Sărbătoriții zilei de 14 septembrie: La mulți ani!

Sărbătorita zilei de 14 septembrie este solista vocală și compozitoarea Dida Drăgan. Echipa site-ului TopRomanesc.ro îi urează LA MULȚI ANI!

Dida Drăgan este o solistă vocală și autoare de versuri din România. De loc din  Jugureni, Dâmbovița, aceasta a absolvit, la București, Școala Populară de Artă. Acolo a fost colegă cu nume mari din muzica românească. Menționăm pe Aura Urziceanu (cântăreață și compozitoare de jazz, mai puțin știută pentru muzica ușoară), Angela Similea (cântăreață de muzică ușoară de mare succes în anii ’70-’80), Mirabela Dauer (cântăreață de muzică ușoară, una dintre cele mai prezente figuri pe scenă și TV în anii ’70-’80) și regretații Ioan Luchian Mihalea (compozitor, dirijor și realizator de televiziune român) și Mihai Constantinescu (cântăreț român de muzică ușoară).

Stilurile muzicale abordate de către Dida Drăgan sunt rock, pop, folk și jazz. Solista supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc” a concertat atât în țară, cât și-n străinătate. A avut turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Belgia, Danemarca, Japonia. Pentru piesele rock cântate de Dida Drăgan, jurnalistul TVR Doru Ionescu a realizat un portret muzical al artistei.

 

A colaborat cu formațiile Mondial (formație românească de muzică rock înființată în 1966 la București), Romanticii (formație înființată în 1972 de Mircea Drăgan după ce a părăsit formația Mondial), Roata, Sfinx (formație românească de muzică rock înființată în 1962), Monolit și Roșu și Negru (formație românească de muzică beat și rock fondată în anul 1963 la București, respectiv Iași). Mai jos, melodia „Te voi iubi mereu”, realizată în colaborare cu Proconsul (formație de muzică Pop – Rock înființată în 1999; prima trupă din țară care a câștigat trofeul Cerbul de aur în 2001).

Apreciată pentru „exigențele ei față de versuri, nu numai față de muzică” care „denotă o in­teligență și un rafinament care nu admit diletantismul și compromi­sul” (citate: Grigore Vieru, poet român din Republica Moldova), Dida Drăgan a fost supranumită „vocea de flacără” a muzicii românești. Pentru textele melodiilor și poeziilor sale, Nichita Stănescu (poet, scriitor și eseist român) a numit-o „Doamna Oscar”. Despre Dida Drăgan, omul de radio Titus Andrei a dedicat câteva momente dumneaei. Aici puteți citi mai multe articole dedicate sărbătoritei, iar mai jos puteți asculta o relatare a omului de radio.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!