„Rock Jazz Folk de frunce: Timișoara – tur ghidat muzical” –  conferință susținută de Doru Ionescu – 11 octombrie, ora 19, Casa Tineretului Timișoara

• Richard Oschanitzky – „Dublu concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică și big band”: una dintre lucrările reprezentative de jazz simfonic la nivel internațional
• Pro Musica – „Creanga de cireș”: prima operă folk din România
• Phoenix: grupul rock românesc etalon, cu numeroase compoziții intrate în folclorul urban
• Pro Musica – „Timișoara”: primul dintre cântecele Revoluției Române, născut în balconul Operei
• „Gărâna Jazz”: unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din Europa, ajuns la a XXVII-a ediție
• Stepan Project – „Lumina”: primul semn muzical al noului mileniu, videoclip realizat de Dan Rațiu, lansat pe internet în 1 ianuarie 2001, ora 0
• „TMBase”: cel mai important festival de muzică electronică urbană din România în anii 90 – 2000
• Negură Bunget: cel mai exportat grup rock românesc
• Stepan Project – „Undeva în Europa”: spectacol gen musical / operă rock (regia: Ștefan Iordănescu) în 31 decembrie 2006, noaptea integrării europene a României

 

 

 Promo video, emisiunea Remix / TVR CULTURAL:

  „Timișoara și Bucureștiul ar trebui să se scrie într-un singur cuvânt!”

                                                             (Ilie Stepan în revista „Rocker” nr 2, aprilie 1990)

În prima carte a emisiunii Remix, din 2006, există un capitol amplu, intitulat „Timișoara, dragostea mea”. De altfel, o a doua lansare a volumului, după evenimentele din Club A, s-a întâmplat la Timișoara, în contextul primei ediții a Festivalului „Plai”. Pentru că municipiul de pe Bega a reprezentat, muzical, un adevărat pol / far, o călăuză pentru toată ţara, inclusiv pentru Bucureşti. Muzicienii timişoreni sunt urmăriţi cu interes pretutindeni. De multe ori, cele mai importante evenimente tânăr-muzicale au fost organizate aici, departe de capitală. Când Festivalul „Club A” a căzut în 1981, după patru ediții în 13 ani, anul următor a apărut Festivalul „TimRock”, desfășurat anual până în 1990 inclusiv – așadar nouă ediții. Nu pot trece peste „Gărâna Jazz”, festivalul de renume european care se organizează din anii 90 pe muntele Semenic tot de către timișoreni.

Toată suflarea românească știe de Phoenix, grupul rock românesc etalon, de faptul că a apărut la Timișoara. De la acesta încoace, însă, orașul a dat încă destule titulaturi importante scenei noastre: Progresiv TM, Pro Musica, Celelalte Cuvinte (care au erupt în timpul studenției din Banat), Cargo, Bega Blues Band, Survolaj, Blazzaj, Implant Pentru Refuz, Negură Bunget. M-am oprit la anii 90, dar confirmările timișorenilor au continuat. Aceasta dacă am vorbit de rock. Dar nu pot să nu amintesc muzicieni jazz precum Paul Weiner, Eugen Gondi, Peter Wertheimer (crescut muzical la Timișoara), Doru Apreotesei, Dan Ionescu, Eugen Butoi. Iar înainte de toți, unicul Richard Oschanitzky, considerat din timpul scurtei sale vieți (a murit la 40 de ani) un geniu! În paranteză: educația muzicală a existat la Timișoara încă din 1907, atunci când a fost înființată Școala superioară de muzică, și s-a dezvoltat și ramificat în timp, în ciuda tuturor vicisitudinilor; din 2005, a funcționat câțiva ani Facultatea de Jazz și Pop „Richard Oschanitzky”, în cadrul Universității „Tibiscus”!

În ultimul deceniu am asistat, după închiderea trilogiei „Lumina” – Stepan Project (muncă sisifică a altui personaj unic și irepetabil, Ilie Stepan, pentru mine cel mai creativ muzician rock român după 1990), la reedificarea grupului Pro Musica din 2014 (alt proiect ambițios, care va avea încă un vârf anul viitor). Recenta decorare de către președintele României a lui Ilie Stepan respectiv a grupului renăscut nu face decât să confirme la nivel oficial ceea ce melomanii români au aflat din 1973 încoace. Tot în acești ultimi ani, am urmărit ascensiunea unor VanDerCris (proiect al lui Horea Crișovan, în paralel cu TM Groove), Dincolo De Ziduri, Jazzy Bit. Trei numei din zona pop, pe care recunosc că nu o stăpânesc – Genius, DJ Project și Fely Donose.

Fenomenul electro este un caz aparte, culminând cu Festivalul de muzică electronică urbană „TM Base”, ori artiști precum Adrian Budritzan aka Future Groove și Daniel Dorobanțu aka Thy Veils. Dacă am pomenit de festivaluri, câteva alte manifestări pe lângă cele enumerate mai sus: Gala Blues Jazz „Kamo”, „Timișoara Jazz Festival” (organizat de același neobosit Marius Giura), „Plai”, „Student Fest”, „Underground”. Iar aici găsesc loc și unor oameni din umbră, importanți pentru ascensiunea muzicienilor timișoreni din anii ’90 încoace – Emil Biebel (Rocka Rolla), frații Adrian și Cristi Mihailov (Bestial Records), regretatul Sorin Bîrcă (VoxStar Studio B).

Sunt multe exemple de compozitori, instrumentişti şi solişti detonați la Timișoara, care s-au stabilit în Bucureşti. De la Richard Oschanitzky și Marius Țeicu la Mircea Baniciu ori Adrian Daminescu, nemaivorbind de iluștrii mei foști colegi – teleaști precum Dumitru Moroșanu, Titus Munteanu ori Petre Magdin, veniți la TVR din muzică.. pentru muzică! Din păcate pentru cultura noastră, mulţi muzicieni au şi emigrat, dar au continuat să creeze în străinătate, că a fost vorba de hobby ori de o prelungire a carierei din ţară, uneori peste ce reușiseră aici: Ioan Holender, Nicolae Covaci și Phoenix, Adrian Dinu și Abra, Tavi Iepan și Rezident Ex, folkistul Eugen Eliu… lista e mult mai lungă.

Condiții obiective au împiedicat publicitarea muzicii Timișoarei, așa cum ar fi meritat. După 1990, libertatea jurnalismului a creat premisele revenirii asupra creuzetului de pe Bega. Istoria reală s-a înșirat precum mărgăritele, plecând de la arhivele identificate din varii surse (în primul rând, cele din portofoliile Electrecord, Radio şi TVR, dar şi din arhive private; să nu uităm că în occidentul României au funcționat unele dintre cele mai tari cinecluburi din țară). Și a putut fi articulată și continuarea, o dată cu apariția noilor artişti şi a creaţiilor lor.

Personal, am revenit în acest an la adâncirea și sintetizarea unor cercetări pe care le întreprind încă din 1990. În 2023, anul Timișoarei – Capitală Culturală Europeană, am avut ocazia să mă apropiu şi fizic de spiritul locului (se vorbeşte chiar de un sound bănăţean, de la Phoenix încoace, fără a extrapola). Adaug întâlnirile cu muzicienii din diaspora, care peste vară revin în locurile natale. Pe lângă concentrarea cercetării și publicitarea ei în diverse modalități, sistematizarea rezultatelor a presupus identificarea unor arhive inedite, care să ilustreze imaginea finală.

