Raffy și Connect-R lansează videoclipul pentru piesa „Iarna”

„Piesa „Iarna” este inspirată din viața mea, iar Connect-R a reușit să surprindă foarte bine nuanțe pe care numai eu le știam!”, declară Raffy.
Totul a pornit de la faptul că, până la 18 ani, Raffy nu a avut curajul să-i spună „Te Iubesc” niciunui băiat, nu a avut puterea să-și recunoască și declare sentimentele față de un EL. Iată că, muzica este singurul „instrument” care o ajută să facă aceste mărturisiri.
Așa cum povestește însăși artista, Connect-R a înțeles perfect mesajul și a reușit să-l transmită prin această piesă, pe care a compus-o și produs-o în totalitate. „M-a inspirat povestea de viață a lui Raffy, care este una impresionantă și despre care sunt convins că o să aflăm mai multe în perioada următoare!”, a declarat Connect-R.
Colaborarea dintre Connect-R și Raffy s-a legat datorită mamei artistei care s-a dus la studio și i-a propus artistului să-i compună o piesă fiicei sale. „După ce am cunoscut-o și, mai ales, ascultat-o pe Raffy, mi-am dat seama că împreună avem multe de spus în peisajul muzical din România!”, conchide artistul.
Videoclipul pentru piesa „Iarna” este unul emoționant, Alex Ceaușu – regizorul acestui material video – reușind să transmită perfect prin imagine trăirile artistei.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!