Spectacol în amintirea Mihaelei Runceanu…

Mihaela Runceanu nu poate fi uitată. Nimeni nu va mai cânta vreodată cum o făcea ea, aşa cum nici voci ca ale lui Aurelian Andreescu, Dan Spătaru sau Doina Badea nu se vor mai naşte vreodată. De aceea avem, nu obligaţia, ci datoria morală de a le povesti celor care nu au prins gustul muzicii lor despre cine au fost ei, ce au cântat, despre piesele lor care au marcat generaţii întregi şi mai ales despre sălile de spectacole arhipline odată ce pe afiş apărea numele lor. Şi ar mai trebui să le vorbim celor mai tineri despre ceva legat de vocile lor: despre vibraţia care ridică sufletul la cele mai înalte cote atunci când melodia împletită cu versurile de o încărcătură inimaginabilă, îşi lasă greutatea pe fiecare din noi.

Fanii Mihaelei Runceanu asta fac. Caută s-o readucă în memoria publicului pe interpreta, profesoara şi prietena lor, Mihaela Runceanu. Pe 4 noiembrie, ziua când Mihaela a părăsit lumea noastră, fanii săi vor organiza la Casa Studenţilor din Bucureşti un spectacol intitulat „Pentru voi, muguri noi”. Evenimentul va începe de la ora 19.00, iar amfitrionii spectacolului vor fi Andreea Runceanu,Xenti Runceanu, trupa Amadeus si Mihai Bogatu, presedintele Fan Clubului Mihaela Runceanu.  Printre cei care vor încânta publicul în semn de respect şi preţuire pentru Mihaela Runceanu se vor regăsi elevi de-ai săi care au recunoscut public de-a lungul timpului că au fost lansaţi de ea.

Revenim cu detalii despre eveniment cît de curând!

Echipa Top Românesc, 16 octombrie 2010

Share This:

Leave a Reply

One thought on “Spectacol în amintirea Mihaelei Runceanu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!