Prima acțiune este și interactivă: susținerea unei conferințe acasă la „împricinați”, care să lege momente esențiale din muzica Timișoarei într-un „tur ghidat”. Cu exemplificări audio-video, dar și în interacțiune cu muzicieni / actanți de ieri și de azi, nu în ultimul rând spectatori: fani, martori oculari, tineri interesați.

Casa Tineretului este locul ideal al acestui eveniment, plecând de la „istoria muzicală” a așezământului (puneți la socoteală și „Procesul Timișoara”) – gestionat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – și până la statutul actual onorant, acela de „singurul centru de tineret din România care deține Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei”.

Remember / warm-up: ora 18, momentul când, în anii 70 – 80, în holul Casei Tineretului a funcționat celebrul Club PM6, așa că îl voi avea invitat special pe Mimo Obradov din acea echipă, în același loc. Cel care a preluat de mult ștafeta, că sunt emisiuni radio TV ori cărți despre muzică. Vom vorbi, firește, și de antecesorii lui: fondatorul Petru Umanschi și continuatorul, cel căruia i-a predat „cheile”: Ionel Marchiș. Dacă discutăm despre oameni care au înnobilat locul și muzica sa, încă un nume de care se leagă atâtea începuturi: Diogene (Lelu) V Bihoi. Steagul este dus mai departe de Ștefan Iordănescu, și nu mă refer aici doar la hub-ul cultural de la Socolari.

Rock, Jazz, Folk, Pop, Electro… Ieri la Timișoara, azi în Europa. Despre locuri, oameni și faptele lor. Toate aceste subgenuri muzicale despre care facem vorbire se constituie în primul cârlig cultural pentru generaţiile de tineri. Iar toate celelalte comunicări on-line și off-line asociate acestei cercetări sunt menite să se alinieze cu obiectivele Strategiei Culturale a Timişoarei.

Acest material jurnalistic a fost realizat  printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit. 

Vor urma emisiuni la TVR CULTURAL și ROCK FM, ca ceea ce a fost la Timișoara să ajungă-n toată țara. Inclusiv într-o carte. Nu în ultimul rând, investigând în actualitatea anului magic 2023 (al Timișoarei – capitală culturală europeană) ecouri, reflexii ale trecutului. Emisiunile „Remix” postate mai jos sunt realizate din 2001 încoace, pentru TVR 2, CULTURAL și 3. Nu întâmplător, primele două generice, cronologic, au insertate muzici timișorene – fie un fragment dintr-o piesă Implant Pentru Refuz, fie o înregistrare specială pentru emisiune, realizată de Ilie Stepan și Horea Crișovan.

 

 

 

Richard Oschanitzky – Geniul (I)

Richard Oschanitzky este unul dintre cei mai mari muzicieni români din toate timpurile, cu siguranță cel mai important din jazz pe care l-a dat Timişoara României. Arhivele audio și video sunt comentate de fratele Peter Oschanitzky (care cântă în imagini document două piese cu pianistul, dar şi dirijează un concert In memoriam, în 1987, cu Aura Urziceanu), Florian Lungu, Alex Vasiliu (TVR Iași), Zoltan Boroș (TVR), Octavian Ursulescu, iar dintr-o emisiune TV realizată în ’92 de Smaranda Jelescu – celebrii teleaşti Dumitru Moroşanu, Titus Munteanu (fost coleg de grup), Ileana Popovici (prietenă apropiată, solistă cu numeroase melodii compuse şi interpretate de marele muzician). Alte imagini din Arhiva Multimedia TVR: concertul extraordinar al Aurei Urziceanu din 1973, orchestrat și dirijat de Oschanitzky, interviul Catincăi Ralea cu muzicianul, o piesă de la Festivalul de Jazz de la Ploieşti (1969), două piese (între care celebra „Cearta”) înregistrate cu Johnny Răducanu şi cu Bob Iosifescu, două preluări după Beatles şi trei melodii în care o acompaniază pe Ileana Popovici (printre acestea – „Curungudu”). Post scriptum: secvențe cu grupurile lui Nicolas Simion de la Festivalul Internațional „Richard Oschanitzky” organizat de TVR Iași și coordonat de Alex Vasiliu (un fragment din „Neurasia”) și de la prima interpretare a „Dublului concert…” la București (Orchestra Națională Radio), dirijor Sabin Pautza, pianist Florian Weber.

Richard Oschanitzky – Geniul (II)

În al doilea episod sunt evidențiate coloane sonore ale unor filme artistice importante („Cu mâinile curate”, „Ciprian Porumbescu”, „Parașutiștii”…), iar intervievații Peter Oschanitzky, Sergiu Nicolaescu, Florian Lungu, Aura Urziceanu, Alex Vasiliu, Ileana Popovici, Ioana Bogdan, Dumitru Moroșanu, Horia Moculescu continuă destăinuirile despre geniul simfo-jazz-ului românesc și european. Din nou, filmări inedite din casa părintească de la Timișoara și de la primul Festival de Jazz de la Sibiu (1974), care l-a avut pe afiș pe pianist, alături de câțiva dintre cei mai mari instrumentiști români ai momentului! Retrocedarea arhivelor continuă cu punctarea festivalurilor de la Iași (cu saxofonistul Anatol Vapirov), culminând cu ediția a X-a din 2008: Marius Popp, Aura Urziceanu, Ion Baciu jr. La final, un reportaj de la dubla lansare din octombrie 2014 (UCMR, Muzeul Enescu): cartea muzicologului Alex Vasiliu „Creația lui Richard Oschanitzky. Trăsături stilistice” și dubluCD-ul „Romanian Jazz Masters Series – Memorial” – vol II, editat de 7Dreams, când au cântat Nicolas Simion, Sorin Romanescu și Oana Sârbu. Intervievați speciali: Dan Grigore și Adrian Enescu, autorul masterizării.

Phoenix (I) – Anii ’60: Vremuri

Prima parte a Integralei Remix, dedicată grupului etalon al rockului românesc, conţine toate înregistrărille din perioada 1968 – 1970, descoperite în Arhiva Multimedia TVR, dar şi din alte surse. Interviuri cu: Nicolae Covaci, Mony Bordeianu, Bela Kamocsa, Paul Victor Şuvăgău, Dorel Vintilă Zaharia, regizorul Manole Marcus, Petru Umanschi, Aurel Gherghel, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Florian Pittiş, Paul Grigoriu, George Stanca, Camil Petrescu jr., Mircea Baniciu, Doru Tufiş şi Nelu Stratone.

Phoenix (II) – Anii ’70: Cei ce ne-au dat nume

Al doilea episod trece în revistă cu de-amănuntul perioada Etno, cea mai fastă din istoria trupei, anii ’70 ai totalei maturităţi creatoare, dar şi ai interzicerilor de tot felul. Piese de pe cele trei albume şi EP—ul etno, inclusiv needitate / cenzurate! Intervievaţi: Nicolae Covaci, Jozsef Kappl, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Erlend Krauser, textierii Şerban Foarţă şi Victor Cârcu, Valeriu Sepi, scenograful Dan Chişu, ziariştii Petru Umanschi, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, George Stanca, Erika Jozsa şi Daniela Caraman Fotea, actorul–colaborator Florian Pittiş, cercetătorul Andrei Oişteanu, cameramanul şi DJ-ul Adrian Valentir.

