Rodica-Elena Tudor: Fiecare șansă pe care o primești, trebuie tratată cu maximă seriozitate


Este una dintre vocile tinere ale muzicii românești, care s-a format în festivalurile de muzică din țară. Le-a câștigat aproape pe toate, în speranța că cineva o va remarca și-i va încredința o melodie, care să devină emblema carierei sale artistice. În anul 2006, a fost la un pas de a se petrece acest lucru, când regretatul compozitor Șerban Georgescu a chemat-o la București, după ce a ascultat-o într-un festival la care cel care a dus-o pe culmile muzicii pe Mădălina Manole se afla în juriu. Câteva luni mai târziu, întâlnirea miraculoasă s-a frânt prin dispariția eternă dintre noi a compozitorului, iar ea și-a continuat drumul cu gândul mereu că poate ar fi fost pentru Șerban Georgescu o a doua Mădălina Manole. Rodica Tudor a primit anul trecut din partea prietenilor Top Românesc diploma pentru cele mai multe voturi acordate la categoria “Top Românesc-o șansă tuturor” și astăzi, își continuă drumul cucerind festival după festival, învățând permanent din sfaturi, din experiențe de viață și din nenumăratele ore de canto până când într-o zi destinul îi va aprinde o stea pentru că, da, ea e convinsă că Dumnezeu nu i-a dat întâmplător vocea pe care o are.

Rep. Ai participat anul acesta la aproape toate festivalurile de muzică existente, lucru mai inedit, care să fie motivul care te-a determinat să faci asta? Țintești ceva anume?

Rodica Tudor: Am conștientizat în timp că Dumnezeu mi-a făcut un foarte mare dar, vocea mea, dar pe care simt că trebuie să-l dăruiesc mai departe oamenilor. La acest moment nu visez averi de pe urma muzicii, mă hrănesc și îmi încărcă bateriile aplauzele. Mă simt foarte bine când sunt pe scenă și încerc de fiecare dată să ajung prin felul în care cânt la inima celor care mă ascultă, motiv pentru care tratez cu aceeași importanță fiecare festival. Aplauzele îmi hrănesc sufletul. Recunosc însă că în ultima vreme am încercat să atrag atenția cu vocea mea și compozitorilor, pentru că îmi doresc o piesă a mea și este foarte important să apari în Marea Muzica Ușoară cu un șlagăr; numele tău să fie întotdeauna legat de un prim mare șlagăr.

Rep: Am citit o declarație de a ta cum că își dorești să participi la una dintre emisiunile concurs cu format internațional preluate și la noi. Crezi în astfel de șanse? Cu câștigătorii sezoanelor trecute nu prea s-a întâmplat nimic…

Rodica Tudor: Fiecare șansă trebuie tratată cu maximă importanță. O asemenea emisiune concurs este o șansă, o etapă care trebuie să te ajute să fii cunoscut, apreciat, promovat, dacă nu ai alta soluție, iar eu, din  păcate, în afara festivalurilor, nu  am. Nu știu ce au făcut câștigătorii cu banii câștigați, dar dacă aș câștiga o asemenea emisiune, aș investi toți banii câștigați  în cariera mea artistică.

Din păcate, astăzi totul se rezumă la câți bani investești și câți bani reușești să recuperezi

Rep: Ce ți se pare mai dificil în lumea muzicală, ca tânar talentat, aspirant la celebritate?

Rodica Tudor: Este foarte greu să găsești pe cineva care să creadă în tine ca artist, sau și mai bine zis, este greu să găsești pe cineva care să creada în tine, să compună pentru tine, să investească în tine și să aibă răbdare și mai ales să-ți compună cântece așa cum ți le-ai fi compus tu. Este foarte greu să fii promovat la radio și la televiziune, totul se rezuma la câți bani investești și cât de repede poți să-i recuperezi. Din păcate trăim într-o societate în care arta se face cu foarte mulți bani și în primul rând pentru bani.

