai difuzat cântec la Radio România Actualităţi: “Single Lady”

4. Premiul Radio România Junior: Ion Moise Bădulescu

5. Cel mai bun cântec pop-dance:  “Amazing” (Inna)

6. Cel mai bun artist pop-dance: Inna

7. Cel mai bun cântec POP: “Iubeşte-mă azi, iubeşte-mă mâine”

8. Cel mai bun interpret POP: Tony Tomas

9. Cel mai bun album POP: “Culeg vise” – Paula Seling

10. Cea mai bună interpretă POP: Andra (al doilea an consecutiv când i se decernează acest premiu)

11. Cel mai bun compozitor: Play&Win

12. Premiul de excelenţă: Nicolae Niţescu

13. Cel mai bun album folk:  “În oraşul cu floare de tei”  – Vasile Şeicaru

14. Cel mai bun cântec folk:  “Delta lunară” -Raul Cârstea şi Constantin Neculae

15. Omul cu chitara: Vasile Şeicaru

16. Cel mai bun proiect discografic: “Ducu Bertzi şi Florian Pitiş în  concert”

17. Cel mai bun cântec POP-ROCK:  “Pas în doi”- Bere Gratis

18. Cel mai bun proiect etno: “Ro-Maniac” – Damien&Brothers

19. Cel mai bun album POP-ROCK: “V8” -Voltaj

20. Cel mai bun artist POP-ROCK:  Voltaj

21. Artistul anului: Cristi Minculescu (Iris)

Echipa Top Românesc, 15 martie 2010

Share This:

CITEȘTE ȘI

Leave a Reply

Un comentariu la „Premiile Muzicale Radio România Actualităţi

  • 3 iunie 2010 la 19:55
    Permalink

    Andra şi Paula Seling sunt artiste veritabile, de nota 10! Au fost hăruite de Dumnezeu cu talent, cu voci de excepţie…, iar personalitatea lor artistică este atât de evidentă, încât nu ai cum să nu le respecţi, nu ai cum să nu le îndrăgeşti sau să le iubeşti!
    Bravo RRA, pentru profesionalism! Vă respect şi sunt un ascultător fidel, mai ales al emisiunilor muzicale!
    D-lui. Titus Andrei îi doresc multă, multă sănătate şi tot binele din lume! Am fost fericită să îl revăd la gala premiilor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.