Phoenix (III) – …Însă Nicolae Covaci (anii ’70-‘80)

Dincolo de parafraza la titlul primei cărţi publicate de lider la editura Nemira, reeditată de Integral, episodul îl urmăreşte pe cel care şi-a asumat plecarea ilegală peste graniţă a membrilor grupului din 1977, mai puţin a solistului vocal. Anii tulburi ’76 – ’77 au însemnat atât apogeul trupei (la limita clandestinităţii, grupul fiind cvasiinterzis), cât şi destructurarea parţială, după emigrarea lui Covaci. Revenirea sa ca cetăţean olandez, filmul ultimelor concerte culminând cu fuga… sănătoasă continuă cu partea mai puţin cunoscută, aceea a exilului: întoarcerea lui Mony Bordeianu din America, spargerea formaţiei în ciuda câtorva succese locale, momentul Decembrie 1989 trăit în timpul unui concert, revenirea în România, primul concert al reunirii (Paris – La Cigalle, aprilie 1990, în organizarea lui Costin Petrescu)…

Phoenix (IV) – Fie să renască! (anii ‘90)

Istoria celui mai celebru grup rock românesc continuă în anii postdecembrişti, fără a fi ocolită de surprize. Apar alte fapte mai puţin cunoscute, petrecute în Germania, Franţa sau Spania, dar în primul rând reluarea oficială a activităţii: Festivalul „Rock ’91”, primul turneu în marile oraşe (1991), recitalul la Festivalul de la Mamaia (1992), prima reunire în concert – la Timişoara, în 1994 – a unei formule beat (din anii ’60), lansarea noilor discuri „Symphoenix” (1992) şi „Aniversare 35”. Episodul culminează cu turneul „Cantafabule” (1998), incluzând fragmente de pe discul dublu refăcut, nemaiapărut, consemnnând legenda care şi-a regăsit locul pe scena rock românească.

Phoenix (V) – „Anotimpul 5” (anii 2000)

Ediţia recuperează câteva piese cântate în anii ’90 (descoperite ulterior editării episoadelor anterioare), dar este polarizată de spectacolul aniversar al celor patru decenii, organizat (pe o durată de peste cinci ore) la Sala Polivalentă din Bucureşti, în 11 octombrie 2002. Concertul maraton a avut o avanpremieră inedită cu câteva zile înainte, la Club A, organizată pentru o ediţie specială a emisiunii Remix: Întâlnirea „undergROund” a fost primul prilej public de a-i revedea din nou împreună pe membrii trupei refăcute (mai puţin Ţăndărică, care pur şi simplu nu a mai putut intra din cauza aglomeraţiei). Între arhivele inedite, o filmare VHS a lui Anton Petraşincu (Germania, 1989) cu Nicolae Covaci, secvenţe din turneul „Ora – Hora” (Sala Palatului, 2000), un prim concert cu Mircea Baniciu revenit (Opera Română, decembrie 2001); ediţia se încheie cu o repetiţie din 2004, cu liderul şi trei solişti vocali!

Phoenix (VI) – Apocalipsa după Phoenix: Baba Novak (2000 – 2007)

Emisiunea include deopotrivă secvenţe de arhivă recentă dintre aniversările de 40 respectiv 45 de ani (2002 – 2007): Nicolae Covaci şi Florian Pittiş la „Folk You!” (2006), momente de la înregistrarea, lansarea şi promovarea noului disc, culminând cu turneul de două săptămâni „Baba Novak” (octombrie 2006); festivalurile „Stufstock” (’06 – ’07), Phoenix 45 la TNB şi Sala Palatului, ceremonia premierii la Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu. Au urmat ani tulburi pentru grup – plecarea pe rând a câtorva dintre membrii celebri, şaptezecişti. Echipa Remix a continuat să filmeze evenimentele formaţiei, inclusiv lansarea celui mai recent disc – „Vino, Ţepeş!” – înregistrat de lider cu o formulă întinerită a trupei. În paralel, solistul şaizecist Mony Bordeianu a fost reactivat, mai întâi pentru înregistrarea unui disc propriu, apoi în câteva concerte şi chiar un turneu. Intervievaţi: Nicolae Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, Mani Neumann, Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Costin Petrescu, Valeriu Sepi, Cristi Gram, Ionuţ Contraş, sunetistul George Calboreanu „Schwarz”, ziariştii Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel, regizorii Dan Chişu şi Ioan Cărmăzan, DJ-ul Andrei Voiculescu, alţi apropiaţi ai grupului.

Phoenix (VII) – Știu că mă iubești și tu… Vlad Țepeș! (2008 – 2015)

Ediția iterează cea mai instabilă perioadă, de după sărbătoarea de 45 de ani – plecarea mai multor componenți din garda veche. Saga trupei cu numele păsării legendare a continuat cu un disc solistic produs lui Mony Bordeianu, dar și mai multe proiecte inedite gândite de liderul Nicolae Covaci și puse în pagină de componenți mai vechi ori mai noi: Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Cristi Gram, Bogdan Bradu, noua generație începând cu Bogdan Munteniță și continuând cu Costin Adam, Flavius Hosu și Andrei Cerbu. „Rapsodia I”, „SymPhoenix”, sărbătoarea celor 50 de ani de la debut (2012) și edificarea treptată a unui nou disc de studio „Vino, Țepeș!” nu au fost tocmai ușor de realizat, în paralel cu schimbările și cu… vremurile, dar s-au încheiat cu bine. Încă două reveniri de senzație alături de trupă – Valeriu Sepi și Dorel Vintilă Zaharia.

De la nişte „Texte pentru Phoenix” la „Cantafabule” (2022)

Apogeul spectacolelor conceptuale, gen operă rock, a fost atins în anii ’70, în Romania, de grupul Phoenix. De la restatuarea stilului abordat – încă din 1971, la refacerea componenţei –, liderul Nicolae Covaci şi ceilalţi membri ai formaţiei timişorene au inovat un concept etno-rock, dezvoltat de la un disc la altul. Cu muzicieni şi textieri performanţi, pe de o parte, studiind muzică tradiţională românească veche, pe de altă parte, Phoenix au pus în scenă un spectacol în serial unic. După colaborarea cu Victor Cârcu pentru primele două discuri, în 1974, Şerban Foarţă şi Andrei Ujică sunt invitaţi de Nicolae Covaci să scrie textul unui cântec pentru al doilea album discografic al formaţiei, „Mugur de fluier”. Era începutul colaborării celor doi literaţi cu grupul rock, pentru parte din ceea ce avea să devină discul hiturilor Phoenix. Următorul album, dublu – „Cantafabule” – a pornit în acelaşi an, de la un libret scris de cei doi prieteni, devenind unul dintre cele mai importante opus-uri ale rockului românesc. În lipsa apariţiei versurilor pe copertele discurilor (dincolo de diverse cenzurări, modificări şi greşeli de editare), Andrei Foarţă şi Andrei Ujică au reuşit să publice în 1976 placheta „Texte pentru Phoenix”, la o editură underground, Litera. După Revoluţie, Phoenix au revenit pe scenele româneşti; în 1998, formația a refăcut tehnic şi artistic înregistrările pentru disc, în studioul lui Josef Kappl şi a pus în scenă spectacolul „Cantafabule”, mai aproape de intenţiile iniţiale, într-un turneu prin câteva mari oraşe ale României. Albumul nu a mai apărut. În 2022, anul aniversar Phoenix 60, editura Trei a republicat „Texte pentru Phoenix”, cu libretul complet, dar şi textele muzicii. Prin mijlocirea lui Andrei Ujică, echipa „Remix” a refăcut o ediţie veche a emisiunii „Pop Cultura” (TVR Cultural, 2003), aducând-o la zi. La mulţi f-ani, Phoenix! Fie să renască…