Rep: Cum și cât te-au ajutat festivalurile de muzică la care ai participat? Pentru că ai câteva … 

Rodica Tudor: Fiecare festival la care am participat m-a ajutat. Am cunoscut oameni care mi-au marcat evoluția artistică. La primul festival l-am cunoscut pe regretatul Șerban Georgescu. Se întâmpla când aveam 16 ani, în iulie 2006, la Festivalul “Stejarul de Aur” de la Plopeni. Nu am obținut nici măcar o mențiune. La acest festival, Premiul 1 l-a obținut Dragoș Chircu care, după o lună, a câștigat trofeul la Festivalul de la Mamaia. După ce am cântat, Șerban Georgescu mi-a propus să vin la București să mă pregătească. Așa am și făcut, dar din păcate în 4 martie 2007 a plecat dintre noi. La alt festival, am cunoscut-o pe doamna Viorela Filip care și-a pus amprenta decisiv pe  pregătirea și evoluția mea din ultimii 3 ani.

Rep: În afară de festivalurile la care participi și pe care le cam câștigi, cum se desfășoară cariera ta muzicală actuală? Cânți la petreceri private? Primești invitații la spectacole? Îți câștigi existența și din alt job?

Rodica Tudor: Nu pot să spun că am cu adevărat o carieră muzicală. Nu am cântat până acum la petreceri private și nici prea multe invitații de a cânta la spectacole nu am primit. În decembrie 2011, am obținut premiul 1 la Festivalul “Aurelian Andreescu” organizat la Teatrul Constantin Tănase din București. M-am simțit extraordinar, parcă îmi găsisem locul. În gala, am simțit nevoia să cobor de pe scenă și am cântat printre spectatori. A fost ceva de vis. Dupa gală, domnul Dan Dimitriu, președintele juriului,  bine intenționat, chiar mi-a spus că jumătate sunt ca și angajată a teatrului. Din păcate nu s-a materializat până astăzi nimic, posturile fiind blocate. Repet aproape zilnic cel puțin trei ore. În continuare mă pregătesc cu doamna Viorela Filip, o artistă completa, un pedagog de excepție și prietena mea de suflet. Evoluția mea din ultimii trei ani  i se datorează în mod deosebit. Sărut mâna, Doamnă! Nu îmi mai rămane foarte mult timp, pentru că sunt masterandă la Facultatea de Litere, Specializarea Studii  avansate în lingvistică, Universitatea din București, și studentă în anul II la Facultatea de Drept din cadrul Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”, așa că nu prea mai am timp și de un alt job.

“De la tata am moștenit mândria de a spune peste tot de unde sunt”

Rep: Cât de populară ești la Mărginenii de Jos? Te arată lumea cu degetul pe stradă, glumind acum? Ce zice lumea din localitatea natală când te vede la televizor?

Rodica Tudor: În ultimii ani, pentru ca învăț în București, am stat foarte puțin timp în Mărginenii de Jos. Mă simt însă iubită și răsfățată de oamenii din Mărginenii de Jos ca și fratele meu, ca și mama mea, care este profesoară în sat, ca și tatăl meu, poate cel mai iubit și respectat om din sat, pentru că familia noastră s-a implicat tot timpul în viața comunității. De la tata cred că am moștenit mândria de a spune peste tot de unde sunt.

Rep: Cand te-ai apucat de muzică și cine a fost persoana care te-a descoperit?

