Românca INNA mai bună pe You Tube decât Madonna, Christina Aguilera, Justin Tymberlake și mulți alții
INNA a stabilit de curând un nou record: numărul de vizualizări de pe YouTube depășește 2 miliarde.
Astfel că INNA este pe locul 63 la categoria artiști, devansând nume importante ale industriei muzicale internaționale: Justin Timberlake, Madonna, Sean Paul, will.i.am, Pharell Williams, Kanye West, Ricky Martin, Red Hot Chili Peppers, Christina Aguilera, Lil Wayne, Macklemore & Lewis, Mark Ronson, Iggy Azalea, Martin Garrix.
În plus, pe canalul de YouTube al artistei, INNA are peste 2 milioane de abonați, un nou record și peste 1.2 miliarde de vizualizări. Pe Facebook, are peste 12 milioane de fani (mai mulți decât numărul de utilizatori de Facebook din România), pe Twitter peste 1.1 milioane de followers și 1.2 milioane de followers pe Instagram.
Cei care intră pe canalul de YouTube INNA pot găsi conținut exclusiv: filmări de pe scenele lumii, unde artista susține concerte, imagini backstage de la ședinte foto, filmări, viața de turneu, sesiuni live, videoclipuri oficiale, proiecte speciale, piese care au devenit hituri la nivel mondial, colaborări cu artiști precum Pitbull, JBalvin, Daddy Yankee.
“Le mulțumesc fanilor mei pentru susținere, pentru aprecieri. Lor le dedic toate reușitele mele și îmi doresc să fie alături de mine în continuare, pentru că ne așteaptă un drum lung împreună”, a declarat INNA.
De curând, INNA a lansat single-ul “Heaven”, cu un videoclip exotic filmat în Mauritius. Single-ul este considerat de fanii artistei hitul verii, are deja peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube.
INNA este antrenor în prima ediție a show-ului Vocea Romaniei Junior de la PROTV.
INNA este cel mai cunoscut artist român la nivel internațional, cu hituri cunoscute în intreaga lume („Hot”, „Deja Vu”, „Sun is Up”, „Diggy Down”, „Cola Song”, „More than Friends”), colaborări cu artiști de top precum JBalvin, Pitbull, Daddy Yankee, Yandel, peste 700 de concerte pe marile scene ale lumii în Japonia, Mexic, Statele Unite ale Americii, dar și Europa.
Piesele artistei au fost incluse pe coloana sonora a mai multor filme celebre de la Hollywood: „Pitch Perfect 2”, „Spy”, „Young and Hungry”.
INNA are 4 albume lansate, un EP, single-uri în limba română cunoscute publicului din România precum „P.O.H.U.I” feat. Carla’s Dreams, „Fata din rândul trei”, „Tu și Eu”, „Spre mare”.
INNA este partener al Global Records, casa de discuri pe care o deține împreună cu Ștefan Lucian, managerul ei. Global Records are în portofoliu artiști precum Antonia, Carla’s Dreams, Alexandra Stan, Nicoleta Nucă, Vanotek, Lariss, Yanka, Mira, Lori, Lucia.
Leave a Reply