In memoriam Bela Kamocsa

Stins la 14 ianuarie 2010, la 65 de ani, BELA KAMOCSA rămâne o figură învăluită în lumină, ca şi muzica în slujba căreia s-a aflat cu vocea, cu chitara bas ori armonie, în tot cazul cu mintea şi cu sufletul. Timişoreanul n-a contat ca un mare muzician, în schimb grupurile înfiinţate de-a lungul deceniilor au marcat, daca nu chiar au schimbat cursul muzicii autohtone, nemaivorbind de activitatea sa de organizator de concerte şi festivaluri. Interviuri din perioada 2002 – 2009 şi imagini de arhivă cu grupurile în care a cântat: Phoenix, Paul Weiner, Gramophon, Post Scriptum, Bega Blues Band. Filmări din arhiva de aur TVR, Festivalurile de Jazz de la Sibiu şi Gărâna, Sighişoara Blues Festival, Club A. Vremuri (de poveste)… cu cântec, din 1962 încoace!

Mircea Baniciu – De la o pasăre la alta (I)

În 2004, în preajma împlinirii a 55 de ani, emisiunea „Pop Cultura” (TVR Cultural) punea în pagină şi difuza un portret al cantautorului, în trei episoade. Începând cu 1971 şi primele apariţii alături de idolii săi, de la o piesă de teatru studenţesc până la concertele Phoenix în toată regula. Apoi cariera solo începută practic din 1977, revenirea pe scene alături de Phoenix (Paris ‘90, „Rock” ‘91 şi turneul din acelaşi an), Festivalul „Om bun” din 1993, când Mircea Baniciu era premiat pentru întreaga activitate şi debuta într-un nou grup… supergrupul Pasărea Colibri!

Mircea Baniciu – De la o pasăre la alta (II)

Cantautorul îşi continuă cariera pe ambele planuri, de la o pasăre la alta. În cazul Pasărea Colibri, ca şi în prima parte a Integralei, sunt scoase la iveală din arhivă diverse apariţii cu interpretări ale pieselor sale, până la oprirea activităţii trupei. Pe de altă parte, saga Phoenix conţine momente inedite (unele revăzute în premieră după data primei difuzări), revenirea oficială în trupă cu ocazia concertului aniversar Phoenix 40 (inclusiv avanpremiera din Club A) şi premierea sa de către Ministerul Culturii şi Cultelor. Post scriptum: concertul de lansare al discului best of „Eşarfa” (vol. I, 3 iul 2008) – fragmente live şi un interviu cu muzicianul.

Mircea Baniciu (Râșnov 2022)

Harry Coradini și Progresiv TM

Rubrică Remix reeditată după 20 mai 2017, data plecării dintre noi a lui Harry Coradini (Harald Kolbl), solistul grupului Progresiv TM (interviu realizat în anul 2007).

In memoriam Peter Wertheimer

Jazz Restitutio cu Florian Lungu: Saxofonist, clarinetist, orchestrator, într-un cuvânt Muzician Jazz, Peter Wertheimer a cântat cu cei mai mari instrumentiști ai genului, dar și cu principalele orchestre ale țării. În 1977 s-a stabilit în Israel: „Aici am făcut ce-am poftit, până la nivelul concertelor cu Filarmonica din Tel Aviv. Am lucrat cu alte două Filarmonici… Din ’99 am cântat cu un cvartet vocal… Eu aici nu cu jazzul mi-am făcut nume; am luat cântece israeliene vechi, le-am reorchestrat. Apoi am cântat şi jazz. L-am adus pe Marius Popp, la Primărie, la un festival la Cinematecă.“ Împreună cu un prieten a fondat lângă Tel Aviv un colegiu de muzică, la care la un moment-dat studiau 380 de elevi. În aproape un deceniu de activitate, era mândru că au ieşit câţiva absolvenţi foarte buni. „Aproape un an şi jumătate am invitat muzicanţi din SUA – Sam Rivers, Chico Freeman şi Ronnie Cuber, Archie Shepp, George Adams cu Don Pullen, Buster Williams. Am văzut că l-ai filmat şi pe Gia Ionesco; dacă nu pleca în Canada, am fi lucrat şi acum – el a fost la mine în casă, ca un membru de familie.“

Pro Musica 35 – Introducere într-un concept baroc

Ediție realizată în 2008, reunind o suită de arhive inedite, încă din 1974, respectiv trei clipuri din perioada folk, datorate trioului TVR Dumitru Moroşanu / Sergiu Ionescu / Viorel Sergovici, dar şi de după 1990 (filmarea de platou „Timișoara” – cea mai difuzată melodie închinată Revoluţiei Române, recitalul de la festivalul „Rock ’92”). Sunt trecute în revistă secvenţe din arhive personale de la festivalul „TimRock” 1989, de la concertele aniversare „Pro Musica – 10 ani” (1985) și de la marele show care a pus punct primei perioade de activitate, după 20 de ani (14 decembrie 1993, Sala Olimpia – Timişoara), care a reunit marea majoritate a componenților de peste timp. Interviurile cu fondatorul Ilie Stepan şi cu partenerii săi de-a lungul deceniilor (Doru Apreotesei, frații Erlend și Dietrich Krauser, Grigore Bujor Hariga, Christian Podratzky, organizatorul Ionel Marchiș, ziariștii Florin Silviu Ursulescu și Petru Umanschi) au fost filmate înainte de reunirile din ultimii ani.

Post Scriptum – Urme de paşi pe infinit

Emisiune portret din decembrie 2017 cu un supergrup pop-jazz-rock timişorean, care a existat efectiv doar câţiva ani. La început a fost formaţia marelui pianist Paul Weiner, care la un moment dat s-a redenumit Gramofon – nume devenit pe dată celebru în concerte şi festivaluri jazz. După ce claviaturistul Doru Apreotesei a venit în fruntea trupei, schimbarea componenţei a adus şi o nouă titulatură – Post Scriptum, cu Mişi Farcaş înlocuindu-l pe bateristul Puba Hromadka şi Mihai Marcovici la chitara bas substituindu-l pe Bela Kamocsa. Ceilalţi membri: Toni Kuhn – chitară (cu o repriză intermediară asigurată de Dan Ionescu), Tiberiu Ladner – voce, percuţie, claviaturi şi Emil Zoltan – saxofon. Povestea este mult mai frumoasă şi… complexă, ca şi muzica nouă adusă de timişoreni pe firmamentul autohton, de la jazz-rock la pop! Featuring: Aura Urziceanu, Mircea Baniciu, Liviu Butoi şi Florian Lungu.