Rodica Tudor: Am început să cânt în 2006 la Școala Populară de Artă din Ploiești, cu domnul Corneliu Irimia, directorul Filarmonicii din Ploiești, la îndemnul tatălui meu. După trei luni l-am cunoscut pe Șerban Georgescu și m-am îndreptat spre capitală. M-am pregătit câteva luni cu doamna Crina Mardare, am continuat aproape un an cu doamna Dana Dorian. Au avut o contribuție importantă în evoluția mea și le mulțumesc din tot sufletul,  au locul lor în inima mea și totuși eu, cea adevarată, m-am regăsit sub îndrumarea doamnei Viorelei Filip. Nu am neglijat nici cursurile de la Școala Populară de Artă din Ploiești, și în anul 2009 am absolvit-o. Îi mulîumesc domnului Corneliu Irimia pentru orele de pregătire și toate sfaturile pe care mi le-a dat. Le mulțumesc pentru sfaturi și încurajări domnilor: Viorel Gavrilă, Ionel Tudor, Horia Moculescu și îi asigur că aș cânta cu multă dăruire piese compuse de domniile lor pentru mine.

Rep: Te supun unui exercițiu de imaginație pentru că vreau să-ți adresez următoarea întrebare: dacă ai primi o propunere de colaborare pentru un proiect muzical de sezon prin care să câștigi foarte mulți bani și implicit popularitate, dar vocea ta să nu fie pusă atât de mult în valoare, ai accepta? 

Rodica Tudor: Sincer, cred că aș accepta.  Eu vreau să cânt. Dumnezeu mi-a dat voce și trebuie să bucur cu ea sufletele celor ce mă ascultă, iar eu asta îmi doresc cel mai mult.  Banii câștigati m-ar ajuta foarte mult să cant ceea ce vreau, să mă exprim așa cum simt că pot să o fac. Așa cum spunea și domnul Horia Moculescu într-o emisiune tv la care am participat și eu în 13 iulie anul acesta, pentru o piesă ai nevoie de bani pentru a plăti compozitorul, textierul, studioul în care înregistrezi. Lucrurile devin și mai costisitoare dacă vrei și un videoclip la piesă și promovarea ei la radio și tv, aș mai adauga eu. Aș astepta deopotrivă vremuri în care să mai vină și alte mode în care să mă pot desfășura la capacitatea totală a vocii mele.

Rep:  Cum vezi tu următoarele trepte din cariera ta muzicală? Ce-ți doresti? 

Rodica Tudor:  Cred că, dacă Dumnezeu  mi-a dat voce, nu a făcut-o la întâmplare și sunt sigură că are un plan cu mine. Mi-aș dori să am posibilitatea să mă exprim la nivelul potențialului pe care îl am, să colaborez cu oameni care apreciează vocea mea și care vor să compună pentru mine, știu că pot mult mai mult decât am arătat până acum la festivaluri. Îmi doresc să pot cânta multa vreme de azi înainte, să am piesele mele, să fiu prezentă la radio, tv, să am concertele mele, să pot cânta în lumea întreagă! Doamne Ajuta! Am citit pe topromanesc.ro despre provocarea lansata de trupa Vunk. Sunt fan al trupei și, fără a fi lipsită de modestie, cred ca aă putea cânta foarte bine în duet cu Cornel Ilie, solistul trupei, piesa ,,Pleacă”. La un moment dat chiar am inclus-o pe lista pieselor din care să-mi aleg piesele pe care le voi cânta  anul acesta la Mamaia. Mi-a fost  greu să găsesc negativul. Am ales în final ,,Mi-e dor de tine” din repertoriul regretatei Mălina Olinescu, piesa care i-a adus locul 1 în 1997 la secțiunea șlagare a festivalului Mamaia (muzica Adrian Romcescu) și ,,Noapte caldă”(muzica și versuri Paula Seling), interpretată în anul 2002 de Paula Seling  la Festivalul Cerbul de Aur când  a obținut trofeul. Am ales ,,Noapte caldă” pentru că vreau să arăt că pot cânta la fel de bine și melodii ritmate.

Rep:  Te gândești la piese noi compuse special pentru tine, care să-ți puna vocea în valoare?