Celelalte Cuvinte – 25 de ani… plus (I)

Apropiata lansare a unui nou album discografic al grupului orădean („Stem”) a pus în premieră echipa „Remix” faţă în faţă cu noile piese, filmate în 18 aprilie 2008 la un club piteştean. Interviuri cu toţi membrii de atunci ai grupului: chitaristul solist Călin Pop, basistul Marcel Breazu, bateristul Leontin Iovan, claviaturistul Tiberiu Pop şi inginerul de sunet Ovidiu Roşu. Secvenţe de arhivă cedate şi comentate de Ionel Marchiş, organizatorul Festivalului „TimRock” (1988 – 1990), de la „Top T ’89” (Buzău), Oradea (1988), Timişoara (1989), Festivalul „Club A” (1990) prezentat de Florian Pittiş, precum şi ample fragmente de la concertul aniversar „Celelalte Cuvinte – 25 de ani” (2006, Oradea).

Celelalte Cuvinte – 25 de ani… plus (II)

Apropiata lansare a unui noul album discografic al grupului orădean a pus în premieră echipa „Remix” faţă în faţă cu noile piese, filmate în 18 aprilie 2008 la un club piteştean. Interviuri cu toţi membrii de atunci ai grupului: chitaristul solist Călin Pop, basistul Marcel Breazu, bateristul Leontin Iovan, claviaturistul Tiberiu Pop şi inginerul de sunet Ovidiu Roşu. Secvenţe de arhivă de la Festivalul „Club A” (1990), Costineşti (1991), Timişoara (1992), „Skip Rock ’95”, „Stufstock” (2005), „Metal Fan Live” (2006), „Artmania” (2007), integrala clipurilor (unele difuzate în premieră la TVR Cultural), precum şi ample fragmente de la concertul aniversar „Celelalte Cuvinte – 25 de ani” (2006, Oradea) şi o avanpremieră live la noul CD „NOS”.

Cargo, destine bănăţene (I): Ieri, la Timişoara…

Prima parte a istoriei Cargo, difuzată în anul 2006, cu povestea grupului timişorean şi a componenţilor săi, de dinainte şi de după ’89, incluzând un moment in memoriam Dinel Tollea. Arhive începând cu 1987 (Casa Studenților Timișoara), platouri TVR (1990, „Teletop” cu Petre Magdin), Festivalul „Rock ’91” (prezentaţi de Florian Pittiş) şi terminând cu „Skip Rock ’94”, dar şi Metamorf, Sector şi Flying Wood, trupe înfiinţate de foşti membri. Interviuri cu Adi Bărar, Tavi Iepan, Adrian Popescu, Ramon Radosav, Tavi Pilan, Leo Iorga, Dixie Krauser.

Cargo, destine bănăţene (II): …Azi, în toată ţara!

 

Partea a doua a istoriei Cargo, cu imagini de la recitalurile „Skip Rock ’94”, „Vivo Live Rock Night” şi „Convenţia pentru Cargo” (1995), „Cerbul de Aur” şi „Din darul magilor” (1996), videoclipuri TVR (2000), „Stufstock” (2004), TVR 50 – Timişoara (2006), alte filmări din 1998, 2001, 2003. Intervievaţi: Adi Bărar, Adrian Igrişan „Baciul”, Tavi Pilan, Ramon Radosav, Cristian Pup, Alin Achim, Ovidiu Ioncu „Kempes”.

Stepan Project – De la Sensul vieții spre Lumina

Ediţia colectează mai multe momente din lucrul unuia dintre cei mai creativi muzicieni rock români, Ilie Stepan, la edificarea unei trilogii. Aveau să fie 15 ani pentru un concept muzical definitivat în toamna lui 2011: „Sensul Vieții”, „Undeva în Europa”, „Lumina”. Clipuri ilustrând melodii de pe discuri, momente de la înregistrările din studiouri, secvențe live din 1998 (emisiunea „Vânare de vânt”), 2002 („Ecopop”), 2006 – 2007, coloane sonore ale expozițiilor de artă plastică semnate Ștefan Călărășanu și Viorel Toma. La data realizării emisiunii, filmari din studioul Show Factory (19 aprilie 2008), la înregistrarea piesei „18 000”. Intervievați: Ilie Stepan, Horea Crișovan, Dixie Krauser, Florian Pittiș, Florin Silviu Ursulescu, Viorel Toma…

Ilie Stepan & Horea Crișovan (Râșnov 2021)

Recital Ilie Stepan & Horea Crișovan în cadrul festivalului „Folk la altar. Generația generică” (Râșnov, 28 – 31 iulie 2021). Remember: Florian Pittiș, Dan Andrei Aldea. Imagini de arhivă cu Cenaclul Flacăra, Pro Musica, Adina Dimitriu, Helicoidal.

Survolaj – După 20 de ani

După un prim premiu la concursul „Top T”, Festivalul internațional „Rock ’91” și un concert la Arenele Romane, succesele rockerilor timișoreni au continuat până în 1994, în paralel cu lansarea a două discuri. Și atât. Solistul și noul baterist au inventat grupul Chin, chitaristul și vechiul baterist au continuat cu diverse alte formații, unele longevive (Crossroads). Frontmanul a lansat un volum de poezii, a încercat un proiect solo cu experimente electro, încă unul acustic, un mare premiu la festivalul „Om Bun” (plus un tribut Nicu Vladimir)… Iar în 2006, la două decenii de la înfiinţare, marea surpriză: reunirea vechiului Survolaj! Hitul „Cel mai iubit dușman al meu” a fost însoțit mai apoi și de un clip, dar următorul video s-a dovedit și cântecul de lebădă – „Ultima soluție” (cu Ștefan Czifrak la bass). Povestea a revenit în ultimii ani… Interviuri cu Daniel Silvian Petre – solist vocal, Zsolt Szabo – chitară, Cătălin Teodorescu – bas şi Levente Molnar – tobe.

Blazzaj – Atenție, s-au întors!

Ediție retrospectivă din 2010, când grupul timişorean depăşise un deceniu de activitate, înaintea celui de-al treilea disc (lansat în 2023:). Imagini de arhivă – videoclipuri şi filmări TVR: Galele TVR 2 (2000), „Săptămâna muzicii româneşti” la Delta RFI (2004), „Stufstock” (2005), cel mai recent concert bucureştean la ora realizării emisiunii ș.a. Interviuri cu Tavi Horvath, Petrică Ionuţescu, Vali Potra, Horea Crişovan, Uţu Pascu, Eddie Neumann, Florin Barbu, Lucian Nagy.

Horea Crișovan în GuitaROmania

În 2008, unul dintre vârfurile noii generaţii de chitarişti români, timişoreanul Horea Crişovan trăia şi cânta într-o aparentă modestie greu de închipuit. Site-uri renumite şi mărci de instrumente de prestigiu îl solicitau neîncetat, proiecte muzicale româneşti de amploare îl căutau pentru roluri principale sau episodice. O ediţie specială „Remix” din underground, un portret în plină mişcare, care în curând va avea parte de o continuare, pentru că între timp s-au întâmplat multe!

Adrian Budritzan – Technocrația în România (2001)

Cazul timişoreanului Adrian Budritzan (aka Future Groove, printre alte pseudonime artistice) este unul singular: acela al artistului care în paralel cu propria carieră și-a susţinut coerent colegii de generaţie, le-a mediat demersurile spre publicul larg. Aceasta, deşi începuturile sale le-au precedat pe toate celelalte. În 1994, a susținut un concert de muzică electronicădublată de show de lasere la închiderea convenției europene „EuroCon”, în Piața Operei / Revoluției din Timișoara, ticsită de spectatori. După un stagiu profesional la Londra, s-a mutat la București și a schimbat paradigma electro, mobilizând încă destule lucruri în premieră, inclusiv video…

Daniel Dorobanțu / Thy Veils – Muzică video-electronică

Artist multimedia din Timișoara, cu acțiune internațională la interferenta artelor, în nume propriu, dar și ajutându-și confrații de scenă, de generație, manifestându-se vizibil din anii 2000. După două decenii de activitate intensă, Daniel Dorobanțu a strâns un portofoliu de muzică electronică în sensul consacrat din anii 70, dar prezentată cât se poate de modern, cu proiecții impresionante, de multe ori în combinație cu voci și alte instrumente compatibile și complementare. Live!

Petre Ionuțescu – live

Trompetistul timişorean Petre Ionuțescu a lansat în 2021 un al doilea disc în nume propriu – „Murmur”. O realizare deosebită, din familia stilistică fusion generată de decenii la „Gărâna Jazz” de Marius Giura (cu repere gen Nils Petter Molvaer; în interviu, Petre povesteşte cum au ratat un concert împreună, din lipsă de aprobări – România este uneori foarte grijulie cu artiştii, clima şi ambientul). Pe pluta de pe 3 Ape (unul dintre lacurile de sub Semenic), muzicianul face inventarul câtorva instrumente la care cântă, într-o atmosferă de vis care generează la final o dilemă, retorică fireşte: dacă apusul a inspirat concertul ori viceversa.

Festivalul TMBase 2000 – reportaj

Implant Pentru Refuz – un DVD nemaiapărut

 

De două ori… Best Of: „Other Root”, dublu CD român / englez și un DVD nemaiapărut (la data emisiunii), interviu cu membrii celui mai longeviv grup hardcore din România, inclusiv despre începuturile mișcării punk și hardcore postdecembriste. Invitat: organizatorul și producătorul Emil Biebel.

Negură Bunget – muzică & concept

Negură Bunget – reportaj live 2010

Postări din 2017 ale unui reportaj documentar (din 2001, filmat la Constanța) respectiv un interviu (live 2010, Silver Church) – in memoriam Gabriel Mafa „Negru”, bateristul și fondatorul trupei timișorene black metal Negură Bunget.

Festivalul „Underground” Timișoara 2002 – reportaj

Povești (de viață) cu cântec din diaspora

Nicolae Covaci (Moraira)

 

Fondator al grupului Phoenix, muzicianul este una dintre cele mai influente personalităţi ale rockului românesc, încă din anii de pionierat ai genului (cu Sfinţii). După emigrarea primului solist, Covaci a reinventat formaţia cu un stil etno-rock viabil pentru români şi astăzi. În mai 1977, a părăsit la rândul său regimul comunist spre Germania, cu aproape toată formaţia, iar în mai 1991 a revenit şi a refăcut trupa, atrăgându-i şi pe ceilalţi membri răspândiţi în diaspora. Şi oricâte obstacole au survenit în traseul grupului peste decenii, rockerul român – care locuieşte în Spania – a renăscut cu Phoenix printre ai săi, precum pasărea mitologică; pentru că, de fapt, nu a plecat niciodată!

Doru Apreotesei (Stockholm)

Celebrul claviaturist timişorean de la Post Scriptum şi Sfinx are o panoplie de colaborări de senzaţie, că e vorba de un disc Mircea Baniciu ori o înregistrare cu Aura Urziceanu (plus concerte). Cu toate acestea, s-a stabilit în nordul Europei în 1985, pentru că… nu-şi putea aduce familia în Bucureşti. Adaptarea nu i-a fost uşoară, dar până la urmă toate i-au mers din plin, contorizând şi câteva discuri în nume propriu. Între numeroasele colaborări ale muzicianului, de menţionat aceea cu Vasile Şirli (director muzical la „Disneyland” – Paris), dar şi cu „suedezii” Nuţu Olteanu şi Răzvan Moldovan: Mess Doctors – un proiect din care s-a născut mai târziu, la Bucureşti, Partizan! În momentul filmării (2010), folosind din plin internetul, Apreotesei îşi permitea să locuiască iarna în… Thailanda (şi să cânte acolo). Colaborator permanent cu Stepan Project şi Pro Musica (începând cu 2014, anul revenirii), în 2019 a participat la reunirea Post Scriptum. În 2020, a participat la reînregistrarea unei piese PS cu grupul VanDerCris („Rockul Carantinei”).

Jozsef Kappl (Osnabruck)

Celebru ca basist al formulei etno Phoenix, muzicianul care locuieşte pe strada Transilvania Mare (laolaltă cu familia, dar şi cu… studioul de înregistrări) are o activitate bogată. Dincolo de colaborarea în Germania cu Farfarello (trupa violonistului Mani Neumann), Ioji a compus o operă rock-simfonică – „Meșterul Manole” – pe libretul textierului Victor Cârcu, cântată de câteva ori la Timișoara și în țară. Apoi a fondat Pasărea Rock cu muzicieni din două generații, de acasă. Mai puține lucruri se știu, însă, despre cariera sa muzicală în Germania de până la revenirea în România!

Paul Weiner & Puba Hromadka (Heidelberg)

Ocazie rarisimă de a-i prinde în România, la sfârşitul verii lui 2010, pe pianistul Paul Weiner şi pe percuţionistul Georg Puba Hromadka, celebri în anii 70 pe scena jazzului românesc. Emigraţi în Germania unul după celălalt, ei s-au stabilit la Heidelberg, continuând să cânte jazz. În Romania au tot revenit din anii 90, vara, la Timişoara sau la Gărâna, unde Hromadka a iniţiat festivalul devenit între timp faimos în toată lumea. Însă ocaziile de a cânta oficial s-au dovedit din ce în ce mai rare. Update 2022: recital la Bucharest Jazz Festival, al trupei Puba Jazz Connection feat Nicolas Simion, care lansase un aşteptat disc, cu Weiner la pian și Decebal Bădilă la bas!

Erlend Krauser (Hamburg)

Singurul membru Phoenix fugit în 1977 – care nu a mai revenit cu celebrul grup în ţară – a ajuns chitarist cu statut de invitat special în celebra James Last Orchestra. Cu o carieră discografică proprie impresionantă, în ultimul deceniu a înregistrat un DVD şi două CD-uri, aduse în premieră în România în concertele din 2019. Emisiunea portret iniţială (realizată în 2010 la Hamburg) este prelungită cu un post scriptum bucureştean filmat în aprilie. Ediţia conţine printre altele şi una dintre primele melodii dedicate Revoluţiei Române, înregistrată împreună cu Mony Bordeianu în 1990.