Rodica Tudor: Mă gândesc tot timpul la piese compuse pentru mine, îmi doresc aceste piese  însă cu banii stau ca mai tot omul, adică rău. Mă voi strădui ca participarea mea la Festivalul de la Mamaia din acest an să convingă, daca nu mai mulți compozitori, măcar un compozitor care să-mi compună una sau mai multe piese. Pentru Andra, de exemplu, au compus, la început Costi Ioniță și Adi Cristescu și au avut mână bună, poate într-o zi, ei sau alți compozitori îmi vor da o șansă.

Rep:  Și pentru că am ajuns la final, vreau să te întreb unde păstrezi diploma Top Romanesc, acordată pentru 2011, de prietenii emisiunii ca unul dintre cei mai populari tineri interpreți de top? 

Rodica Tudor: În anul 2010, la Radio, la preselecția pentru Festivalul “George Grigoriu”,  am vrut sa renunț la a mai cânta, dar domnul Titus Andrei m-a îndemnat să continui și m-a inclus în lista participanților la Festivalul “Flori de mai” de la Călărași. Am obținut atunci premiul 1, iar anul acesta am obținut trofeul.  Acest festival mi-a deschis drumul spre inima publicului, iar astăzi vorbim de diploma Top Romanesc. Vă mulțumesc, domnule Titus Andrei și vă doresc sănătate să puteți continua mulți ani să sprijiniți tinerii talentați! Îmi este foarte dragă diploma Top Românesc și este așezată în vitrina mea cu premii, între Premiul 2 de la Mamaia și Premiul 1 de la festivalul “Aurelian Andreescu” , obținute în anul 2011, dar de fapt, eu o port mereu în inima mea și este primul semn al încrederii instituției Radio în mine pe plan național. Îmi doresc din suflet să pot așeza lângă ea și Trofeul Mamaia 2012, știu că este greu, dar nu este imposibil!

Autor: Ioana Matfeev

Share This:

Leave a Reply

6 comentarii la „Rodica-Elena Tudor: Fiecare șansă pe care o primești, trebuie tratată cu maximă seriozitate

  • 18 august 2012 la 12:56
    Permalink

    Esti copilul pe care orice parinte si l-ar dori,iti dorim din suflet sa ajungi acolo unde iti doresti. Va marturisesc ca dupa ce am citit interviul am plans, m-ai impresionat fff mult ambitia ta. Iti dorim din suflet sa obtii Trofeul Mamaia 2012. Mult succes!
    P.S Intradevar domnului Titus Andrei este OMUL care sprijina tinerii talentati și noi ii dorim multa, multa sănătate!

    Răspunde
    • 18 august 2012 la 14:35
      Permalink

      Multumim pentru mesaj. Va saluta si dl Titus incantat de cuvintele frumoase pe care i le-ati adresat.

      Răspunde
  • 19 august 2012 la 7:20
    Permalink

    Rodica, te-am vazut la Amara anul acesta cand ai obtinut Premiul1.Ai fost extraordinara!]n Gala Laureatilor te-ai comportat ca o adevarata artista, asa ti-a zis si Cristi Brancu.Sper sa te cheme la emisiunea sa asa cum a promis si sa ne canti si piese din repertoriul international.
    Anul acesta e randul tau sa castigi trofeul la Mamaia!Bafta!

    Răspunde
  • 19 august 2012 la 11:01
    Permalink

    Mult succes,scumpa domnisoara! Se simte dragostea ta de muzica si seriozitatea.Iti scriu aici nu intamplator,ci pentru faptul ca am avut acelasi profesor-domnul Cornel Irimia ,acest lucru mi-a adus aminte de momente tare dragi ale vietii mele.
    Daca eu am reusit prin perseverenta,sfidand multe urechi surde ,avand in spate un muzician de calibru ca Francisc Reiter si bucurandu-ma de sprijinul consecvent al domnului Titus Andrei ,vei reusi si tu cu siguranta.
    Drum plin de aplauze iti urez cu sinceritate !
    Ioana Sandu

    Răspunde
  • Pingback: Rodica Tudor: Îmi doresc să investesc banii câștigați în piese noi | Top Romanesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!