Adrian Dinu Schwartz și Abra (Heppenheim)

Muzician timişorean orientat din copilărie spre chitara clasică, Adi a cântat în adolescenţă cu diverse grupuri, pentru ca în studenţie să stabilizeze un concept propriu, folk-rock: Abra. Cu Christian Podratzky şi Vali Potra a câştigat ani de zile toate concursurile naţionale la care au participat. Până în 1990, când pleacă în Germania şi cântă cu un chitarist virtuoz, Rolf Munkes, dar şi cu foştii colegi. Profesor de chitară la Heppenheim, după 2000 revine pe piaţa muzicală din România cu melodiile vechi, apoi şi cu cele noi, pe care i le cântă şi Mircea Baniciu, iar la chitară îl pune în valoare pe concitadinul Horea Crişovan. Primul dintre cele patru albume discografice Abra – „La frumuseţea ei” – este unul dintre cele mai valoroase discuri româneşti, reeditat de altfel în ultimii ani, la propunerea emisiunii „Remix”.

Joe Gaspar (Ottawa)

Probabil cea mai bună voce de blues a României în anii 90, fostul basist al grupului timișorean Quo Vadis s-a nimerit să concerteze chiar de ziua sa, atunci când era vizitat de echipa TVR. Cu trioul lui canadian pe val, Joe a trebuit să supraviețuiască unui divorț, apoi unui cancer… și astfel să revină cu toate forțele la muzica ce i-a dat nume. Mai contează că lucra în telefonie sau că, fix înainte de concert, își fracturase piciorul? Prea puțin, câtă vreme visul său zbura mai abitir ca la debut. Atunci vizita aproape anual țara, cel puțin pentru un jam session. Dacă în pandemie nu a putut ajunge, și-a trimis vocea înregistrată pentru proiectul Rockul Carantinei / Semnal M – „Mai avem multe de făcut”, una dintre cele mai curajoase şi reuşite reînregistrări ale unor piese istorice din rockul românesc.

Eugen Gondi (Amsterdam)

Cel mai important baterist român de jazz de până la Revoluţie a ajuns celebru şi în Olanda (unde s-a stabilit în 1992), câştigând un important premiu pentru grafică. Până acolo, parcursul său cu cvintetul Bucureşti şi Aura Urziceanu, bunăoară, oferă câteva momente antologice din Arhiva Multimedia TVR. A muncit în cele mai neaşteptate locuri pentru o… celebritate. La ora filmării, timişoreanul era angajat ca restaurator la Muzeul Regal din Amsterdam, refăcând capodopere considerate pierdute. Nu în ultimul rând… cânta, din păcate fără multe solicitări dinspre România.

Tavi Iepan (Hamburg)

Chitarist în mai multe formaţii rock timişorene, între care Metamorf, Progresiv TM şi Cargo, Tavi Iepan a emigrat în 1988 în Germania, stabilindu-se la Hamburg. A putut astfel să rămână şi profesional în muzică, lucrând atât în occident cât şi în România. Şi de fiecare dată când a născut un proiect acasă, a chemat alături alţi muzicieni emigraţi. După mai puţin cunoscutele Sector şi Flying Wood, Locatarii a dat lovitura, pentru a fi înlocuit de grupul Rezident Ex, cea mai importantă realizare a timişoreanului, cucerind scenele româneşti de la primul concert. O menţiune specială pentru melodiile dedicate Revoluţiei Române, prima fiind lansată la Radio Europa Liberă imediat după ce ne-am luat raţia de libertate.

Rezident Ex

În 2013, un prim reportaj cu Rezident Ex, apoi formaţia s-a regrupat după un disc – „Alpha” şi un concert filmat la Arenele Romane, cu solistul Sebastian Simonis venit în locul lui Ovidiu Ioncu Kempes. Trupa s-a regrupat la Hamburg şi, în 2015, a început relansarea, după cinci ani de la fondare. Ca şi la început, atât vechile cât şi noile compoziţii erau cântate în limba română. Un nou reportaj Remix, filmat la un concert la Silver Church, anunţând discul secund „Audio Doping”.

Dietrich Dixie Krauser (Augsburg)

Cunoscut de fani cu numele mic Dixie, ca basist şi solist vocal de cinci decenii în grupuri pop-rock importante (cele mai cunoscute – Pro Musica şi Florian din Transilvania), muzicianul timişorean trăieşte în Germania de la finalul anilor ’80. A cântat acolo atât cu vechii colegi din ţară, cât şi cu Phoenix ori muzicieni germani. Însă tot timpul a revenit pe scenele noastre. În actualul oraş de reşedinţă nu mai are parte de instrumentişti, aşa că – în paralel cu orele de predat muzică – migăleşte la discuri solo, deocamdată de sertar, unul dintre ele devenit oficial. O emisiune filmată în avanpremiera revenirii în forţă a grupului care i-a dat nume „pentru muzică”, un portret neaşteptat de complex pentru un basist.

Dan Ionescu (Toronto)

Cel mai bun chitarist de jazz român în anii ‘80 – ‘95, originar din Timișoara, Dan a cântat practic cu mai toți marii instrumentiști români ai genului din vremea sa. A căutat să se perfecționeze permanent, dar declinul scenei de profil după 1989 l-a obligat în cele din urmă să emigreze. În Canada și-a relansat cariera, în momentul filmării înregistrând al nouălea disc. Are doi fii, Gil și Tom, ambii absolvenți ai unor academii de muzică. Ediţia conţine fragmente dintr-un program cu intenţii cultural-educative, la o petrecere românească din Toronto, un proiect la care ținea la fel de mult ca la grupurile formate cu marii instrumentişti şi solişti de gen.

Raul Dudnic (Toronto)

Fost folkist şi chitarist bas în grupurile timişorene optzeciste (culminand cu Abra şi Cargo), Raul şi-a cunoscut iubirea vieţii în România, dar nu au plecat în ţara ei – India – ci în Canada. El a continuat să cânte cu grupuri formate cu alţi muzicieni români. Însa şi-a continuat şi meseria în care se specializase încă de acasă, aceea de ziarist. Emisiunea sa TV „Noi, românii” investighează în primul rând subiecte ale comunităţii româneşti. De notat și două documentare deosebite, dar și lansarea discul său „Afridisimona”, imediat după pandemie, portretul său având editat acum şi videoclipul „Poveste de dincolo”.

Valeriu Sepi (Singapore / Timișoara)

Celebrul percuționist cu capre de la Phoenix, Valeriu Sepi este în fapt un artist plastic, prea puţin cunoscut în România. Cu un cuvânt important în imaginea Phoenix, la mijlocul anilor ’80 s-a stabilit la Heidelberg, unde a continuat să picteze, iar din anii ’90 a acceptat o provocare din Singapore. De acolo, traseele job-urilor s-au evazat precum imaginaţia artistului, din Australia până Brazilia, trecând prin Malaezia, Indonezia, Nepal ori… Gărâna. Repatrierea din ultimul deceniu l-a repus meritat în drepturi, culminând cu expoziţia personală vernisată în 9 martie 2017 la Parlamentul României. O ocazie rarisimă pentru un reportaj „Remix” cu un „căprar” cu baston (citeşte penel) de general!

Mony Bordeianu (Osnabruck)

 

Celebrul solist Phoenix din perioada beat a plecat legal din ţară, în 1970, spre Statele Unite. A încercat să cânte şi acolo, cu forţe locale, ba a şi prezentat discul dublu „Cantafabule” unor case de discuri celebre… şi atât. Dar în 1977, când grupul său de suflet fuge în Germania, revine în Europa la chemarea lui Nicolae Covaci. Un nou început, rămas după un an în stadiul de proiect. Reuşitele muzicale au venit mult mai târziu, deşi Mony a încercat în 1985 o carieră solo. După 1990, a revenit de mai multe ori în ţară pentru a cânta alături de Phoenix, culminând cu anul 2008, când liderul a insistat să producă discul de compoziţii – semnate Bordeianu – „Back to the Future”. În 2016, ieșit la pensie, a lansat în România o carte despre viața sa și… a scăpat cu bine dintr-o mare încercare a sănătății.

Victor CCârcu (Karlsruhe)

„Floarea stâncilor” / „Ar vrea un eschimos” / „Iarna” / „Nunta” / „Mamă, mamă” / „Te întreb pe tine, soare” / „Meşterul Manole” – uvertură / „Ochii negri, ochi de ţigan” / „Mugur de fluier” / „Dansul codrilor”… Ați recunoscut celebrele melodii Phoenix de pe mai multe dintre discurile lor (inclusiv perioada beat)? Fanii trupei știu și cui aparțin versurile – lui Victor Cârcu. Un fapt mai puțin cunoscut – primele apariții în concert Phoenix, de după plecarea lui Mony Bordeianu, s-au consumat în spectacolele de teatru cu „Țiganiada” după Ion Budai Deleanu, atunci când Victor s-a alăturat clubului de teatru studențesc al lui Diogene Bihoi și a participat din plin la avangardista înscenare a piesei! Dar „Eșarfă în dar” ori „Pe Argeș în jos” (Mircea Baniciu) știți că tot pe Cârcu l-au avut ca textier? Nemaivorbind de libretul operei rock-simfonice „Meșterul Manole” compusă de Ioji Kappl (cu premiera în 30 noiembrie 2013, la Timișoara)… Mai puține lucruri se știu despre cariera de dramaturg a lui Cârcu (atât din România, cât și de la stabilirea sa la Karlsruhe), de prozator, chiar de artist grafic. Intervievat în 2010, artistul rămâne peste decenii unul dintre oamenii de cultură timișoreni „de frunce”, iar viața sa creativă e de poveste. Cu cântec!

Adriana Cârcu (Heidelberg)

Adriana Cârcu este cunoscută în România pentru articolele săptămânale din revista culturală timişoreană „Orizont”, numeroasele traduceri de peste decenii, apoi şi pentru expoziţiile de artă plastică organizate tot in Banat. Abilităţi sau vocaţii, ea s-a afirmat ca scriitor, curator, pedagog în Germania, unde s-a stabilit din 1988, la Heidelberg. În lumea fără graniţe a net-ului, a semnat ca redactor şef adjunct la o revistă americană de divertisment, apoi a publicat recenzii şi interviuri cu muzicieni reputaţi pe site-ul allaboutjazz. În ciuda evazării acţiunilor sale în străinătate, ajunsă la al doilea volum despre artiştii timişoreni, Adriana se reîntrupa, la ora filmării din 2012, în acelaşi ferment cultural din care s-a ivit şi căruia… îi pasă! Între timp, portofoliul de cărți s-a triplat…

Ramon Radosav (New York)

Basistul ex Cargo a fost filmat în Bucureşti, în 2004, la Club A – mai puţin comod pentru el – cu declarații, nu cântând. Dar a vorbit foarte bine şi a venit şi cu exemplificări cu Kevorkian, o trupă metal rock extrem, bine cotată pe scena newzorkeză. Reportajul găzduit de emisiunea Pop Cultura (TVR Cultural) strânge arhive cu trupele timişorene în care a cântat Ramon Radosav până la emigrare: Cardinal / Ultimatum, Amala şi fireşte Cargo pe toată perioada ascensiunii spre vârful ierarhiei rockului românesc.

Dumitru Moroșanu

Biografia marelui teleast şi producător TV se confundă cu o incursiune în culisele televiziunii publice din România. Moro, cum îi spuneau apropiații, a urcat în TVR, dincolo de cele 12 etaje ale Telecentrului, toate treptele ierarhice, de la simplu reporter la șef al Departamentului Muzică – Divertisment, în anii ’90. Nu e trecută cu vederea nici perioada sa de redactor la Radio Iași, după absolvirea Conservatorului din același oraș. Realizatorii emisiunii au insistat asupra perioadei în care jurnalistul muzical a venit în Calea Dorobanților și a luat cu asalt numele noi din muzica rock și folk a anilor ’70, apoi jazzul ajuns pe culmi în anii ’80, prin Festivalul de la Sibiu. Ediția etalează câteva dintre cele mai vechi filmări cu Phoenix, Dan Andrei Aldea, Pro Musica, Progresiv TM, Adriana Ausch, Adina Dimitriu, Helicoidal, Adrian Ivanițchi etc. Interviul se opreşte, din lipsă de timp, la mileniul al treilea. După ce reinventase Festivalul „Cerbul de Aur” în anii ’90, marele realizator TV continua să nască emisiuni de calitate şi… audienţă în sectorul privat , colaborând şi cu TVR. O poveste cu cântec… de la „gros-plan” la… „plan-ansamblu”, edificată în 28 ianuarie 2018, când teleastul a împlinit 75 de ani.

Petre Magdin – Rockerul de la miezul nopții

În 2006, într-un top al personalităților TVR votat de telespectatori, ocazionat de sărbătoarea TVR 50, a condus detașat până în ultimul moment! Retras din activitate (prin pensionare)… doar aparent, întrucât rockerul de la miezul nopții a revenit la prima sa dragoste, aceea de a fi muzician. Primele imagini de arhivă – la Casa Studenților, cu grupul Dixie 67. Mai întâi dixieland și – imediat după aceea – beat și rock! Din 1973, intră cu arme și muniții în Televiziunea Română. După câțiva ani, Petre Magdin împletea deja inedit compoziția cu munca de televiziune, o viață de loc ușoară, cu interdicții și suspendări. Chiar și așa, arhivele TVR abundă de imagini care i se datoreză: Dida Drăgan, Phoenix, Iris, Poesis, Academica, Mircea Vintilă & Basorelief, Pro Musica, Compact, Cargo, Celelalte Cuvinte, Valeriu Sterian, Timpuri Noi, Voltaj… Abia după 1989, Petre Magdin s-a putut desfășura în voie la TVR, umbrind posturile muzicale importate. De atunci, grupurile rock, noi sau consacrate, și-au avut tribuna lor. După pensionare, a înregistrat un disc în nume propriu, încă neapărut: ajutat de soția sa – ziarista Ana Magdin, în postură de textieră – și de chitaristul Mihai Vlahopol și-a apropiat visul, devoalat în premieră la Remix, apoi și în Timpul Chitarelor.

Alte postari YOUTUBE TVR ale emisiunii „Remix”:

http://bit.ly/RemixTVR

https://www.youtube.com/playlist?list=PLxO8-C91Lp902_HWEujShyxUU9-ZpIjgf